Bulele speculative din secolele XIX și XX

   Continui istoria bulelor speculative cu prezentarea cazului căilor ferate din Anglia secolului XIX. Bula speculativă din anii 1840-1846 a avut ca factori favorizanți abrogarea legii Bulelor (Bubble Act) în 1825, act normativ ce limita posibilitatea apariției și dezvoltării speculațiilor financiare și reducerea dobânzilor de către  Banca Angliei.
După un deceniu de relativă recesiune economică (1830 - 1840), tăierea dobânzilor a făcut posibilă reorientarea resurselor financiare către stimularea industriei. Anglia era la acea dată cuprinsă de febra construcțiilor de căi ferate, iar surplusul de resurse a făcut posibilă apariția unui număr considerabil de companii ce aveau ca obiect de activitate construcția și operarea căilor ferate. Din 1840 până în 1846, planurile de construcție de căi ferate ale noilor companii înființate au explodat pe hârtie, peste 15000 de km erau planificați a se construi. Toată clasa mijlocie engleză a participat cu sârg la această bulă în speranța că se va îmbogăți. Mai mult, pentru a obține acțiuni la o astfel de companie, viitorii investitori trebuiau doar să facă plata a 10% din valoarea acțiunilor achiziționate, restul putând fi cerut oricând de către companiile emitente. Printre păgubiții acestei bule s-a numărat și Charles Darwin.

   Totul s-a terminat în 1846 când Banca Angliei a mărit dobânzile la depozite și, în aceeași perioadă, companiile emitente au cerut investitorilor restul de 90% plată pentru acțiunile achiziționate. În urma bulei, au rămas mulți păgubiți din rândul clasei de mijloc, multe planuri de construcție de căi ferate pe hârtie, proiecte de construcție în derulare cu mari defecte tehnice și câteva mii de kilometri construiți, dar care nu aveau nici pe departe profitabilitatea așteptată de investitori. Prăbușirea indexului acțiunilor companiilor de căi ferate, după dublarea acestuia între 1844-1846, a lăsat mulți păgubiți, dar și ceva infrastructură. Această bulă nu a indus la nivelul întregii economii o recesiune, din contră, surplusul de infrastructură impulsionând economia în deceniile următoare.

    Marele crash din 1929 a survenit pe fondul unei supralicitări pe bursă. Între 1921 și 1929, indicele Dow Jones a crescut de aproximativ șapte ori, de la 60 la 400. SUA, care la acea dată trecea printr-o perioadă de prosperitate după război, a permis apariția și dezvoltarea unor noi instrumente de tranzacționare pe bursă. Utilizarea tranzacțiilor în marjă pe scară largă cu un levier de 10 la 1, în sensul că pentru a cumpăra 10 acțiuni era suficient să dispui bani doar pentru achiziția uneia singure, a făcut posibilă escaladarea speculațiilor bursiere la un nivel nemaiîntâlnit. Accesul maselor pe bursă, concomitent cu listarea unor companii de doi bani la propriu, a făcut din bursă o bulă speculativă.

   Lovitura dată bursei a venit în octombrie 1929 când, în urma mai multor măriri de dobândă ale FED-ului, marii investitori au intrat în panică. Vânzările masive din 24 octombrie au continuat în zilele următoare, culminând cu marțea neagră (29 octombrie), astfel, în câteva zile, peste 5 miliarde din capitalizarea bursei s-au volatilizat, Dow Jones-ul scăzând de la 400 la 145. Până la sfârșitul anului, 16 miliarde de dolari s-au evaporat. Acest tzunami s-a propagat rapid în sistemul bancar, băncile fiind expuse masiv prin portofoliile de acțiuni deținute. Marea criză economică americană s-a instaurat pe acest fond, economiile populației evaporându-se odată cu falimentul a nu mai puțin de 10000 de bănci.  Deceniul ce a urmat a dus la mari costuri sociale în societatea americană. Profitorii crizei, printre care și tatăl lui JFK, pot fi numiți așa doar dacă cineva ce se retrage din fața unui val este profitor și nu un norocos. Profitori ar fi putut fi numiți doar dacă ar fi rămas pe bursă și în timpul crash-ului. John F. Kennedy - tatăl a povestit la câteva decenii după criză că a înțeles că trebuie să-și lichideze portofoliul când a auzit un lustragiu discutând despre bursă, atunci a realizat că ce se petrecea pe NYSE (New York Stock Exchange) era o bulă speculativă.

   Lunea neagră din 1987 a fost o altă bulă speculativă spartă de panică. Bula a început din 1982, când piețele au început să crească constant. Creșterea era condusă de știri de achiziții, companiile încercau non-stop preluarea competitorilor. Bursele erau inundate de obligațiuni cu risc ridicat emise de companii și de IPO-uri (Oferte publice ințiale de acțiuni). Aceste două instrumente conduceau piața plină de optimiști (tăuraşi). Crashul de luni, 19 octombrie, a survenit pe fondul comenzilor crescute pentru unele instrumente financiare ce aveau ca scop asigurarea portofoliului în fața unor fluctuații ale pieței (hedging portfolio).  Avalanșa de comenzi din acea zi a instaurat panica. Tehnic, în acea zi, pe bursă erau doar vânzători sau pesimiști (ursuleți). Scăderea Dow Jones-ului cu peste 500 puncte (circa 22% din valoare) a făcut ca într-o zi bursa să piardă peste 500 miliarde dolari. Această bulă este atipică deoarece nu s-a continuat printr-o criză economică, FED-ul intervenind imediat prin reducerea dobânzilor. În plus, o mare parte din acțiunile lovite de deprecierea accelerată au fost cumpărate de companiile japoneze, alimentând astfel bula speculativă japoneză din 1989. Bursa, după acest crash, și-a revenit destul de repede datorită FED-ului și japonezilor. 

   Crash-ul japonez din 1989  a survenit pe fondul unui deceniu de creștere artificială pe baza ingineriilor financiare (zaitech) ce raportau profiturile speculative neîncasate (virtuale) ca fiind reale. Această escaladă a profiturilor virtuale a condus la creșterea achizițiilor de acțiuni și active imobiliare, sporind prețul acestora încontinuu. Bula s-a spart la decizia Băncii centrale de a crește dobânda de referință, realitatea virtualului profit transformat în pierdere certă a condus la mai mult de un deceniu de stagnare economică pentru Japonia.

   Bula „ . com” a avut loc la sfârșitul anilor `90, iar de pe urma ei au profitat greii internetului de astăzi. Companiile nou înființate după 1994, când internetul a devenit accesibil publicului larg, creșteau pe bursă precum Făt-Frumos. Nu conta că aceste companii nu erau capabile să producă profit, conta faptul că aveau extensia „.com”, și asta era de-ajuns pentru unii zevzeci de pe bursă. Moda anilor `98 -`99 era ca odată cu IPO-urile lansate de unele companii, ce până la listare erau pe pierdere, prețul acțiunilor Freacă_menta.com s-o ia razna. În cele mai multe cazuri chiar o lua, indicele NASDAQ (bursa electronică din SUA) a crescut din 1996 până în 2000 de la valoarea de 600 la 5000. Ca întotdeauna, traiul bun nu ține mult sau, mă rog, nu ține mult la toată lumea, așa că, investitorii în păcăleli pe internet s-au trezit la realitate când bulele întârziau să-și arate profiturile, sau din contră, erau pe pierdere și continuau să emită acțiuni. Revenirea la realitate a intervenit la începutul lui 2000, când indexul a plonjat de la 5000 spre 2000 și 800 mai târziu. Impactul asupra economiei n-a fost major, investitorii păgubiți n-au reprezentat un procent major în capitalizarea burselor americane. Totuși Fed-ul a fost nevoită să reducă dobânda de referință pentru a nu permite o mini-criză în economie. Criza a venit mai târziu, odată cu bula spartă în anul 2008, dar despre aceasta și despre bula imobiliară din România vom povesti într-o altă postare.

  

To be continued ...