Bilanțul economic al deceniului Băsescu

   12 decembrie 2004 era ziua când România intra în deceniul Băsescu. E drept că preluarea mandatului a avut loc câteva săptămâni mai târziu, dar, în percepția publică, mandatul a început din seara alegerilor. România de la acea dată era țară membră NATO și tocmai încheiase negocierile de aderare la UE.
   Economic, țara nu stătea tocmai pe roze, cum de altfel nici acum nu stă. La vremea respectivă PIB-ul național depășea cu puțin cifra de 60 de miliarde de euro, iar pib-ul pe cap de locuitor reprezenta circa 14% din media UE. Salariul mediu net și pensia medie erau de două ori și jumătate, respectiv de trei ori, mai mici decât cele din 2014. Datoria publică de la acea dată era de patru ori mai mică decât cea de astăzi, iar datoria externă totală, ce include și datoria privată, era de 4,5 ori mai mică decât cea prezentă.
  Cele două mandate ale lui Băsecu pot fi caracterizate ca având, per ansamblu, rezultate pozitive pentru economia națională, dar, dacă ținem cont de implicarea directă în guvernele Boc, atunci situația se schimbă, deoarece o mare parte din recesiune s-a suprapus pe acea perioadă. Luate separat, cele două mandate diferă în privința evoluției indicatorilor. Evoluțiile economice din perioada primului mandat sunt superioare celor din al doilea mandat. Dacă în primul mandat a avut loc o dublare a PIB-ului, a salariului mediu net și aproape o triplare a pensiei medii, în cel de-al doilea mandat, creșterea acestor indicatori a fost mult diminuată. Pe parcursul celor două mandate există o reducere semnificativă a numărului total de pensionari (de la 6,23 milioane în 2004, la 5,69 miloane în 2009 și 5,35 milioane în prezent) și un spor aproape egal al datoriei publice. 
   În deceniul ce-a trecut, economia n-a reușit să crească numărul de salariați decât în perioada 2004 - 2009 (de la 4,46 miloane la 4,77 miloane), din 2009 încoace numărul salariaților din economie a scăzut sub nivelul existent în 2004 (în primele opt luni ale anului 2014 numărul mediu de salariați a fost de 4,43 milioane). În privința infrastructurii, putem spune că adversitatea față de autostrăzi, manifestată în timpul ministeriatului de la transporturi, s-a transpus într-un spor anual de doar 42 de kilometri. Dacă vom continua în acest ritm, cei 2.000 de km de autostradă necesari de autostradă vor fi realizați în 32 de ani. Sigur că nu Băsescu a condus Ministerul transporturilor, dar, în șase din cei zece ani, ministerul a fost apanajul PDL-ului. Cea mai mare problemă în toată această perioadă a reprezentat-o crearea deficitelor structurale la asigurările sociale. Creșterea pensiilor cu o rată superioară salariilor, corelată cu stagnarea și diminuarea numărului de salariați, a condus la un deficit de aproape 3 miliarde de euro pentru anul în curs. România, în timpul lui Băsescu, a început să se împrumute serios pentru a plăti o parte din pensii. Aceasta e marea problemă a deceniului ce a trecut, problemă acută ce se va croniciza în viitor.
   Statistic, România o duce mai bine acum decât în 2004, iar o parte din această evoluție, mai mare sau mai mică, după cum consideră fiecare,  i se datorează lui Traian Băsescu. Tot statistic o ducem mai bine și față de perioada comunismului. Realitatea, însă, diferă de la caz la caz.