Postări
Echipament de fitness: tricou, pantaloni, adidași; acestea sunt componentele, în mare. De câte ori n-ați văzut la sală, dacă mergeți pe-acolo, sau dacă nu, ați auzit, că prin asemenea habitaturi există și specia ce reinventează echipamentul, dând o notă de originalitate, prin înlocuirea adidașilor cu ... șlapi?! Da, șlapi, la care se adaugă un tatuaj scos de sub tricou, un răget la fiecare repetare, un centimetru pentru măsurarea „brandului” și proasta creștere manifestată prin lăsarea obiectelor cu care ai lucrat împrăștiate.
Industria wellness-ului în patria cartofilor prăjiți serviți cu cu pâine alături ține hangul dezvoltării economice. După ce mișcarea ne-a fost subtilizată în copilărie de orele de matematică, inutile pentru unii ca pieptănul mie, acum, mișcarea ne e subtilizată de Nea`Gigi Shaormarul, Nea` Sorin Primarul, Nea Digi cu fotbalul și Nea Buzunarul. Nimeni nu-și dorește un fund mare pe-o canapea deformată, dar totuși sunt din ce în ce mai mulți „fericiți” cu această dotare. Nimeni nu vrea să-l bată vântul, prietena sau copii din scara blocului, așa că, fie deformează canapeaua, fie își zice că inteligența s-a oprit la ușa sa și n-a mai trecut pe la vecinu` de la patru, ăla cu ceafa mare și picioare pe post de brațe. Mișcarea la urmașii dacilor e văzută o muncă de jos, și ca orice muncă de jos, nimeni nu vrea s-o facă.
Motivațiile celor ce își găsesc timp, se duc la sală, sau în parcurile neretrocedate, sau făr` de câini - acum știu că forțez nota cu neretrocedat și fără câini - sunt încadrate în două mari categorii: să arate mai bine și să arate mai bine. Abureala cu „să fii mai sănătos” merge, dar, după ce arăți mai bine, până atunci, mușteriul de sală vrea să arate mai bine. Sportivii de profesie nu intră în discuție, ei se duc la sălile de antrenament, nu la sală în general. Pentru atingerea țelului de a arăta mai bine, oamenii normali au „șansa” de a cunoaște zi de zi specimenele extreme ale sălilor de fitness. De categoria „șlapilor de fitness” am discutat mai sus.
O altă categorie, la fel de pitorească și enervantă în același timp, e cea a celor ce cred c-au făcut sport de performanță. Sălile sunt pline de astfel de „foști”, ce sunt gata tot timpul să-ți dea sfaturi din postura de ex-profesioniști. Faptul că ai participat la două competiții între licee nu înseamnă sport de performanță! Performanță nu înseamnă să te antreneze profu` de sport, în stare de semi-ebrietate, ca mai apoi să mergi la competiția de cartier sau oraș și să fii primul din trei sau doi ce s-au înscris la probă. Chiar dacă-ai fi primul dintr-o sută, e o „performanță” la nivel de amatori. Deci, tot performanță, la nivel de amatori?! - Așa m-ar contrazice un fost performer.
Categoria celor ce taie frunze la câini, stau pe aparate căscând a somn odată pe minut și care sunt extrem de darnici în sfaturi cu domnișoarele nou-venite, e malignă. Cei în cauză dispar după două-trei luni, dar sunt repede înlocuiți de alții de teapa lor. Dacă ar fi după ei, s-ar lăsa din prima lună, dar, pentru a nu părea niște triști de meserie, prelungesc abonamentul încă o lună. Dacă se întâmplă ca vara să fie aproape, atunci a treia lună e maximul ce-l pot da. E greu de înțeles de ce aleg să-și prelungească căscatul încă o lună, de vreme ce rezultatele după primele două sunt extra-șunci ca urmare a principiului „pot să mănânc mai mult că merg la sală”. Nu contează că nu face nimic, el mănâncă.
Pițipoanca de sală îți violează pupila de cum intri în încăpere. E îmbrăcată strident, cât mai mulat, se mișcă lasciv și e receptivă la sfaturile tuturor. Și sunt sfătuitori la greu, c-altfel nu s-ar justifica existența ei. Pe lângă salivarea excesivă provocată șlapilor, căscaților și ex-performerilor, ea le dă și bătăi de cap făcându-se inocent că nu prinde mișcarea. Și-atunci se dezlănțuie iadul idioților. Performanții cred că fac antrenamentul vieții lor explicându-i. Șlapii încearcă să-i corecteze poziția atingând-o libidinos. Căscații merg pentru prima oară transpirați la vestiar. Circul prostiei continuă zi de zi, până la apariția altei pițipoance, mai ofertantă în forme, și mai proaspătă ca prezență. Dacă ai neșansa să mergi la o sală ce găzduiește mai mult decât două categorii dintre cele explicitate, atunci ai șanse să te lași după prima lună, iar după un an sau doi să te lași păgubaș în a mai căuta canapeaua de sub fundul tău.
P.S.: În prima imagine e prezentată situația indicatorilor de activitate ai World Class România din 2007 până 2012, cu o sincopă în anul 2010, an în care nu și-a făcut publice cifrele. Cealaltă sală este una de cartier, sală ce m-a „ajutat” la identificarea extremelor sus - discutate. Cu nouă săli, Word Class este o afacere de succes situată în eșalonul premium, eșalon în care probabil întâlnești alte extreme comportamentale, de care n-am cunoștință. Dacă aflu ceva despre acestea, vă spun, nu țin secret!
Industria wellness-ului în patria cartofilor prăjiți serviți cu cu pâine alături ține hangul dezvoltării economice. După ce mișcarea ne-a fost subtilizată în copilărie de orele de matematică, inutile pentru unii ca pieptănul mie, acum, mișcarea ne e subtilizată de Nea`Gigi Shaormarul, Nea` Sorin Primarul, Nea Digi cu fotbalul și Nea Buzunarul. Nimeni nu-și dorește un fund mare pe-o canapea deformată, dar totuși sunt din ce în ce mai mulți „fericiți” cu această dotare. Nimeni nu vrea să-l bată vântul, prietena sau copii din scara blocului, așa că, fie deformează canapeaua, fie își zice că inteligența s-a oprit la ușa sa și n-a mai trecut pe la vecinu` de la patru, ăla cu ceafa mare și picioare pe post de brațe. Mișcarea la urmașii dacilor e văzută o muncă de jos, și ca orice muncă de jos, nimeni nu vrea s-o facă.
Motivațiile celor ce își găsesc timp, se duc la sală, sau în parcurile neretrocedate, sau făr` de câini - acum știu că forțez nota cu neretrocedat și fără câini - sunt încadrate în două mari categorii: să arate mai bine și să arate mai bine. Abureala cu „să fii mai sănătos” merge, dar, după ce arăți mai bine, până atunci, mușteriul de sală vrea să arate mai bine. Sportivii de profesie nu intră în discuție, ei se duc la sălile de antrenament, nu la sală în general. Pentru atingerea țelului de a arăta mai bine, oamenii normali au „șansa” de a cunoaște zi de zi specimenele extreme ale sălilor de fitness. De categoria „șlapilor de fitness” am discutat mai sus.
O altă categorie, la fel de pitorească și enervantă în același timp, e cea a celor ce cred c-au făcut sport de performanță. Sălile sunt pline de astfel de „foști”, ce sunt gata tot timpul să-ți dea sfaturi din postura de ex-profesioniști. Faptul că ai participat la două competiții între licee nu înseamnă sport de performanță! Performanță nu înseamnă să te antreneze profu` de sport, în stare de semi-ebrietate, ca mai apoi să mergi la competiția de cartier sau oraș și să fii primul din trei sau doi ce s-au înscris la probă. Chiar dacă-ai fi primul dintr-o sută, e o „performanță” la nivel de amatori. Deci, tot performanță, la nivel de amatori?! - Așa m-ar contrazice un fost performer.
Categoria celor ce taie frunze la câini, stau pe aparate căscând a somn odată pe minut și care sunt extrem de darnici în sfaturi cu domnișoarele nou-venite, e malignă. Cei în cauză dispar după două-trei luni, dar sunt repede înlocuiți de alții de teapa lor. Dacă ar fi după ei, s-ar lăsa din prima lună, dar, pentru a nu părea niște triști de meserie, prelungesc abonamentul încă o lună. Dacă se întâmplă ca vara să fie aproape, atunci a treia lună e maximul ce-l pot da. E greu de înțeles de ce aleg să-și prelungească căscatul încă o lună, de vreme ce rezultatele după primele două sunt extra-șunci ca urmare a principiului „pot să mănânc mai mult că merg la sală”. Nu contează că nu face nimic, el mănâncă.
Pițipoanca de sală îți violează pupila de cum intri în încăpere. E îmbrăcată strident, cât mai mulat, se mișcă lasciv și e receptivă la sfaturile tuturor. Și sunt sfătuitori la greu, c-altfel nu s-ar justifica existența ei. Pe lângă salivarea excesivă provocată șlapilor, căscaților și ex-performerilor, ea le dă și bătăi de cap făcându-se inocent că nu prinde mișcarea. Și-atunci se dezlănțuie iadul idioților. Performanții cred că fac antrenamentul vieții lor explicându-i. Șlapii încearcă să-i corecteze poziția atingând-o libidinos. Căscații merg pentru prima oară transpirați la vestiar. Circul prostiei continuă zi de zi, până la apariția altei pițipoance, mai ofertantă în forme, și mai proaspătă ca prezență. Dacă ai neșansa să mergi la o sală ce găzduiește mai mult decât două categorii dintre cele explicitate, atunci ai șanse să te lași după prima lună, iar după un an sau doi să te lași păgubaș în a mai căuta canapeaua de sub fundul tău.
P.S.: În prima imagine e prezentată situația indicatorilor de activitate ai World Class România din 2007 până 2012, cu o sincopă în anul 2010, an în care nu și-a făcut publice cifrele. Cealaltă sală este una de cartier, sală ce m-a „ajutat” la identificarea extremelor sus - discutate. Cu nouă săli, Word Class este o afacere de succes situată în eșalonul premium, eșalon în care probabil întâlnești alte extreme comportamentale, de care n-am cunoștință. Dacă aflu ceva despre acestea, vă spun, nu țin secret!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu