The Chevron Way

   Cu venituri totale mai mari cu o treime decât PIB-ul anual al României, cu un profit operațional cam cât trei sferturi din bugetul centralizat, nu-i de mirare că d-l John Watson, CEO-ul Chevron, s-a făcut că are treabă atunci când Ponta încălzea canapeaua din anticamera biroului sub privirile jenate ale secretarei. Trimiși la întâlnire, „reprezentanții” specializați în întrevederi cu persoane de categoria a doua, ce pe deasupra mai și dezamăgesc, au primit asigurări și reasigurări că România va continua programul de dezvoltare pe bază de mini-seisme și apă otrăvită deși tocmai a descoperit niscaiva zăcăminte pe platforma maritimă, suficiente să-i asigure consumul pe zece ani, cel puțin. Așa suntem noi românii, ospitalieri, ce să faci?! Cum ne vin niște oaspeți, cum ne otrăvim fântânile și le dăm și cămașa de pe noi! La final suntem în pielea goală, cu apa otrăvită și cu datorii la oaspeți.

   The Chevron Way ne dă în cap cu definiția ce se potrivește tuturor corporațiilor. Ea statuează un punct de origine ce reprezintă viziunea Chevron despre lume,  aceasta fiind că lumea din umbra Licuriciului e livada în care se pot planta oricâte sonde și experimenta orice. Impunerea acestei viziuni este asumată de companie textual în toate rapoartele companiei într-o formulă generală. Celor din umbră, dacă nu le place viziunea, atunci umbra îi strivește până-și bagă mințile-n cap. Și, de obicei, mințile rebele se aliniază umbrei.

   Dacă Chevron s-ar vinde la momentul actual, conform capitalizării bursiere, prețul ar fi de 233 miliarde USD, sumă care ar putea fi adunată de guvernul României în 46 de ani în condițiile în care se păstrează nivelul de fonduri alocate investițiilor în buget. Companiei Chevron, dacă ar aloca jumătate din profitul net, ratelor pentru cumpărarea României la valoarea PIB-ului anual, i-ar lua 13 ani să ne cumpere. E drept că pe unii politicieni i-a luat mai puțin timp să-i cumpere decât ai pocni din degete. Pe alții nici nu s-a chinuit, teama de umbra Licuriciului fiind suficientă pentru „îndreptarea comportamentului”.  

   În cazul comunei Pungești, al cărei buget anual se ridică la 650 mii de USD, banii alocați distracției anuale de către unul dintre reprezentanții ce i-a oferit mâna lui Ponta pentru a o strânge și a se fotografia cu ea, ar fi suficienți pentru achiziție. Locuitorii satului Siliștea din Pungești ar putea fi cumpărați, dacă ducem raționamentul mai departe, din banii de buzunar ai copiilor acelorași „reprezentanți”. Pe peanuts money a vândut terenul pentru experimente cetățeanul din imagine, după care și-a luat o vacanță, demonstrând, dacă mai era nevoie, că Ferma animalelor e o realitate și nu o fabulă.

   Viziunea globală a conducerii Chevron n-a luat în calcul factorul surpriză reprezentat de localnici. Ei nu prea au cunoștință de umbra Licuriciului, nici n-au cunoscut recunoștința portofelului. La ce nivel de trai e în județul Vaslui, nu cred c-au cunoscut vreodată vreo recunoștință de undeva. Obișnuită să lucreze prin politruci ce execută, în țări de lumea a treia spre a patra, compania n-a luat în calcul neseriozitatea crasă a politrucului român, ce încasează și nu face nimic după aceea. Sătenii din Pungești știu că două-trei sute de euro nu pot suplini apa contaminată sau casele din chirpici dărâmate. La fel știu și cei din comunele învecinate și nu se vor da înapoi de la a-și apăra puținul pe care-l au. Toate aceste erori de calcul au stopat momentan începerea explorărilor, dar mă îndoiesc că la primăvară nu se vor întoarce cu o armată de jandarmi plătiți din bani publici ca să apere o „proprietate privată” în detrimentul celorlalte și, ceea ce-i mai important, să conserve intactă „The Chevron Way”.