Confesiunile unui accize

   Devenisem curios să aflu cine se ascunde în spatele pseudonimului Acciză Crăcănată și cum a reușit în doar câteva săptămâni să-și facă peste trei mii de followeri pe Facebook. La telefon mi-a zis că vrea să ne întâlnim într-o speluncă din apropiere.

I-am răspuns că n-am nicio obiecție și că bomba respectivă e chiar potrivită pentru o pseudo-întâlnire conspirativă cu cel din spatele unui pseudonim. Gata echipat de luat în piept nămeții lui Onțanu sau Oprescu, că nu știu exact de cine aparțin, ies din bloc hotărât să dau piept cu Nea` Acciză.

   În bomba respectivă era un fum de să-l tai cu cuțitul, nefumătorii ca mine, dar cu ceva apetență pentru tării fără timbru fiscal, erau poftiți afara-n frig dacă voiau să respire. Intru, mă așez la o masă și, contrar obiceiului locului, comand o cafea. Cârciumarul se uită la mine ca la un extraterestru ce tocmai a picat bac-ul și, în nici două minute, îmi aduce ceva ce cred că stătuse la dospit de la ultimul client ca mine, deci de mult. Sorb din mâzga din ceașcă și trag două guri de fum de țigări marca Obor de la vecinii mei cu fețe de colegi de film cu Jack Sparrow. Cei în cauză își plimbau privirea între rafturile barului și paharele lor de plastic tot mai goale și, după două-trei pendulări vizuale, unul își face curaj și îl întreabă pe barman dacă mai are loc pe caiet. Nu mai are, dar are amicul loc. Amicul comandă păstrând meniul cam fără tragere de inimă.

   În bar intră un bătrân însoțit de un copil. Bătrânul e de-al casei. Se salută cu toată lumea și se îndreaptă spre mine. Îmi întinde mâna și se recomandă d-l Acciză Crăcănată. În spatele său, ronțăind o napolitană, se apropie cel ce cred că îi era nepot. Mi-l prezintă  ca fiind cel ce-i face postările, deci cealaltă jumătate de Acciză Crăcănată. Aflu cu surprindere că bunicuțul din fața mea e la fel de familiar cu computerele precum Șova cu Marile Proiecte. Uluit că cel ce părea să-l bată pe Ghiță Ciobanul e un cuplu separat de vreo 70 de ani de viață și tehnologie îmi comand o tărie cu timbru fiscal. Aiurea, barmanul în spatele tejghelei îmi pune fără timbru c-așa se poartă în local și nici nu mai are timbrate în plus față de cea expusă. Bunicului îi comand la fel și nepotului îi las posibilitatea de a alege între carbogazoasele din vitrină. Dăm peste cap tăria și ieșim din bombă spre a fi iluminat de unde și până unde acest pseudonim.

-Uite, vezi grămada aia de omăt de-acolo? mă întreabă seniorul Acciză.

-Da. Ce-i cu ea?

-Sub ea e mașina mea, un Warburg din 1970. Așa-i că nu erați născut pe-atunci?

Dau din cap afirmativ și fac ochii curioși de genul „da, și?”. Apoi, bunicul continuă:

-Prin `85 am primit pe ea la schimb o Dacia nou-nouță din `82, dar n-am dat-o.

-Aha, și cum era nouă dacă era din `82?

-Eee, vorba vine, era nouă, doar trei ani nu ca Acciza mea.

-Păi, la mașină tot acciză îi spuneți?

-Da, când am luat-o, am împrumutat bani de la un amic întors din străinătate. Era plecat din anii `50, legal, și-mi face semn de grade pe umăr. Dau din cap c-am înțeles și bunicul Accizei continuă:

- El mi-a zis cum e cu accizele în occident și mi-a plăcut cuvântul acciză și-așa i-am zis. 

-Și de ce Acciză Crăcănată?

-Acu` cinci ani , când încă mai conduceam, am avut accident și o roată din față mi s-a rupt și n-am mai reparat-o. O s-o reparați d-voastră după ce o cumpărați.

   Mi-a căzut fisa! Moșul Acciză punea poze pe net cu Warburgul din tinerețe ca s-o vândă, nu să facă nu știu ce mișcare de protest pentru mărirea accizelor. Fanii Moșului erau la fel de spălați pe creier ca și cei  ai făcăturii de marketing Ghiță Ciobanul. Nea` Acciză Crăcănată nu voia decât să-și vândă mașina cuiva care s-o repare, nu s-o preschimbe la programul Rabla. I-am explicat încurcătura, iar încurcat, Acciza Crăcănată a zis că-și lichidează contul. L-am sfătuit să n-o facă, că e un fenomen și că poate unul dintre fanii săi îi cumpără Acciza. Ne-am despărțit, el cu regrete, eu amuzat, tocmai asistasem la confesiunile unui accize.