Ședința

   De pe pereți, tablourile Demiurgului îi avertizau pe cei prezenți la ședință că orice-ar face, zice sau gândi, el știe și, dacă nu, va ști altcineva ce se va vinde ieftin și, deci, tot va ști. Așa că, mai ușor cu gândurile rebele și comportamentele deviante cum ar fi acela de a omite pomenirea lui Băsescu odată la cinci minute!
Gâdea căsca alene și, în același timp, se prefăcea preocupat de editorialul lui Tucă. Nu-l citise, de fapt Tucă avea în trust cei mai puțini cititori. Acum, că a ajuns pe funcție, Gâdea are pe unul ce-i conspectează editorialele pentru ca pe urmă să-i citească cu voce tare conspectele. El, în tot acest timp, citește Info Adventist. De fapt, nici pe acesta nu-l citește, dar dă bine să fii preocupat în fața subalternilor. El nu mai poate citi de mult, de când a auzit chemarea. 

   Era într-o zi ploioasă. El turuia despre chemarea Celui de sus, fii luminii, puterea credinței, tot ce i-a compilat soția pentru predica săptămânală pe care o ținea de vreo două luni în apropierea unei shaormerii din cartierul Dristor. În fața sa, o babă dormea cu gura larg deschisă. La fiecare expirație, placa acesteia intra în fibrilații și părea că-și ia adio de la gingii. Dar nu, nu-și lua și se încăpățâna să stea locului pentru a-l scoate din minți pe tânărul pastor. Începu să ridice tonul poate s-o trezi baba, dar baba era una cu sforăiala-i nesimțită și placa-i vibratoare. Tonul pastorului atingea de-acum valori asemănătoare cu ale subalternei Dana Grecu, atunci când aceasta țipă că statul de drept și justiția  sunt atacate de Băsescu. Și ea țipă mai tare pe măsură ce Radu Tudor e tot mai preocupat cu telefonul, iar cuvintele din prompter s-au terminat, cel care le scria ducându-se la Gâdea cu conspectele la editorialele lui Tucă. Dana țipă poezia cu statul de drept și justiția, Radu continuă impasibil jocul cu Badea în rețea, și uite-așa trece luna și roadele ICE Dunărea se mută pe cardurile de salarii. 

   Să revin la babă și placa ei. Văzând, tânărul ascuns după o sprânceană continuă de-a lungul unei frunți înalte, că baba n-are gând să fie atentă la conspectul soției sale, se apropie și-i puse mâna pe frunte, de parcă voia să-i transmită harul vorbirii din Biblie, Coelho și alte notițe după predicile altor pastori. Baba, tehuie, se trezi. Făcu ochii mari când văzu mâna ce se scoboară de pe frunte spre placa jucăușă și  simți o durere nădușitoare în piept. Gâdea se trezi din șoc o oră mai târziu cu placa babei în mână, baba era deja la spital. La predica următoare anunță decesul posesoarei plăcii și că se lasă de păstorie, epifania trăită o tălmăci ca fiind un semn de la Domnul: placa însemnând clar darul vorbirii, baba era expresia laicului nesimțit ce trebuie adus pe calea cea dreaptă sau a drepților, iar moartea ei era semnalul terminării vieții sale de cleric. La ieșire din biserică se duse glonț la shaormeria apropiată și comandă una mare cu de toate pentru a sărbători începutul vieții de predicator laic. În drum spre casă se opri la un salon de epilare inghinală și rezolvă problema sprâncenelor. 
   Acum, la mai bine de zece ani, în minte îi răsărea baba decedată îndărătul căreia stătea Demiurgul postului rânjind de sub un ochelar de soare și unul lipsă. Trase aer în piept, ridică tonul îndeajuns să-l trezească și pe Ursu, și strigă: „Băsescu!!!”. Apoi se ridică și ieși. Ședința a luat sfârșit.