Poziția României în criza imigranților sau drumul de la cocoș, la găină

   România a ratat o bună ocazie să tacă. N-a tăcut, s-a bătut cu pumnu-n piept că primește refugiați doar cât vrea ea, iar acum, cu un ton suav, admite că se apucă de construit tabere. Ce-a reușit România de pe urma episodului Gică Contra? Nimic.
Am reușit să fim penibili, întocmai ca pe timpul lui Băsescu, când fugea după Barroso să-i arate pactul semnat cu Ponta. Am reușit să demonstrăm că o coloană vertebrală frântă e caracteristică statelor mici în politica externă. Nu contează dacă te-ai născut Traian, Emil, Ion, Iohannis, dacă te nimerești la Cotroceni, nu poți fi decât penibil, atunci când te dai mai important decât ești în realitate. Într-o gașcă, oricât de mare s-ar da prostul trupei, e pus la punct de fiecare dată de către ceilalți membri, fie c-o fac individual, prin persuasiune și palme trase peste scăfârlie, fie că o fac în grup, tot prin persuasiune și un botez cu șuturi în fund.

   După ce ne-am propus să aplicăm politica lui Moromete - „Ce să-ți fac, dacă n-am!” - acum, parcă, scotocindu-ne prin buzunare, „n-am”-ul devine „poate, să vedem”. Cred că cei de la Bruxelles au rămas muți de uimire și respect față de așa verticalitate. Atunci, de ce ne-am mai dat cocoși, dacă știam că, la prima palmă, o facem pe claponul bun de dat la cuptor, iar la a doua, suntem deja o găină ce face pluta în oala cu supă? Nu cred că știe cineva de la Cotroceni să ne răspundă.

   La noul JAI se vor stabili cote obligatorii prin majoritate calificată, pentru că Merkel nu vrea să se ajungă în Consiliu, unde deciziile se iau prin consens. Între timp, Berlinul și Bruxelles-ul fezandează cu biciul și zăhărelul eventualii deviaționiști. La final, vom face tabere pentru refugiați și-i vom integra ca și pe romi. Marea problemă rămâne însă cum îi vom convinge pe refugiați să vină în România, de vreme ce suntem văzuți ca un fel de Siria a UE. E amuzant cum nu vor cei din Serbia să se apropie de granița cu România, de parcă am fi o colonie de leproși. Cred că asta va fi și scăparea noastră. După ce-i vom prinde cu arcanul pe refugiații de prin Balcani sau Italia, cum îi vom convinge să rămână aici? Dacă nu vor să stea aici, ce-o să le facem? Ei vor Germania, noi le oferim Vasluiul. Când vor vedea ajutorul lunar acordat de stat, și-și vor da seama că le trebuie câțiva ani ca să-și recupereze investiția făcută în drumul spre UE, vor încinge meciuri cu jandarmii ca să scape de aici, mai ceva ca ultrașii microbiști. Nu-i vom putea ține aici, iar UE ne va urechea din nou, că doar suntem proștii de serviciu.
   Germania pare să se fi trezit din reveria sirienilor bine-calificați ce vor da un imbold muncii de jos. Merkel e acum în faza de negare. A uitat că în urmă cu două săptămâni chema la ea imigranții, numindu-i pe toți, fără nicio diferențiere, refugiați. Acum vorbeste doar de redistribuiri și securitatea frontierelor. În tot acest haos al declarațiilor, România e un reper. Ea nu vrea mai mulți refugiați, dar dacă e ordin, atunci, cu plăcere. Drumul de la cocoș, la găină, supă de găină continuă cu digestia și rezultatul ei. Cam așa arată și rezultatul politicii externe duse de România în această problemă.