Ridică - te, Gheorghe ! Ridică - te, Ioane ! ... Dacă mai sunteți pe - acasă ?!

   Imaginați-vă următorul decor: un sat de undeva de prin țara condusă de solii Christinei Lagarde, cu case ascunse după porți și cu acoperișurile străpungând plantele bahice întinse peste curte pentru umbră și pentru ușurința recoltatului și, pe ici colo, răsărind asemeni unor cetăți medievale, adevărate bastioane ale prosperității căutate peste hotare și apoi trimise îndărăt sub formă de mărci, franci, lire și mai apoi euroi, în funcție de perioadă, pentru a mai pune un rând de metereze la acumularea primară de avere măsurată prin betoane, spre fala „propritarilor” și necazul celor rămași ale căror case pitulate pe după porți parcă vor mereu să se chircească sub povara umbrelor desfășurate de meterezele pe care flutură blazonul neamului prost.
    Duceți exercițiul de imaginație mai departe și plimbați-vă ochii minții pe ulițele prăfuite sau mocirloase după cum e vremea, cu bălegar de vacă sau cal, cu pet-uri mai multe în dreptul cetăților și aproape deloc pe la porțile cu case îndărăt și, obligatoriu, la intrările cetăților cu câte un bătrân sau bătrână scrutând orizontul uliței la începutul lui august pentru a fi primul sau prima care-l vede pe Gheorghe sau Ion gonind c-o mașină second hand spre meterezele zidite cu sudoare și prost gust.
   Apropierea de centrul satului îți dă senzația de prosperitate, odată ce mocirla sau praful, în funcție de vreme, se transformă în pietriș împrăștiat neuniform de-o firmă iute la băgat bani în buzunar și rea de muncă mai apoi, și prin care primarul derulează proiecte europene de mare ajutor pentru comunitate, între care pot fi amintite: parcuri central-sătești și comunale, săli de sport pentru cei doi-trei copii rămași, pentru băbuțele anchilozate de statul pe băncile de la poartă și pentru moșii ce dau jumătate de pensie la cârciumi pentru a curăța de datorii caietele constatatoare de vicii.

   Primăria nou construită, ce-i drept, în anii când omul gras de la stat călărea fără nerușinare pe slăbănogul din privat, e mândria vechiului și noului primar și, totodată, e chintesența esteticii arhitecturale în viziunea augustului edil.  E înaltă și zveltă precum o fecioară a satului gătită-n strai tradițional și cocoțată pe imitații de Louboutin la serbările comunei. Are în capătul scărilor străjuite de bare de inox, trei coloane neoclasice în loc de patru, a patra s-a pierdut în temelia gardului la casa d-lui primar. Are, de asemenea, un atriu prin care din când în când, la început, iar apoi din ce în ce mai des, picura. Acum apa năvălește la orice ploaie. Situația s-a remediat de firma cea mai capabilă în a îndeplini condițiile din caietele de sarcini, aceeași ce îndeplinește întocmai și întotdeauna condițiile cerute pentru diferitele probleme ce necesită soluții tehnice inovatoare. De astă dată a venit cu soluția inovatoare de executare a unor uluci și burlane la interior ce deversează precipitațiile la rădăcina a trei ficuși așezați în ghivece supradimensionate pentru a face față unor ploi de lungă durată. Dă-ți palme, Burj Dubai! 
   Și mai are mândrețea asta de primărie o galerie a primarilor ce începe luminos cu un afiș electoral a actualului edil făcută tablou, după care urmează primarii de pe la 1900 cu fotografii mărite ale unor poze vechi în care abia intuiești c-ar fi vorba de o persoană și nu de exersările unui expresionist abstract. Iar la final, după primarii de dată mai recentă și de tristă amintire, având în vedere că unul a fost săltat de PNA (actualul DNA) prin 2005 și altul a raposat din cauza unei  ciroze survenite pe fondul înecării amarului, în urma pierderii alegerilor și, odată cu acestea, a grațiilor Rodicăi secretara primăriei, apare din nou figura omniprezentului purtător de bandă tricoloră, de data asta frumos înrămată și cu vreo douăzeci de ani mai tânără.

  Printr-un astfel de decor defilează zi de zi figuranți cu venituri stoarse de ... criză, după unii, de... guvernanți competenți, după alții, sau de un amestec de incompetență, rea-credință, lăcomie, nepăsare și FMI - scuza anilor `90 și scuza anilor în care trăim pentru tot ce ni s-a întâmplat sau o să ni se întâmple nasol. Precum miei la tăiere stau bătrânii ce n-au Gheorghe sau Ion, fiu sau nepot, prin Italii sau Spanii plecați, în fața d-lui primar cu mâna-ntinsă după vreun ajutor de încălzire de la primărie, după două sticle de untdelemn, un kilogram de zahăr, două de făină și 900 de grame de orez ( c-atât e mai nou kilogramul de orez) - toate astea venite de la UE, dar împărțite de primar și d-șoara Rodica. Și mai stau în fața coloanelor făr` de soț cei din generația tânără, ai căror tați Gheorghe și Ion sunt plecați sau ai căror tați n-au nevoie să plece cât timp zâmbesc de pe afișe înrămate sau au firme ce îndeplinesc sarcinile din caietele d-lui primar. Ei stau la plătit de amenzi pentru circulație, bătăi, dar nu precum mieii ci, precum patrupedele cu rât. Râd și mestecă gumă, miștocăresc vreun bătrân sau grohăie despre notele primite la bacul pe care tocmai l-au trecut. Să-i dea Domnul sănătate lui Pricopie!

   În afara celor două specii diferite se află clasa de mijloc, relevată de statisticile inepte care consideră că un muritor la propriu de foame și cu unul ce călărește un Ferrari fac în medie o clasă de mijloc. În realitate clasa de mijloc din România abia își duce zilele fără să ceară ajutor la primărie, iar cea plecată la muncă în străinătate e în zona sărăciei din țările respective și intră în clasa medie românească timp de trei săptămâni în august și una de Crăciun sau Paște când revin la bastioanele aflate în construcție. 

   Statistica românească împarte venitul lunar al unei familii sau al unei persoane pe decile. Venitul este compus din totalitatea veniturilor unei familii sau persoane intrând în calcul salariile, pensiile, autoconsumul, transferurile sociale, câștigurile individuale, etc.

   Așadar, vedem că cei încadrați în decila 10 au fost afectați de criză de trei ori mai puțin decât cei din prima decilă sau a doua. Cei aflați în primele două decile, deci în zona de sărăcie severă, absolută și relativă, însumează peste un sfert din populația țării și față de anul 2005 au crescut cu peste 10%. Dacă adăugăm și a treia decilă ce poate fi încadrată tot la categoria de sărăcie relativă atunci, procentul însumat al conaționalilor săraci ajunge la 36,7%. Realizările guvernelor din 2005 până în 2012 au condus la mărirea polarizării veniturilor obținute de populație. Unde e revărsarea de prosperitate din cazanul Uniunii ? Na, că nu-i! Sau e, dar nu în buzunarele celor mulți. Mulțumim din inimă conducătorilor !

   În satul descris mai sus e seară. Bastioanele sunt luminate mai abitir decât clădirile-muzeu din occident. Pe lângă ele luminile din casele amărâților rămași în sat sunt ca niște licurici nu mari ci, mici. Primăria e în beznă. Bani nu mai sunt de când s-a reparat atriul. Lumină este doar în biroul d-lui primar, unde doarme paznicul. Ea se răsfrânge pe hol luminând atât pe la balamale cât și prin partea întredeschisă, astfel încât cele două portrete ale augustului sunt luminate. El e Începutul și Sfârșitul. Ridicați-vă, Gheorghe și Ioane și veniți dară, să ne aprinde-ți lumina, că domnu primar n-are nici capăt, nici început, el doar ... este !