Evoluția economiilor în urma destrămării URSS-ului, Iugoslaviei și Cehoslovaciei

   Căderea Cortinei de Fier în Europa anului 1989 devoala realitatea economiei socialiste într-o ramă a realismului ineficienței ca mod de existență. Surprinderea vestului vis-a-vis de realitățile economice din est a existat cu adevărat.

Nenumăratele rapoarte ale CIA de la începutul anului 1989 nu semnalau iminența căderii regimurilor comuniste, semn că slăbiciunile economiilor din est erau insuficient cunoscute.

   Una din legendele des-vehiculate de nostalgici explică colapsul economic de după 1989 prin comploturi ale asasinilor economici vestici, speriați de capacitățile economice din est. Adevărul e că niciun asasin economic nu trebuia să facă nimic, decât să aștepte ca economiile noilor state să sucombe realităților unei economii mondiale bazată pe concurență. Adevărații asasini economici au fost, de cele mai multe ori, din interiorul țărilor estice, iar arma lor principală a fost incompetența.

   Anul 1989 găsea economia Marelui Urs de la Răsărit într-o stare vecină cu falimentul. Cu o populație apropiată de cea a marelui rival - SUA, dar cu  o o economie de opt ori mai slabă, URSS-ul încerca să păstreze aparențele de mare putere cu o perestroică conciliantă cu vestul. Vecinii noștri de la sud - iugoslavii - erau într-o situație mult mai bună decât noi, deschiderea mai mare către vest le-a adus mai multe beneficii decât politica izolaționistă din România. De fapt, Iugoslavia era într-o situație mai bună decât toate statele blocului estic, cu excepția RDG. Dacă din punct de vedere al populației eram apropiați, Iugoslavia fiind mai mare cu câteva sute de mii de oameni decât România, din punct de vedere al PIB-ului per capita, Iugoslavia înregistra valori cu 40% mai mari (3.832 $ față de 2.436$). Șocul primului an de libertate ne-a dus PIB-ul pe cap de locuitor la jumătate față de cel existent în Iugoslavia. Leul nostru a pierdut teren rapid față de dolar, spre deosebire de dinarul antrenat în anii de deschidere câtre vest. Vecinii din interbelic (noi eram vecini cu Cehoslovacia în perioada interbelică) erau într-o situație asemănătoare cu iugoslavii. Anul 1990 a adus recesiunea și în economia cehoslovacă, ca și în cazul nostru.

   Între anii 1990 și 2013, economiile noilor state rezultate din destrămarea URSS, precum și ale Cehoslovaciei și Iugoslaviei, au evoluat diferit. Datele Băncii Mondiale oferă o perspectivă asupra economiilor acestor state din 1990, an anterior separărilor statale. La distanță de 23 de ani se observă o evoluție pozitivă în cazul statelor ce-au aderat sau sunt pe cale să adere la structurile euro-atlantice. La polul opus se află statele prinse între două lumi. Economiile lor seamănă cu niște zombi ce se mișcă lent și fără viață. În această categorie intră Moldova, Ucraina, Macedonia, Kosovo, Serbia și Bosnia. Serbia este marea dezamăgire a Balcanilor, transformându-se dintr-un armăsar de soi al anilor `80, într-o mârțoagă fără pretenții a zilelor noastre.

   Interesantă e evoluția economică a Belarusului, țară ce a ales uniunea vamală cu Rusia. Spre deosebire de Moldova și Ucraina, Belarus a făcut o alegere certă și, din punct de vedere economic, i-a mers mai bine. Am omis din discuție țările din Caucaz, din rațiuni ce țin de perspectivele slabe de aderare la spațiul euro-atlantic. Evoluția economică a Federației Ruse până anul trecut ne arată potențialul mare al acestei țări, în condițiile unei economii de piață bazată pe oligarhi. Chiar și așa, evoluția moștenitoarei de drept a URSS-ului e surprinzătoare, ținând cont de startul din anul 1990 și de „democrația originală” a acestui stat.

   Dacă ținem cont că un dolar din 1990 era echivalent în 2013 cu 1,78 dolari, atunci putem calcula evoluția PIB-ului per capita din aceste state în prețuri comparabile. Evoluțiile în prețuri comparabile nu sunt la fel de spectaculoase, dar oferă o imagine mai realistă a parcursului economic. Concluzia ce se poate trage e că nealegerea niciunui drum e mai periculoasă decât o alegere nefericită.