Industria muzicală n-a auzit de criză

   Fie că lălăie cu ceva talent, fie că face precum un țap castrat, dar cu drepturi de autor, ca Moga, per ansamblu, industria lăutarilor pop, rock, pop-rock, hip-hop, dance-pop, și care or mai fi, o duce bine. N-am făcut noi merțane, iphoane, plasme, dar le-am dat peste nas cu IIInna de le-au crăpat timpanele și neuronii!

   Peste ocean, acolo unde s-a inventat conceptul de industrie muzicală, lucrurile sunt simple. În prima variantă, se ia un talent, se bagă într-o casă de producție, și gata, succes. Varianta mai complicată e atunci când talent nu prea este, dar sunt bani, sprijin și interese, cam ca în cazul lui Paris Hilton. Desigur că nu iese de fiecare dată, cum de altfel ne-a demonstrat neuronul blond dezmoștenit de lanțul de hoteluri, dar există și cazuri fericite, precum cel al Madonnei și al voicii ei inconfundabile, demnă de o dedicație pentru soacra mare la Tâmpeștii din Deal, că aia din vale au alte pretenții. Oricum, astea sunt cele două variante de succes în industria muzicală pentru artiști. Pentru casele de producție, succesul se clădește ca orice afacere, adică greu, cu piedici multe și cu zbateri și dat din coate cât timp nu ești luat de vreun gigant în colimator.

   În România, lucrurile sunt mai complicate. La noi, Roton „a facut vâlvă” în anii `90 cu Sofia Vicoveanca. E drept că Sofia nu-i Michael Jackson și nici Roton nu-i Sony, dar merge și așa, pentru că trebuie să începi de undeva. Să zică merci cei de la Roton că n-au avut parte de Guță, că, la scandalurile acestuia din ultima vreme, aveau de umblat prin poșeta nevestii lui Măruță după drepturile de autor! Ca artist de pop, rock, etc., fără manele, în patria brazilor ce stau în munți ca Furdui Iancu, ai mai multe șanse ca în SUA. Aici, dacă n-ai talent, dar ai disponibilități, poți ucide ciocănelul, scărița și nicovala auditorilor fără nici un fel de restricție. Poți, de asemenea, să mori cu talentul în mână, pe barba ta, dacă n-ai intrare la vreo casă de producție, și să ajungi să-ți trăiești culmea carierei în weekenduri, pe refrenul „s-a furat mireasa”. Poți, și asta e cel mai grav, să-ți violezi audiența făcând vocalize precum Paris Hilton sau gemenele de la Indiggo, și să continui să faci asta pentru că ție îți place s-o faci pe Sergiu Nicolaescu, întocmai ca Moga. Poți opta pentru orice variantă și de aici provine farmecul industriei muzicale autohtoante, scuze, autohtone.

   De fiecare dată când aud de casele de producție, neuronii mei decodifică mesajul CAT Music - principala casă de producție autohtoantă, scuze, autohtonă. Din cifrele pe anul trecut nu rezultă acest lucru, Roton pare a fi mai solidă. Numai că Roton are și o fabrică de CD-uri. Știu că sună ca și cum ar avea o fabrică de casete rulate cu pixul ca să nu consumi bateria walkmanului din anii `90, dar chiar și așa face profit, și chiar mai mult decât cel făcut de CAT Music. Oricum, e bine că ambii competitori sunt pe profit. HaHaHa Production e cea care încheie topul celor cinci. Casa lui Smiley e făcută pe barba lui și, ce mai barbă!, de vreo 670 mii profit pe anul trecut, la o cifră de afaceri de 4 milioane. Nu-i rău pentru o firmă din Ciocănești, județul Argeș. Aaa, da, ce, nu știați că acolo s-a zămislit HaHaHa-ul? Da, acolo, la Ciocănești ... Ha! Ha! Ha!

   Media Pro Music e puțin deasupra lui Trei de Ha și o Producție, dar cu o rată a profitului dublă. Dacă ținem cont de  marasmul din trust, cred că Pro Music-ul e o floricică incapabilă să aducă primăvara. A&A Records face parte dintr-o companie mai mare, al cărei obiect de activitate e comerțul cu aparatele radio și televizoarele?!. Cât aparține diviziei de producție muzicală și cât vânzării de televizoare, nu prea știm, dar e bine că există profit, chiar dacă destul de redus.

   Industria muzicală românească e sublimă, există și face profit, chiar așa cu alde Moga, alias Micul Mozart, sau doar Micul, cu alde Inna, alias Coșmarul Timpanelor, sau doar IIIInna, și cu restul, dintre care unii chiar cântă, au talent și aport la profit.