Xenofobia și rasismul la români

   „Nu sunt rasist, doar nu suport țiganii” ??? - asta e fraza mestecată de idiotul român ce se crede un spirit liber, ce-i drept cu o cultură de nivelul evului mediu în care Torquemada era un personaj monden, și care se vrea frate cu suedezul, norvegianul și francezul, dacă nu e negru.
Mămăliga românească a toleranței dă în clocot la orice știre primită din Franța sau alte țări ale Uniunii cu privire la unele isprăvi făcute de românii de etnie romă. De fiecare dată când câte un Hitleruț din aceste „civilizații”, din ce în ce mai deși în criza ce-o traversăm,  o ia razna cu declarațiile, se găsește câte un idiot autohtont, invitat permanent la emisiuni cu discuții discutabile, ce emană cu năduf: „Să se descurce d-le, că pe noi ne acuzau că nu știm să-i educăm!”. 

   Știe oare această capodoperă a nulității umane că în cei 157 de ani, câți au trecut de la dezrobirea țiganilor, noi, ca stat și ca indivizi, i-am privit tot timpul ca pe niște animale. Nu le-am acordat cea mai mică șansă să devină cetățeni. Reușitele individuale le-am pus pe seama talentului, iar evenimentele infracționale le-am generalizat ca o caracteristică a etniei. Schizofrenia gândirii rasiste merge până acolo încât se pune problema controlului demografic al acestei etnii pe motiv că s-ar înmulți necontrolat și-ar amenința „brava viță română” urmașă a dacilor, romanilor, goților, hunilor, gepizilor, avarilor, slavilor, pecenegilor, cumanilor, și care or mai fi fost. Românii de orice etnie trebuie să înțeleagă că nimeni, dar absolut nimeni, nu-și alege etnia sau rasa în care să se nască. Blamarea unei etnii pe baza unor acte reprobabile săvârșite de unii indivizi sau pe baza unor simpatii cromatice e sămânța unui delir al genocidului de genul celui petrecut la Auschwitz. 

   Ce nu înțeleg neo-naziștii soft ce se perindă prin șușe televizate sau pe net este că ei vor da naștere unor generații de neo-naziști sadea. Cât de limitat în gândire poți fi atunci când regreți niște călăi rasiști și nu-ți dai seama că acei călăi, după ce terminau cu evreii sau țiganii, următoarea lor țintă era tot ce nu e arian, sau ce nu e arian de origine germană? Gravitatea extinderii xenofobiei și rasismului și a politicilor laxe de combatere a acestui fenomen cade și în vina ONG-urilor ce taie frunze la câini. Politrucii aleși sunt populiști ce cântă după muzica unor români ospitalieri în proverbe, cei ce au ca obiect de activitate reducerea discriminării au și datoria să preseze pentru introducerea în procesul de educație a unor discipline menite să reducă fenomenul. Criteriile separării claselor pe bază de etnie trebuie sancționate, iar sancțiunile trebuie îndreptate spre cadrele didactice. Am fost martor deseori la rasism venit din partea profesorilor, inclusiv la nivel superior. Cred că acest fenomen e de netolerat, iar ONG-urile ce se ocupă cu clipuri ridicole ce nu transmit nimic, decât niște bani de la bugetul național sau cel al Uniunii în buzunarele proprii, ar trebui să schimbe strategia sau, dacă nu, să facă loc la alții.

   În România anului 2013, unui român de etnie romă îi e mai greu să se angajeze decât în perioada comunistă. Aceluiași cetățean îi e mai greu să-și înscrie copilul într-o clasă bine cotată dacă își declină apartenența la etnie. Aparența toleranței la televiziuni, exprimată prin dansuri, telenovele și melodii, nu face decât să ascundă dramele acestei etnii. Nu prin fuste ridicate, melodii îndoielnice, telenovele rasist-stereotipice contrabalansate de realismul generalizator al știrilor cu avioane de repatriați sau tabere de la marginea Parisului se poate schimba atitudinea majorității. Muzica, ce place sau nu, nu o auzi când vezi un copil rupt de foame sau pe părintele acestuia obligat să fure fier vechi, în cel mai fericit caz, pentru a avea ce să-i dea de mâncare. Dansurile pline de culoare nu se văd când o cerere pentru un loc muncă este este respinsă pe motiv de apartenență la o etnie. Toate aceste realități trebuie prezentate în tandem cu taberele, avioanele de expulzați, pentru a înțelege complexitatea problemelor cu care se confruntă etnia.

   Studiul condus de niște cercetători suedezi ce viza evidențierea înclinării spre xenofobie și rasism în diferitele țări ne-a plasat pe un loc onorabil, printre cei mai xenofobi din Europa, cu un procent de xenofobi între 15 - 20%. Chiar și așa, cred că suedezii nu prea știau română și nu s-au făcut înțeleși sau respondenții, instinctiv, au jucat cartea toleranței din proverbe. În România întâlnești antisemiți ce n-au cunoscut evrei decât pe net în articole conspiraționiste. În București întâlnești „români” ce n-au primit o pâine în secuime pentru că nu știau maghiara, de parcă tot Bucureștiul se aprovizionează cu pâine din Miecurea Ciuc. În afara Moldovei vei auzi numai „de bine”  despre moldoveni sau șoldoveni, sârme? Toate aceste apucături de „toleranță” le regăsim și ne inundă permanent, iar ele fac parte din „ospitalitatea poporului român”.