Cât se cheltuie cu înarmarea și sănătatea în lume

   Criza ucraineană a repus pe tapet nevoia unora de a-și arăta mușchii, chiar dacă nimeni nu dorește să-i vadă. Brusc, și noi ne-am dat seama că trebuie să avem mușchi, ca nu cumva să-i treacă prin cap lui Putin să ni-i arate el primul. Zis și făcut: ne-am chemat aliații să ne țină loc de bicepși și piept și, de după gard, îi arătăm limba vânjoși lui Ivan și-l invităm, dacă nu-i convine, să ne pupe în dorsalii de împrumut.
   Criza și, de-acum putem spune, războiul civil din Ucraina reprezintă oportunități pentru făuritorii de arme spre a face bani grămadă din pușcoace și alte sofisticării militare, și culmea, nu pentru a fi folosite, ci pentru etalare. Toate mormanele de bani ce se vor nărui peste aceștia puteau fi folosite pentru chestiuni cu adevarat importante pentru umanitate. Nu vreau să par un idiot cu doi neuroni ce crede că agricultura eco va face față nevoilor a șapte miliarde și ceva de oameni, dar cred sincer că banii pentru cursa înarmării, la startul căreia tocmai am asistat, puteau fi infinit mai bine folosiți în cercetare medicală, în educație sau în orice în afară de înarmare.

   În 2012, în lume se cheltuia circa 16% din PIB-ul mondial pentru sănătate și circa 3,6% pentru înarmare. Cam tot 3,6% se cheltuia și anul trecut. Dacă la o scurtă privire procentul pare îndestulător pentru sănătate, ei bine, nu e. Și nu e pentru că există o discrepanță imensă între primele 20 de țări și restul de până la 191 luate în calcul de OMS. Circa 87% din totalul cheltuielilor alocate sănătății la nivel mondial aparțin primelor 20 de țări, restul de 171 ... Dumnezeu cu mila! Cine are, are, cine nu, stă și se uită, sau, mai cinic spus, moare cu zile. Tot primele 20 de țări în ceea ce privește cheltuielile militare cumulează circa 86% din totalul cheltuielilor la nivel mondial. Deci restul țărilor pot trăi bine-mersi fără și să se descurce cu restul de 14%. Pot trăi, dar nu mai au ce mușchi să-și arate, cam așa ca noi, niște zmei de 50 kg cu spate împrumutat de la Sam.

   Dacă anul trecut la nivel mondial se aloca 3,6% din PIB pentru procurarea de bâte cu telecomandă, cât credeți că se vor aloca de-acum înainte? Băieții de la Lokheed Martin își freacă mâinile de fericire când se uită după tejghea și văd idioți ca noi înghesuindu-se, crezând c-or să oprească o rachetă cu un F16 la mâna a doua sau cu un F35, ăsta doar după anul 2020, și asta doar dacă suntem cuminți. Las la o parte că o racheta intercontinentală prinde cam 6000 km/oră și că ai șanse s-o interceptezi, chiar și cu scutul de la Deveselu, de circa 1%, ceea ce nu pricep eu e de ce luăm F16 la mâna a doua și cu șanse de prăbușire apropiate de cele ale MIG-urilor pe care le mai avem? Dacă rușii vor să ne facă o vizită, ce facem?

a) aruncăm cu un MIG în ei;

b) aruncăm cu un MIG și un F16;

c) ne vopsim în roșu ca-n 1944,

d) așteptăm să intrăm în programul F35;

e) așteptăm să ne apere unchiul Sam.

   Pe gândirea asta de doi bani a celor cu doi bani la propriu în buzunar se bazează marii constructori și dealeri de armament. Înarmarea pentru descurajarea adversarilor ține doar dacă ai bani și-ți permiți chiar arme, nu pungi de pufuleți pe post de scut împotriva bâtelor de la răsărit și baloane pe post de bâta. Lumea de după Ucraina va arăta ca un concurs de culturism în cadrul căruia Ivan și Sam vor poza în slipi, unși cu ulei și autobronzant, iar pe fundal se va maimuțări unul mic și crăcănat, în izmene, cu burtică și o gâlmă pe post de biceps, și care va avea impresia c-a făcut istorie pe scenă. Tot aceeași lume va începe să taie din cheltuielile pentru sănătate și educație pentru a face față celor pentru flacoanele de testosteron, pentru că mușchii cu cheltuieli se țin.