„Complimente” de la ospătari

    Cum treci pe bonul fiscal un bacșiș? Cum verifici că ospătarul nu trage țeapă bugetului? Cât te costă, ca stat, să fugărești ospătari? Ce impact are asupra bugetului taxarea bacșișurilor?

Acestea sunt doar câteva întrebări la care dl Teodorovici n-a catadicsit să răspundă, decât parțial, iar când întrebările s-au înmulțit, a ușchit-o pe prima ușă care i-a ieșit în cale. Mai târziu a realizat c-a nimerit într-o debara, dar a stat cuminte acolo până la o nouă știre cu Zăvoranca.

   Drumul spre iad e pavat cu bune intenții. Acest vechi proverb englezesc nu-i este străin șefului lui Teodorovici - dl Ponta. De fapt, inițial a crezut că l-a inventat el și chiar avea de gând să și-l însușească, ca de obicei, fără sursă, într-o viitoare teză de doctorat - „Cum să conduci o țară, fără ca țara să se prindă că e condusă”. Oricât de necesară ar fi lupta împotriva evaziunii, și e, dacă te chinui să aduni praful și nu să-l ștergi, te vei alege cu o mână de praf. Din orice parte ai privi praful strâns, starea lui existențială nu se schimbă, rămâne tot praf. Între timp, contrabanda cu țigări, alcool, carburanți, continuă nestingherită, și aici nu vorbim de praf. Dacă un inspector ANAF fuge zi-lumină după ospătari evazioniști, s-ar putea, ca la sfârșitul zilei, să facă ravagii prin vreo opt restaurtante (presupunând că stă mai puțin de o oră într-un restautant) și va aplica amenzi de câteva mii de lei, iar, în tot acest timp, România a pierdut peste 96 milioane lei (echivalentul evaziunii în 8 ore din România anului trecut).

   Toată lumea trebuie să-și plătească taxele, inclusiv chelnerii mamei ministrului de finanțe, dar fuga după mărunțiș e contraproductivă. În lupta cu evaziunea mică trebuie să primeze puterea exemplului. Lumea s-a speriat în martie când a realizat că rămâne fără afacere dacă nu dă bon fiscal. După răzgândirea lui Ponta, și relaxarea la trei antecedente, un inspector trebuie să facă trei drumuri la un comerciant cu apucături rele pentru ca, în sfârșit, să-l scoată pe tușă până îi trece dorul de evaziune. Puterea exemplului s-a expandat brusc, de la un control, la trei controale. La loteria fiscală, în schimb, avem parte de o comprimare a câștigurilor. De la câteva mii de lei, cât se estima în primele zile, s-a ajuns la 90 de lei câștig, în prezent, și la o amânare pe nu știu când a următoarei extrageri. Să ne așteptăm ca, după micșorarea TVA-ului de la 1 iunie, dacă finanțele se vor ocupa, în continuare, cu adunatul prafului și se vor trezi cu mărunțiș în visterie, să se revină la loc comanda? Toate aceste manevre de tangou zbuciumat în cămașă de forță ne arată că, la finanțe și în fruntea guvernului, avem doi abramburici fără o idee clară, fără o strategie și fără prea multe șanse de reușită în orice măsură economică ar întreprinde, oricât de benefică ar fi ea.

   După toată tevatura asta, rămân cu o curiozitate de gâgă ce se uită la Măruță. Mai au, oare, curaj Ponta și Teodorovici să mănânce la restaurante? Eu, unul, n-aș avea, nu de alta, dar nu vreau să dau bacșiș, pe bon, pentru un scuipat sau mai știu eu ce în farfurie.