Comunism versus capitalism - Agricultura în cifre

   Munca patriotică, practica școlară, serviciul militar, toate acestea reprezentau contribuția românilor de diferite vârste la avântul agriculturii spre noi culmi ale productivității în socialism.
La sfârșit de an, bilanțul acestei productivități era prezentat, de regulă, umflat, extrapolând producțiile maxime la toată suprafața cultivată. După prezentare, toată lumea era fericită, se ducea acasă și aștepta coada de la alimentară, ca semn al productivității reale.
   Acum, cozile nu mai sunt, porcul de import vorbește poloneză sau maghiară, dar nu din secuime ci, de peste Tisa, și nimeni nu mai vorbește de producții record, pentru că pe nimeni nu interesează, nici măcar pe cei din ministerul de resort. Cele două descrieri, probabil exagerate puțin, reprezintă, totuși, un mod de raportare, mai ales al celor ce ne conduc, la un sector important al economiei. 
   Aportul agriculturii în PIB, la nivelul anului 1989, era de 14,5%, față de 5,6%, cât era anul trecut. Această descreștere a fost înlocuită pe parcursul anilor ce-au trecut de creșterea aportului contrucțiilor, serviciilor și comerțului. Comparând productivitatea angajaților din agricultură, atunci angajații de anul trecut sunt în avantaj, dată fiind scăderea numărului cu aproape 90% între 1989 și 2013. Și atunci, și acum, aportul de muncă a celor neangajați era important. Diferența este că atunci, aportul militarilor, elevilor și al populației rurale, ce trebuia să muncească la CAP-uri pentru a-și păstra lotul, nu era în niciun  fel remunerat. Astăzi, aportul de muncă este remunerat la negru, dar măcar cel care prestează munca este plătit. În valori comparabile, contribuția agriculturii la PIB în 1989 este mai mare decât cea de anul trecut (116 mld. lei în 1989, față de 84,6 mld. lei în 2013; în condițiile de echivalență - 1 leu din 1989 =  0,4176 lei la sfârșitul lui 2013, conform datelor furnizate de INS).
   Structural, între 1989 și 2013, agricultura a suferit mutații majore. Cele două ramuri principale - cultura plantelor și zootehnia - au avut evoluții diferite. Dacă în cazul culturii plantelor, productivitatea medie la hectar a crescut mult, la fel și producțiile totale obținute la nivel național, în cazul zootehniei a avut loc o diminuare drastică a efectivelor de animale. Problema majoră a agriculturii din prezent este că nu reușește să creeze valoare adăugată mai mare prin ramura zooteniei, ci doar prin producțiile mari obținute la diferitele culturi. Diminuarea efectivelor de animale poate fi pusă, în parte, pe seama deficitul de competitivitate între fermierii români și cei străini, ce, la rândul său, este cauzat și de diferențele de subvenționare a producției. În cazul culturii plantelor, productivitatea se datorează atât soiurilor nou-introduse, cât și creșterii gradului de mecanizare, parcul național de tractoare crescând cu 50% (un plus de 64 de mii). Descreșterea cantităților de pesticide folosită la nivel național de la 18,6 mii tone substanță activă la 845 tone e, totuși, un lucru îmbucurător, chiar dacă unii pot argumenta că pe parcursul anilor pesticidele au evoluat ca eficiență.
   Agricultura de astăzi, față de cea din 1989, e mai performantă în ramura culturii plantelor și deficitară în partea zootehnică, iar cum partea zootehnică crează o valoare adăugată mai mare, acest deficit se observă imediat în aportul la PIB-ul național.