Coeficientul Gini de concentrare a activității și veniturilor în cazul lui nea Cornel- măcelarul ia valori apropiate de unu în luna Ignatului. În restul anului coeficientul merge în același tempo cu buzunarul, adică tinde mai tot timpul spre zero.
Celălalt stâlp al comunității, la propriu și la figurat, d-l Râșcov Valerian, doctorul comunei sau Păsărilă cum îi mai spun consătenii atunci când nu-i de față, e lovit de la o vreme de boala antreprenoriatului extrem. Și-a făcut o asociație familiară, și-a luat un certificat de producător, s-a înscris într-o asociație de producători de produse tradiționale și de-atunci nimeni nu-l mai găsește pe la cabinet.
Cel de-al treilea stâlp, de data asta mai mult spiritual pentru că fizic seamănă mai mult cu-n dovleac cu sutană, e cel ce-a pus la cale întâlnirea, din motive ce țin de mirajul rotunjirii veniturilor mult prea neîndestulătoare pentru cele două fiice trimise la facultate și cei trei băieți ce o să le urmeze. Interesat de afacerile doctorului și cu know-how-ul măcelarului, al treilea stâlp, dovleac, sau cum vreți să-i spuneți, speră să intre pe piața tradițiilor exprimate prin cârnați și tobă și să destabilizeze nițel concurența cu cei zece durdulii puși la îngrășat pentru iarnă și cu PR-ul preotesei și a celor două viitoare absolvente de SNSPA.
- Uite de ce am vrut să ne-ntâlnim, zice stâlpul spiritual al satului. Am auzit că dumneata, d-le doctor ai urzit de-o afacere și că de ceva timp, de când cu asta, îți merge-așa de bine că te gândești să lași în seama cui o vrea doctoria și să te ții doar de negustorie. Așa-i sau vorbește lumea să se afle-n treabă?
- Părinte, de, ce să zic ... e adevărat că m-am apucat de o afacere, dar de mers bine?! Doar mă vezi că-s cu aceeași mașină și tot cu nevastă-mea stau că nu m-a căutat una mai de soi, mai tânără... Cornel hăhăiește și repetă ultima remarcă - mai tânără. Popa roșește de râsul măcelarului și-l mustră din privire. Măcelarul roșește și el și se bagă-n vorbă:
- Părinte eu înțeleg c-ai treabă cu domn` Doctor, dar pe mine de ce m-ați chemat?
- Ai ceva răbdare Cornele, lucrul neterminat nu se arată la tot prostu. Îl bătu părintește pe ceafă pe Cornel și-și mângâie barba satisfăcut de zicerea sa. Apoi continuă: Domnu Doctor s-a apucat de negustorii cu mezeluri tradiționale.
- Ei, chiar tradiționale nu-s, îl întrerupse Păsărilă. Le iau și eu de la abator, le rup eticheta, îi mai afum nițel, dacă-i vorba de cârnați, le pun eticheta mea, marcă proprie și ... aștept mușterii.
-Și vin? întreabă popa.
- Păi cum să nu vină? Vin, dă-i în colo de hămesiți, că după ce-au mâncat salam cu soia făcut de Cornel pe vremuri și după ce-au reînceput să ronțăie la soia în ultimii ani, că ăștia de-acum fac la fel ca cei de pe timpuri, să vezi cum se-nghesuie la „cârnați cu soia și grăsimi vegetale reșapați” la prețuri de două-trei ori mai mari, de zici că-s gratis. Popa căzu puțin pe gânduri și după o revizuire de plan inițial zise:
- Cornele, am greșit când ți-am spus c-am avea mai multe de vorbit, iartă-mă! Eu voiam să te întreb doar ce faci săptămâna viitoare, că poate am ceva treabă cu tine. Vezi tu, am un rotofei în cocină ce nu se simte prea bine și poate-i faci o vizită ca să mă simt eu bine știindu-l cârnați. C-am asta am vrut Cornele de la tine. Îl luă de după umeri și-i dădu de înțeles c-au terminat cu el. Se uită apoi cu coada ochiului la doctor și-i zâmbi cu subînțeles. Ei mai aveau treabă. Cornel își fixă căciula marca Rebbock pe cap și plecă nedumerit de ceea ce se întâmplase. După ce se depărtă, popa se întoarce la discuție:
- Și-așa, zici că merge treaba ?
- Păi, cum altfel, așa cum ți-am zis.
- Eu mă gândeam că-i mai complicată și că trebuie mai multe operațiuni pân` ajungi la tarabă, dar după cum se vede treaba și după cum zici d-ta e mult mai simplă. L-am chemat pe Cornel că mă gândeam că odată ce-i pun la pământ pe ăi zece grăsuni ai mei trebuie să-i fac preparate tradiționale și... de unde să știu eu să-i fac? Eu știu să fac ceea ce știu: mai un botez, mai o înmormântare, o nuntă ... aaa, da, și slujba. Cam atât știu, că de cârnați ... asta era treaba lui Cornel. Acuma că mi-ai zis cum stă treaba, pot să mă ocup și eu. Și cum ziceai d-le Valerian c-ai făcut rost de certificat de producător?
-Păi n-am zis părinte. Da, de ce ? Ești interesat?
-Aș cam fi, daca-i vrea să-mi zici.
Păsărilă își încruntă fruntea părând pentru o clipă că gândește și-apoi spuse:
-Ptiuu, ce idee mi-a venit! Dar hai mai bine-n casă să vorbim, c-afară se înserează.
Pe drum spre ușă nemaiputându-se abține îi zise popii că e numaidecât să facă o asociație de produse tradiționale în satul lor ca să nu mai depindă de ăia de la județ. Și le mai trebuie ceva membrii ... poate primarul sau șeful de post, dar sigur fără Cornel, ăsta fiind în stare chiar să facă tobă și cârnați și alte de astea ... tradiționale și, e concurență serioasă. Popa mărturisi tot în drum spre ușă că îi era frică să riște toți cei zece godaci și că acum c-a scăpat de stres poate să mai taie din ei că mănâncă mult și în viu n-au căutare și... Slavă Domnului! că nu e prea mult de muncă cu tradiționalele că nu mai scăpa de gura preotesei. Ușa se deschise și cei doi intrară. În spate rămânea satul semi-adormit, care habar n-avea că acum se plămădea Asociația Producătorilor de Produse Tradiționale din Mațul de Jos.
P.S.: Pe o piață de peste 800 milioane euro încearcă să-și facă loc producătorii tradiționali de mezeluri. Piața e în scădere de patru ani încoace, însă nu și pentru cei de produse tradiționale. Situația ipotetică de mai sus e tot mai des întâlnită în contextul accentuării concurenței în cadrul sectorului între marii producători și apariția și dezvoltarea de nișe pentru doritorii de produse cu preț ridicat. Cifrele de afaceri și profiturile pe anul 2012 înregistrate de primii zece producători de mezeluri stau cam așa:
Poftă bună la cârnați reșapați tradițional!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu