Bula imobiliară din România Piperelor

   Pipera ... peste tot pe cuprinsul patriei lui Pandele, edilul de Voluntari care amenința de pe afișele electorale că e singura șansă pentru cei de-acolo, se întindeau mai iute decât copacul din inima sultanului din Scrisoarea III, zeci de Pipere.

Bucureștiul era încorsetat de Pipere, toate satele din jur deveniseră peste noapte tăpșane unde speculațiile imobiliare erau apanajul celor cu teren. Dacă n-aveai teren și voiai să fii și tu un Becali mai mărunt, mergeai la bancă și te împrumutai, gajându-ți apartamentul pe care-l aveai de la Ceașcă repartizat, și de la Iliescu cumpărat, moca, în anii `90, cu banii de-o cafea de 500g. Să le fie țărâna ușoară și lui Ceașcă și lui Iliescu! Oops, că bunicuța-i live and kicking. Scuze! Urarea e pentru când o fi nevoie. Oricum, să le dea ce-o vrea fiecare de la Providență sau Liber-Cugetătorul Suprem, când n-or mai fi printre noi, că au făcut din România o nație de proprietari fericiți ce au avut cu ce să gajeze la bancă pentru a cumpăra terenuri în Bragadiru!?!

   Cafeaua de dimineață e motivul pentru care cei mai mulți au ales drumul aventurii prin sălbăticia satelor cu fantomele vidanjelor bântuind jumătățile de ulițe, celelalte jumătăți fiind în curțile noilor „propritari” care va să zică, dacă mă-nțelegi?!. Pentru cafeaua asta de dimineață, băută la peluză în apropiere de Giurgiu sau Ploiești, lume, care până atunci părea întreagă la cap, și-a încărcat catrafusele  și odată cu ele veniturile pentru plata comisioanelor și ratelor pe vreo treizeci de ani, și duși au fost. Și uite-așa, de prin 2004, a început să crească gogoașa în uleiul încins de machedonii din Pipera primordială. Pentru că de, machedonii sunt oameni sufletiști și nu s-au putut abține să nu le împărtășească bucureștenilor care-i treaba cu afacerile și cum Dumnezeu și Sfântul Gheorghe, urcați pe cal amândoi, stau la margine de tarla și veghează la creșterea metrului pătrat în Tunari, Ștefănești, Domnești și unde o mai fi fost, că în Pipera, pământ, doar de pus pe piept mai rămăsese, restul l-a cumpărat d-alde Școlile Americane.

   După debarcarea lui Bombonel și întronarea lui Băsescu - „mai un pământ, mai o casă” și, mai apoi, încă un pământ și încă o casă pe credite, în mare parte, și tot așa pentru ca în anul de grație 2008 să fie prețul de opt ori mai mare ca-n 2003. În tot acest timp, salariul doritorilor de băut cafeaua de dimineață pe peluza casei, asta după ce s-au salutat cu vecinul situat la doi metri și i-au făcut cu mâna bulgarului de la Ruse, a crescut de patru ori, fără a lua în calcul creșterea cheltuielilor curente sau devalorizarea euro. În anul 2008, an în care „mai un pământ, mai o casă” ne dădea asigurări că n-avem a ne teme de criză și că dacă iese Boc premier vom avea parte de bunăstări împachetate în peluze cu cafea de dimineață, se ajunsese prin luna iunie ca un apartament prin sectorul 2 din București, cu două camere, în bloc de după 1977, să coste cât un Maserati (125 -140 mii euro). După ce ne-am convins că nu suntem intangibili la crizele mondiale și că în România băncile erau la fel de „profesionist” conduse ca și cele de afară, bula crescută de cafelele pe peluză s-a spart și de atunci tot fâsâie, pentru că prețul încă nu s-a stabilizat.

   Scriam în celelalte postări despre bulele speculative că lăcomia e cea care stă la baza oricărei escaladări de preț. Aveam dreptate, doar că în cazul bulei imobiliare din România se poate adăuga ca ingredient și obișnuința și mândria de a fi „propritar”. La aproape șase ani de la spargerea bulei, trendul de scădere a prețului proprietăților nu s-a oprit, iar dezvoltatorii se iluzionează când cred că piața o va mai lua razna ca-n trecut, pentru că cine se frige cu Bragadiru, suflă și-n Primăverii, la o adică.