Analiza pieței farmaceutice între anii 2009 - 2011

   Începuturile farmaciei pe teritoriul României le regăsim în antichitate la triburile de daci, informațiile parvenindu-ne de la istoricul Platon care subliniază în scrierile sale priceperea dacilor în utilizarea plantelor pentru tratarea diferitelor afecțiuni.
   Primele farmacii apar pe teritoriul Transilvaniei în secolele XV – XVI la Sibiu (1494), Bistrița (1516), Brașov (1520) și Cluj Napoca (1573). În Țara Românească apare la Bucureşti prima farmacie în anul 1740. În Moldova prima farmacie apare la Iaşi în anul 1757. La început farmacistul era numit „spiţer”, iar farmacia „spiţerie”, cuvinte provenite din limba italiană. Primele informaţii despre obligaţiile pe care le au cei care mânuiesc remediile terapeutice apar în pravilele lui Vasile Lupu (1646) şi Matei Basarab (1652). La începutul secolului al XIX-lea, în fiecare oraş mare, exista câte o farmacie. Prima formă de organizare a farmaciilor apare în jurul anului 1850, şi anume „Gremiul Spiţeresc” (Colegiul). Prima şcoală medico-farmaceutică este înfiinţată în anul 1857 la Bucureşti de către medicul militar francez Carol Davila numită „Şcoala naţională de medicină şi farmacie”.

    În anul 1867 ia fiinţă prima facultate de medicină şi farmacie la Bucureşti, iar în anul 1874 se adoptă prima lege sanitară care reglementează statutul profesiei de farmacist. În continuare se dezvoltă învăţământul superior farmaceutic şi în alte centre precum Cluj în 1888, Iași în 1913 și Târgu Mureș în 1948. Celor patru centre universitare de stat li s-au adăugat în perioada postdecembristă numeroase centre universitare de învățământ privat. 

   În perioada interbelică iau naștere fabrici de medicamente precum Terapia din Cluj în 1920, institutul Dr. Ioan Cantacuzino și Laboratoarele Farmaceutice Réne Dunod (ulterior denumirea se schimbă în Lutetia, iar mai târziu Biofarm) se înființează la București în 1921, respectiv 1924.

   În perioada regimului comunist se înființează la Iași în 1955 fabrica Antibiotice, Uzina de Medicamente București (denumire schimbată ulterior în Sicomed) ia naștere în anul 1962 și Armedica la Târgu Mureș este dată în folosință în 1985.

   Perioada postdecembristă este caracterizată de o serie de privatizări ale producătorilor de medicamente autohtoni având ca acționar Statul Român, înființări de noi fabrici ale marilor producători mondiali și apariția și dezvoltarea a rețelelor de farmacii înlocuind treptat rețeaua veche de farmacii deținute de stat.

   Sectorul farmaceutic este foarte reglementat și este axat pe activitatea de cercetare și dezvoltare. În cadrul acestuia activează producătorii cu capital privat sau de stat, autohtoni sau străini, de dimensiune locală sau multinațională. Alături de producători, angrosiștii și detailiștii constituie ofertanții de produse farmaceutice din România. Trebuie precizat că aceeași companie poate avea pe lângă activitatea de producție și pe cea de distribuție ca urmare a adoptării unei strategii de dezvoltare prin integrare verticală.

   Caracteristicile ofertanților fac posibilă existența a două tipuri de societăți:

• societățile inovatoare sunt active în cercetare, dezvoltare, fabricare, gestionare a procesului de reglementare pentru produse noi, inclusiv teste clinice necesare pentru autorizația de comercializare, fabricare a medicamentelor inovatoare protejate prin brevete de invenție; 
• fabricanții de produse generice ce pot intra pe piață cu medicamente care sunt echivalente cu cele originale, în momentul expirării brevetului și a perioadei de exclusivitate a datelor pentru produsul inovator, la un preț mai mic. 

În privința cererii, sectorul farmaceutic este atipic prin faptul că, în cazul medicamentelor eliberate pe bază de rețetă, consumatorul final (pacientul) nu este factorul de decizie, hotărârile fiind luate de către medicii care prescriu rețeta. O altă particularitate este că nici pacientul și nici medicul care a eliberat rețeta sau medicamentul nu suportă în mod direct cea mai parte a costurilor, întrucât, în general, acestea sunt acoperite în totalitate sau parțial de sistemul național de sănătate. De asemenea, sectorul farmaceutic este atipic prin faptul că prețurile sunt, cel mai adesea, rezultatul unui proces decizional reglementat, care implică, totuși, negocieri între părțile interesate.
Medicamentele pot fi împărţite în mai multe categorii, în funcţie de diferite criterii. Unul dintre aceste criterii este modul de eliberare a medicamentelor către pacienţi, acesta făcând distincția între:

• medicamente care se eliberează cu prescripţie medicală, denumite RX-uri; 
• medicamente care se eliberează fără prescripţie medicală, denumite OTC-uri. 

În cazul RX-urilor, datorită faptului că nici principalii factori de decizie pe partea cererii (medicii), şi nici consumatorii finali (pacienţii) nu suportă cea mai mare parte a costurilor, autorităţile publice au instituit, prin diverse mecanisme, un control asupra preţurilor. Pe de altă parte, în cazul OTC-urilor, consumatorii fac singuri alegerea, suportând în acelaşi timp preţul medicamentelor, fapt care conduce la o elasticitate mai mare a cererii în funcţie de preţ. O altă clasificare mai puțin uzitată este cea dintre medicamentele care sunt compensate sau decontate în întregime sau parţial din fondurile de asigurări de sănătate şi cele care nu sunt decontate.
În ceea ce privește reglementările existente pe piața românească, trebuie făcută mențiunea că niciun medicament nu poate fi pus pe piaţă fără o autorizaţie de punere pe piaţă emisă de către Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale (ANMDM), conform prevederilor Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, cu modificările şi completările ulterioare, sau fară o autorizaţie eliberată de către Agenţia Europeană a Medicamentului (EMEA), conform procedurii centralizate. ANMDM se află în subordinea Ministerului Sănătății și are rolul de a lua toate măsurile necesare pentru a se asigura că fabricaţia medicamentelor pe teritoriul României se efectuează numai de către deţinătorii unei autorizaţii de fabricaţie.
Piața medicamentelor din România este influenţată de o serie de factori precum compoziţia şi formarea preţului, existenţa unui sistem de compensare cu fluctuaţii frecvente, care cuprinde menţinerea plafoanelor la farmacii, alocarea unui procent din PIB domeniului sănătății.
Segmentarea pieței farmaceutice din România urmărește delimitarea între companiile cu capacități de producție autohtone și străine, companii ce distribuie medicamente en-gross și retaileri de medicamente.
La nivelul anului 2011, în sectorul farmaceutic activau: 

• companii cu capacități de producție, cu o cifră de afaceri totală de 10.800 mil. lei, compuse din: companii cu capacități de producție autohtone cu o cifră de afaceri totală de 2.900 mil. lei și companii cu capacități de producție externe a căror cifră de afaceri totaliza 7.900 mil. lei ; 
• companii ce distribuie medicamente en-gross, cu o cifră de afaceri totală de 11.978 mil. lei ; 
• retaileri de medicamente, cu o cifră de afaceri totală de 14.834 mil. lei . 

Numărul angajaților în sectorul farmaceutic era de aproximativ 54.000 de persoane în anul 2011.
Analizând piața farmaceutică în perioada 2009 - 2011 din perspectiva producătorilor, distribuitorilor en-gross și detailiștilor, se observă o evoluție oscilantă la nivelul principalelor companii care dețin capacități de producție (autohtone și străine), un trend descendent în cazul angrosiștilor și o creștere susținută în cazul principalelor lanțuri de farmacii.
Pentru a avea o imagine mai aproape de realitate în ceea ce privește evoluția pieței de produse farmaceutice, valorile aferente cifrelor de afaceri înregistrate de companiile din sector au fost deflatate, având ca baza anul 2009. Ratele de inflație înregistrate în 2010 și 2011, conform Institutului Național de Statistică, au fost 6,09%, respectiv 5,79%.
În ceea ce privește producătorii de medicamente, numărul companiilor producătoare în 2011 era de 168, această categorie cuprinzând atât producătorii locali de tradiție de medicamente (Zentiva S.A., Biofarm, Terapia Cluj, Antibiotice Iași, Labormed, Europharm), cât și companii producătoare de produse parafarmaceutice (suplimente nutriţionale, produse fitoterapice, cosmetice şi dermatocosmetice, produse dietetice, produse pentru copii, produse tehnico-medicale). 
Numărul angajaților în aceste companii era de 9.328. Pe lângă cele 168 de capacități de producție autohtone existau la nivelul anului 2011 și un număr de 16 reprezentanțe ale producătorilor străini cu un număr de angajați de 2.249.
Cotele de piață și cifrele de afaceri înregistrate de principalele companii care dețin capacități de producție, în perioada analizată, sunt prezentate în tabelul următor:

   Din datele înregistrate la nivelul pieței în perioada analizată, se evidențiază un ritm mediu de creștere a cifrei de afaceri totală de 9,1%, mai mic față de ritmul de creștere a cifrei afaceri cumulate înregistrat de companiile din afara topului 10 (12,3%), fapt ce conduce la concluzia că în interiorul sectorului, între anii 2009-2011, a existat o dinamizare a competiției.

   Cota de piață cumulată a primilor cinci concurenți s-a diminuat de la 38% în 2009 la 34,8% în 2011, în principal, în favoarea companiilor din afara topului, celelalte cinci companii din top beneficiind de o creștere modestă de 0,7 puncte procentuale.

   Structurând piața în funcție de canalele de distribuție utilizate și tipul de medicamente ce necesită sau nu prescripție medicală, observăm că a existat o orientare a pieței spre medicamentele distribuite prin intermediul spitalelor. Această situație este reliefată în tabelul următor:

   Pe segmentul de distribuție en-gross se observă aceeași situație de diferență între ritmul mediu de creștere a cifrei de afaceri cumulate a concurenților situați în afara primilor 10 (7,6%) și ritmul mediu de creștere al pieței (1,1%). Comparând ritmul mediu de creștere a cifrei de afaceri cumulată a primelor 10 companii (0,9%) cu cel al celorlalți concurenți, situația este net favorabilă celor din urmă. La nivelul anului 2011, în cadrul sectorului en-gross de medicamente din România activau 30 de companii cu un numar de 8.013 salariați.

   Intensificarea concurenței în cadrul distribuției en-gross de medicamente a condus la o scădere a cifrelor de afaceri pe toată linia în interiorul topului 10, companiile din afara topului înregistrând o creștere de 2,2 puncte procentuale în perioada 2009-2011.

   Datele prezentate conțin și valoarea produselor parafarmaceutice distribuite în perioada analizată, ponderea deținută de acestea în totalul vânzărilor fiind de aproximativ 20% la nivelul anului 2011.

   Cotele de piață la nivelul anului 2011 arată o concentrare la nivelul primelor cinci companii distribuitoare, acestea totalizând o cotă de piață cumulata de 57,7%, în scădere cu 2 puncte procentuale față de anul 2009. Totuși, se poate aprecia că amenințarea venită din partea concurenților din afara topului este nesemnificativă, aceștia totalizând doar 18,9%. 

   În ceea ce privește piața de retail a produselor farmaceutice în perioada 2009-2011, se constată o creștere atât a principalelor lanțuri de farmacii, cât și a sectorului în general, spre deosebire de evoluțiile piețelor aflate în amonte.

   Retailul farmaceutic din România este caracterizat de o discrepanță între principalele lanțuri de farmacii în ceea ce privește cifra de afaceri deținută de acestea și restul companiilor ce activează în acest sector. Sectorul nu este caracterizat de o concentrare ridicată, primii cinci concurenți deținând o cotă de piață 25% în 2011.

   La nivelul anului 2011, pe piața românească activau un număr de 6.129 de farmacii cu un total de 34.438 salariați.

   Sectorul farmaceutic românesc poate fi caracterizat prin dinamism manifestat atât în sectorul de producție cât și în cel de distribuție, factorii cu un aport important la accentuarea competiției sunt constituiți de ritmul de creștere al pieței și perspectivele de profitabilitate ridicată a investițiilor în capacități de producție sau unități de distribuție.