Social Icons

marți, 24 martie 2015

La ce bănci pierzi din bani dacă îți deschizi un depozit

La ce bănci pierzi din bani dacă îți deschizi un depozit
   Ai o mie de lei și vrei s-o economisești. La ce bancă să-ți faci un depozit, astfel încât să nu pierzi bani la finalul unui an? Aceasta nu e o temă acasă dată unui aspirant la postul de consilier financiar a unui om de rând, pentru că, la o sumă de o mie de lei economisită, vorbim de un român mediu. În medie, un român are venituri lunare de 937 lei și cheltuieli lunare de 857 lei.
Rezultă o economisire lunară de 80 lei, iar, la sfârșitul unui an, dacă rotunjm, românul nostru poate face un depozit de o mie de lei.
   În urma căutării produsului bancar - depozitele la termen pe un an cu plata dobânzii la scadență pentru suma de 1.000 lei - am găsit 23 de bănci ofertante, unele cu mai mult de un produs. În cazul ofertelor ce conțineau mai multe produse ale aceleași banci, am optat pentru cel purtător de o dobândă mai mare. Dobânzile identificate la depozitele la termen de un an erau cuprinse între 3,65% și 1,65%. 12 bănci ofereau o dobândă mai mare de 3%11 bănci ofereau o dobândă mai mică de 3%, dintre care una - Reiffeisen - oferea o dobândă mai mică de 2%. Cele mai mari dobânzi erau oferite de RIB (3,65%), TBI Bank (3,60%) și Piraeus Bank (3,60%). Cele mai mici dobânzi erau oferite de BCR (2,20%), Milennium Bank (2,10%) și Reiffeisen Bank (1,65%).
   Acestea sunt dobânzile oferite de bancă, dar la aceste dobânzi trebuie aplicat impozitul de 16% pe dobânzi. Așa se face că 3,65% - cât e cea mai mare dobândă - devine 3,07% după aplicarea impozitului, iar dobânda cea mai mică, respectiv cea de 1,65%, devine și mai mică după aplicarea impozitului, respectiv de 1,39%. Credeți că am terminat? Nu, pentru că în România, ca și în majoritatea țărilor lumii, există o inflație anuală. Inflația prognozată pentru anul acesta are două variante prognozate.
   Prima prognoză, de 2,6% inflație anuală, aparține CNP (comisiei Naționale de Prognoză). Conform acestei prognoze, cei o mie de lei depuși la o bancă se vor devaloriza pe parcursul anului în curs cu 2,6%. Aplicăm această devalorizare la dobânzi și rezultă că dobânda cea mai mare scade de la 3,07% la 0,47%, iar dobânda cea mai mică ajunge de la 1,39% la - 1,21% (celelalte valori sunt prezentate în imagine). Dobânda reală devine negativă, dacă ținem cont de acestă prognoză, în 14 din cele 23 de oferte ale băncilor. În două cazuri este zero, iar în șapte este real-pozitivă.
   A doua prognoză, ce aparține BNR-ului, estimează inflația la 2,1% pentru anul în curs. Ajustând cu acest procent, rezultă o dobândă reală pentru cea mai mare dobândă de 0,97% și o dobândă real-negativă de - 0,71% în cazul celei mai mici dobânzi. În cazul acestei prognoze, doar șase dobânzi din 23 sunt real-negative, două sunt egale cu zero și 15 sunt real-pozitive (vezi imaginea). Toate aceste calcule pot fi date peste cap de o inflație mai mare decât cea prognozată și, mai ales, de comisioanele de administrare a contului, ce pot diferi de la bancă la bancă.
   La final, românul nostru obișnuit poate opta să-și țină banii la ciorap și să-și asume inflația decât să primească o dobândă real-negativă, plus un comision de administrare a cărui valoare o va afla, cel mai probabil, la sediul băncii, și care îi poate afecta suma economisită mai mult decât ar face-o inflația.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu