Pass the salt, please!

   Au trecut vremurile când sarea era folosită ca monedă de schimb. Romanii, în antichitate, primeau solda în sare, cuvântul salariu provenind de pe urma acestui tip de remunerație. În evul mediu, pe plaiurile autohtone, voievozii aveau exclusivitate asupra zăcămintelor de halit (denumirea geologică a sării geme). Zăcămintele actuale ale României sunt estimate  la 7 mld. tone de către ANRM și la 40 de mld. tone de către Salrom, singura companie ce exploatează sare în România, încă aflată în proprietatea statului.
Discrepanța între cele două estimări nu trebuie să ne mire, în România fiecare instituție are cifrele proprii. Ministerul de interne are CNP-uri cât să dea și la vecini, INS are cifrele sale, administrațiile locale le au pe ale lor, ce mai, suntem o țară de proprietari, de la case până la statistici, toată lumea cu cifrele lor. Oricum, din cele 40 mld. tone, doar 10 se pot exploata eficient economic.

   Salromul a scăpat de privatizare în 2008 deși procesul fusese pornit. În joc de gleznă pentru preluare se zvonea c-ar fi fost Salinen Austria. N-a fost să fie! Așa că, în 2009, Băsescu a avut de ce să se lege în campania prezidențială. Pe lângă mișcarea de gâgă cu creier de furnică, din seara Vântu, a lui „Mihaela - dragostea mea”, accentuarea temei privatizării Salrom i-a mai adus ceva puncte câștigătorului de-a doua zi. Cu guvernul Ponta n-avem a ne teme că se mai privatizează un monopol având în vedere „reușitele” privatizărilor de până acum. Zic: n-avem a ne teme că Salrom va fi privatizată, dar e posibil ca pe finalul mandatului să fie făcută cadou austriecilor la fel ca Petrom și Loteria, mai nou. Spuneam în articolul despre geopolitică că spațiul vital geografic e înlocuit de cel economic, analog dominația teritorială habzburgică și mai apoi austro-ungară a fost înlocuită, la 80 de ani după dezmembrarea imperiului, de cea economică. E mai simplu așa. De ce să te chinui să susții economic o populație ostilă, în cele mai multe cazuri, când poți să o domini economic, să-i iei resursele cu acceptul a doi-trei vremelnici conducători, și, mai apoi, să faci jocurile geopolitice care-ți convin din perspectiva celui cu buzunarul plin ce dictează celui cu pantalonii rupți în fund.

   Compania deținătoare a monopolului exploatării sării pe teritoriul național, Salrom, n-a cunoscut vremurile de criză. Ar fi fost culmea să le fi cunoscut, având în vedere că vorbim de un monopol. Dar, cum în România și o companie ce operează un monopol poate s-o dea rău în gard, vezi cazul Poștei și al jupuirii Loteriei, e bine că n-a intrat la apă. În perioada 2007 - 2012, cifra de afaceri a Salrom aproape s-a dublat, profiturile au oscilat, anul trecut atingând maximul, iar numărul de salariați s-a diminuat cu 11%. Dintre produsele aflate în ofertă, sarea folosită în industria chimică are un aport de 46% la cifra de afaceri. 25% din cifra de afaceri este aportul sării pentru deszăpezire, iar 3% reprezintă sarea alimentară. Din cele peste 2,3 mil. tone cât reprezintă producția anuală, 800 mii tone sunt destinate exportului. În sfera de activități ale companiei intră și turismul, prin exploatarea unităților de cazare amplasate în incinta sau proximitatea fostelor saline. Dimensiunea profiturilor obținute de companie, cu excepția anului trecut, se încadrează la categoria submediocră, ratele profitului din anii 2007-2009 și 2011 sunt sub 1%. E o „performanță” într-adevăr să obții asemenea rate ale profitului operând un monopol, cum la fel e o performanță, în adevăratul sens al cuvântului, să crești de 13,5 ori rata profitului din 2011 în 2012. Toate aceste anomalii ce țin de management pot fi explicate de „priceperea” managerilor numiți politic, pricepere ce poate fi invocată drept scuză pentru o eventuală privatizare.
   În condițiile actuale, în care nulitățile se perindă în funcții ministeriale și parlamentare mai abitir decât ispravnicii și zapcii de pe timpul fanarioților, privatizarea Salrom e o chestiune de timp, unul-doi ani, cel mult. Ceea ce e mai îngrijorător este modul cum se va face această privatizare. Dacă se va proceda la fel ca în cazul Petrom, adică odată cu vânzarea se va cesiona și un monopol de exploatare pe o perioadă de un deceniu, atunci putem spune că ce se naște politic din Năstase, se numește Ponta și mănâncă sarea din bucatele românilor. Putem să sperăm că, în ultimul deceniu de la guvernarea Năstase, politicienilor le-au înmugurit în devlă noțiuni precum responsabilitate și interes național, putem să sperăm ... atâta timp cât speranța moare ultima și, deocamdată, avem sare s-o punem la păstrare.