Cine s-a fript cu francul pe Forex

   „Fool me once, shame on you. Fool me twice, shame on me”. Așa zice americanu`când cineva încearcă să-l ducă de nas încă odată. Cei prinși cu poziții deschise pe franc pe 15 ianuarie 2015 intră în categoria celor păcăliți a doua oară.
Prima dată s-a întâmplat pe 6 septembrie 2011. Atunci, francul s-a depreciat în 15 minute cu 10%, acum s-a apreciat cu 16,5% aproape instantaneu. Diferența dintre cele două mișcări nu e dată doar de amplitudinea lor, ci și de faptul că, pe 15 ianuarie, stop-loss-urile clienților n-au funcționat. Dacă aveai neșansa să mizezi pe o depreciere a francului în fața euro și aveai o poziție deschisă de un lot de 100 de mii, cu un levier de 10, instantaneu poziția ta era pe pierdere, iar tu datorai brokerului încă vreo 6.500 de euro. Nașpa, nu? Cam așa s-a întâmplat cu mai toți cei care nu-și mai aminteau de ziua de 6 septembrie 2011, cu amendamentul că atunci stop-loss-urile au funcționat.

   Marii pierdanți de pe piața forex au fost brokerii de retail. Au pierdut și unele bănci, dar ele au avantajul că sunt mult mai bine capitalizate, iar forex-ul e doar una din piețele pe care acționează. Multă lume dă vina pe levierul mare folosit de traderi sau pe faptul că brokerii pun la dispoziția clienților un levier mare, de ordinul 1 la 500. Adică, cu un euro poți tranzacționa 500 de euro. Cei care folosesc un levier de 500 au avut „ocazia” să se joace pe franc doar dacă și-au înființat contul cu vreo două săptămâni înainte, pentru că e greu de crezut că reziști mai mult de două săptămâni cu un astfel de levier. Nu, marea problemă a majorității brokerilor e că au fost contrapartida clienților odată, și, apoi, au ieșit pe piață și au luat aceeași poziție ca și cea a clienților. Cum majoritatea pieței se aștepta să se deprecieze francul, saltul brusc, contrar așteptărilor, a măturat atât conturile clienților, cât și pozițiile luate pe piață de brokeri. La final, a rezultat o grămadă de idioței cu buza spartă de guvernatorul Bancii Naționale a Elveției. Între aceștia, enumerăm:  FXCM (-225 mil. $), InteractiveBrokers (-120 mil.$), IG Markets (-30 mil. lire), Alpari UK (a intrat în insolvență, după care s-a răzgândit și, acum, vrea să fie cumpărat), LCG (-1,7mil. lire), ACM Gold (-2,1 mil.$), Oanda (nu a făcut publică cifra), Fx Pro (nu a făcut publică cifra), Saxo Bank (nu a făcut publică cifra, dar a precizat că va mări comisioanele, deci e considerabilă, dacă ținem cont că e unul dintre cei mai mari retaileri), Swissquotte (nu a făcut publică cifra) și încă mulți alții care nu și-au făcut publice pierderile, dar așteaptă nerăbdători clienți, ca să aibă de unde recupera.

   Nici băncile nu au fost scutite de pierderi, doar că ele au mai mulți bani. Deutsche Bank și Barclays sunt două ce au recunoscut pierderile (150 mil. $, în cazul Deutsche, și câteva zeci de milioane, în cazul Barclays). Gurile rele spun că și Preamăritul Goldman Sachs a fost prins pe picior greșit pe perechea CHF/SEK (franc/coroană suedeză), dar a ieșit fără să fie ciufulit prea rău. Toți pierdanții de pe 15 ianuarie reprezintă partea goală a paharului. Partea plină deocamdată tace, își numără banii și plănuiește următoarea mișcare. Cei care au pierdut nu trebuie compătimiți, pentru că au riscat banii pe care își puteau permite să-i piardă (o regulă de bază a tradingului). Probabil niciunul dintre aceștia nu-și va face vreodată credit în franci, ei deja au plătit cea mai mare dobândă când și-au văzut volatilizate conturile. Mișcările din 2011 și 2015 ale Băncii Naționale a Elveției ne arată că avem de-a face cu o monedă călărită după cum dictează unele persoane, și nu piața. Piața doar reacționează. Din acest motiv, speculațiile pe această valută sunt de evitat, dar, probabil, la următoarea intervenție, va trebui să căutăm alt proverb american ce oferă și o a treia variantă, cea pentru idioți cronici.