Moartea d-lui Lăzărescu e realitatea post-decembristă de care te lovești de fiecare dată când treci pragul unui spital din Land of choice. Pe holurile spitalelor vei vedea suferinzi ce-și așteaptă răbdători rândul din lipsă de bani, c-altfel rândul le-ar fi venit deja.
Nu generalizez că toți medicii ar practica strategia nebăgării în seamă până la băgarea mâinii în buzunar a pacientului, dar ai șanse de peste 90% să te confrunți cu unii experți în această strategie. Și-atunci ce faci? Faci ce face toată lumea și încurajezi perfecționarea unei strategii ca să nu-i cazi victimă.
Se vorbește atât de mult de subfinanțarea unui sistem, încât ajungi să crezi că aceasta e reală și cei ce se ocupă de achizițiile centralizate sau cele ale unor unităților spitalicești nu mai dorm de mult noaptea, scormonindu-și neuronii cum să facă să întindă plapuma cheltuielilor pentru acoperirea necesităților. Ete, na, ba bine că nu! E adevărat că nu dorm noaptea, dar nu pentru că i-ar chinui visele de performanță managerială, sigur nu, nu dorm de grija supraevaluării unor achiziții, sau a palmării banilor, sau a alegerii variantelor între vacanțele de lux primite „cadou”, sau de grija DNA-ului. Toate aceste griji le crează insomnii, iar insomniile au ca finalitate „subfinanțarea sistemului”.
În imagine este prezentată situația cheltuielilor Fondului de Asigurări de Sănătate de la înființare până acum. Cheltuielile previzionate pentru anul în curs previzionate pot suferi modificări. Pentru a avea un termen de comparație, le-am transformat în dolari, dat fiind că dolarul exista în 1999, euro încă nu apăruse decât în varianta virtuală. Ce se observă din aceste cifre aferente anilor din 1999 încoace? În primul rând, se observă o creștere a cheltuielilor calculate în dolari de aproape șapte ori. În lei, la valoarea nominală, sumele cheltuite sunt 14 ori mai mari în 2014 față de 1999. În al doilea rând, chiar dacă deflatezi sumele pentru a obține valoarea reală, cuantumul cheltuielilor din 2014 tot este mai mare, de 2,5 ori mai mare, ca să fiu mai exact. Deci, în valoare reală bugetul Casei de Asigurări de Sănătate a crescut de 2,5 ori față de cel din anul 1999. Să acceptăm că prețurile pentru materiale sanitare, medicamente, servicii medicale au crescut într-un ritm superior indicelui prețurilor de consum general, iar dacă acceptăm asta, valoarea reală a bugetului poate să mai scadă cu 10-30%, și tot rezultă un buget de 1,75 - 2,25 ori mai mare în valoare reală. Dacă la acest buget adăugăm și cheltuielile pentru sănătate cuprinse separat în bugetul de stat, suma nominală rezultată ar ajunge la 25 miliarde lei pe anul 2014 fața de 1,87 miliarde la nivelul anului 1999. Nu fetișizez anul 1999, dar parcă și căutatul prin buzunare era mai puțin uzitat, iar tactica nebăgării în seamă era la un nivel mai redus.
Toate aceste cifre indică un fenomen prea puțin atacat de parchete, fenomenul sifonării fondurilor publice prin orice mijloace. Sifonarea vine atât de la nivel central, cât și de la nivel de unitate spitalicească, secție, sau chiar de la nivel de medic. Sistemul nostru de sănătate e un mare sifon și din el se adapă toate componentele sistemului, iar nota de plată e achitată de cetățean de două ori, o dată prin impozite și taxe și a doua oară prin șpăgile aferente. Finalitatea e dată de tot mai mulți pacienți ce împărtășesc soarta d-lui Lăzărescu, cu mici variațiuni, și tot mai multe ML-uri în parcările ministerelor, a CNAS, ale caselor județene și ale spitalelor.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu