A fost sau n-a fost, România, grânarul Europei?

   Poziția de grânar al Europei, atribuită României interbelice, e o chestiune discutabilă. Acest mit s-a perpetuat atât de mult, încât e greu să convingi pe cineva că nu corespunde întocmai realității.

Pentru a elimina discuții de genul că această atribuire ar fi fost înainte și nu între cele două războaie mondiale, am cules diverse date statistice pentru a ne lămuri cum stau lucrurile de fapt. Conform lucrării „Evoluția economică a României - Cercetări statistico - istorice 1859 - 1947”, scrisă de dl Victor Axenciuc și editată la editura Academiei Române, București, 2000, valorile înregistrate de exportul cu cereale și grâu din 1861 până în preajma celui de-al doilea război mondial sunt cele prezentate în imagine.

   Conform International Annuary of Agricultural Statistics, între anii 1909 și 1913, România producea circa 5% din producția totală de cereale a Europei și aproximativ 6,4% din producția de grâu a Europei. Desigur, erau procente însemnate, dar nu făceau din România arbitrul prețului cerealelor în Europa. Bursa de cereale de la Brăila nu era decât una dintre bursele europene și, binențeles că făcea un preț al cerealelor, influențând celelalte burse, dar nu într-un mod hotărâtor.

   Statisticile de la nivel mondial arată un volum total al exporturilor de grâu în perioada interbelică cuprins între 567 și 1194 milioane de busheli. Asta ar fi echivalent cu 15,4  și 32,5 milioane tone. Din aceleași statistici reiese că primii patru mari producători de grâu la nivel mondial erau SUA, Canada, Argentina și Australia. Cei patru mari producători cumulau o cotă, în perioada interbelică, cuprinsă între 37% și 65% din totalul exporturilor mondiale. Raportat la aceste cifre, exportul maxim procentual al României a fost atins în anul 1937, an în care a deținut circa 6,4% din exportul mondial de grâu. Ca valoare procentuală, cifra poate fi impresionantă, dar în valoare absolută cifra, de 1 milion de tone, nu impresionează. Anul 1937 a fost unul în care exporturile mondiale au atins un minim istoric în perioada interbelică (circa 15,4 milioane tone). Suma exportată de România este mică și dacă o comparăm cu valorile de dinainte de primul război mondial, când exporturile atinseseră valoarea de 1,8 milioane tone la nivelul anului 1910.

   Conform datelor colectate, România era departe de a dicta prețuri pe piața europeană înainte de cel de-al doilea război mondial, procentele de 5% și 6,4% din totalul producției de cereale, respectiv grâu, nu-i acordau decât statutul de mare producător pe piața europeană, și nu de poziție dominantă. În ceea ce privește perioada interbelică, situațiile de conjunctură au făcut din România un mare exportator în anii 1937 și 1938. Trebuie spus că, în perioada 1921 -1934, exporturile de grâu au cunoscut o fluctuație mare, existând ani fără export (1923) sau cu un export minor de sub 1000 de tone (1934). Pe fondul unor producții diminuate în Europa și la nivel mondial, între anii 1935 - 1939, România a realizat circa 8,3% din producția totală de cereale a Europei, procent însemnat, dar rezultat dintr-o conjunctură favorabilă.

   Așadar, pe fondul unei mini-crize mondiale a grâului (1937 și 1938), cu exporturi peste media anilor anteriori (1 milion tone în 1937 și 882 mii tone în 1938), dar departe de cele realizate înainte de primul război mondial, aceștia par a fi factorii ce au contribuit decisiv la crearea mitului de grânar al Europei.