Cum le-a mers țăranilor în ultimul deceniu

   46% din populația rezidentă a României trăiește în mediul rural. Veniturile medii pe persoană din mediul rural sunt cu 30,2% mai mici decât cele realizate de o persoană din urban. Suntem o țară cu un grad de urbanizare redus față de media UE (75%) și față de țările vecine membre ale UE (Bulgaria - 73%, Ungaria - 69,5%).

În ultimul deceniu, populația rurală a scăzut cu 881 de mii de locuitori, în vreme ce populația urbană s-a diminuat cu 692 de mii. Populația satelor scade și sărăcește, iar scăderea nu se face în detrimentul urbanului decât parțial, o parte din populația rurală alegând să emigreze în alte state.

   Din 2004 până în 2014, veniturile medii pe persoană sunt de 2,3 ori mai mari la sate și de 2,7 ori mai mari la orașe (vezi graficul din imagine). Cheltuielile pe persoană sunt de 2,5 ori mai mari în 2014 față de 2004 la oraș, și de 2,22 ori mai mari la sat. Dacă, în 2004, un locuitor din mediul rural avea venituri lunare echivalente cu 80% din veniturile unui orășean, după un deceniu, veniturile săteanului reprezintă 69,8% din veniturile orășeanului. Cheltuielile, în schimb, au scăzut mai puțin, de la 82,9% în 2004, la 73,5% în 2014. Deci, țăranului nu i-au crescut veniturile proporțional cu cele ale orășeanului, iar cheltuielile i-au crescut într-un ritm mai mare decât veniturile. La final, rezultă un decalaj mai mare între cei doi. Unii ar fi tentați să zică că țăranul se descurcă, are grădină, animale, deci are ce pune pe masă. În veniturile realizate de țăran intră și producția proprie din gospodărie, așa că, venitul în bani efectivi al acestuia e și mai mic decât al orășeanului.

   În ultimul deceniu, veniturile realizate de locuitorii din mediul urban și rural au variat ca proporție. Cea mai mare discrepanță între veniturilele din urban și cele din rural au fost în anul 2008. Atunci, un țăran câștiga 67,9% din veniturile realizate de un orășean. Între 2004 și 2008, proporția veniturilor a scăzut de la 80,8% la 67,9% (vezi graficul din imagine). Venise dreapta. În ceea ce privește cheltuielile, raportul cel mai apropiat a fost în 2004, când cheltuielile în rural reprezentau 82,9% din cele existente, în medie, în urban. Tot 2008 a fost anul în care locuitorii din rural au avut cele mai mici cheltuieli raportate la cele existente în urban. A existat o oarecare compensare între raportul veniturilor și cheltuielilor din cele două medii (vezi graficul din imagine). Orășenii au suferit mai ales în 2010 și 2011, când diminuarea veniturilor bugetarilor a avut un impact mai mare în mediul urban, diminuând ecartul veniturilor, dar și al cheltuielilor, între cele două medii. Venise dreapta din nou.

   Lipsa opțiunilor din mediul rural nu va duce la diminuarea decalajelor de venituri pe termen mediu. Cu aproape 62% populație ocupată în agricultură din totalul populației ocupate (2,38 mil. din 3,87 mil.- vezi imaginea), lumea satului e condamnată la subdezvoltare și nicio o reformă administrativă nu va putea schimba situația de față, dacă se va urmări unirea unor administrații locale la nivel de instituții și nu la nivel de infrastructură.