Cum devine Dan Voiculescu un personaj digerabil

    Zi de zi, microfoanele cu fătuci atașate îl înghesuie pe Dan, căpitan de plai la antene, cu întrebări care mai de care mai idioate. Uneori, Dan e nervos, se încruntă și se răstește, alteori e cooperant, vorbește rar, cu un limbaj de lemn spre iască, întocmai ca toți colegii de doctorat ai lui Mischie, pentru ca, la final, să ne amintească că și mâine e o zi și el tot sub control judiciar va fi.

În urma lui rămân neuronii singurateci coafați pe repede înainte pentru breaking-news-ul ce ne arată un bătrânel ce devine mai uman pe zi ce trece.

   Românul ține cu victima, chiar dacă „victima” era hoțul din casa Romaniței, chiar dacă „victima” era Băsescu când îl altoia pe copil la miting, sau, mai nou, după cum arată unele sondaje, „victima” e fratele președintelui când făcea buzunarul mare la Izaura sau frate-su. Repetând la nesfârșit că Voiculescu e răul primordial sau că Băsescu e-n tot și-n toate, ajungi la o lehamite generalizată și o creștere a audințelor la telenovele turcești sau a chiloțărelei tv. Pe undeva, episodul de dimineață cu cele cinci minute de ură de la poliția Ilfov, unde dă cu subsemnatul Voiculescu, e anulat seara la cele trei ore de băsesc-bla-bla-uri predicate de Gâdea și restul. 

   Deci, jocul la sumă nulă practicat de antenă și guiță tv, pe de o parte,și b1 cu gușiță tv, de cealaltă parte, are ca rezultat o migrenă contagioasă a celui ce privește la spectacolul „ba pe-a mă-tii”. Totuși, decizia de a-l pune pe Dan Voiculescu sub control judiciar e cea mai inspirată acțiune de P.R. a mogulului din toată existența sa. Spun asta pentru că oamenii se obișnuiesc cu imaginea unui bătrânel târât zilnic la poliție să dea cu subsemnatul, ce e ba nervos, ba amabil, ca tot omul. Voiculescu n-a reușit ani de zile ceea ce-a reușit justiția română, și anume, să aibă măcar o șansă de a deveni simpatic. A încercat zadarnic alipirea de executanții de la antenă, a încercat populisme de genul scăderii TVA la pâine, a făcut tot ce-a putut să devină simpatic și nu i-a reușit. Și, ca de obicei, soluția vine de unde nu te aștepți, în cazul de față, ea a venit de la justiție. Aceeași justiție, de care Dan a fugit ani de zile prin candidaturi succesive, urmate de demisii pentru a muta și relua dosarele aflate în diferitele instanțe, îi oferă acum șansa să devină uman, să nu mai fie turnător, securist, șantajist și toate apelativele cu care a fost categorisit de adeversarii săi.

   Dacă Dan se va atașa de această oportunitate nesperată de curățare a imaginii sau, mai bine spus, de preschimbare a acesteia, din călău al speranțelor de mai bine ale nației în cea de victimă a unui sistem judiciar ce acționează la comandă, atunci o eventuală nouă amânare în cazul I.C.A. sau o decizie blândă nu va revolta poporul, pentru că acesta e obișnuit să alăpteze  victima, chiar dacă e vorba doar de imaginea de victimă.