Dacă Cioloș nu calmează consumul, vom păți mai rău ca în 2010

   Guvernul Cioloș are o mare problemă - e pe un tsunami de bani în economie, ce poate distruge toată creșterea economică din ultimii ani. Să mă explic.

   Anul acesta am asistat la o supralicitare a măsurilor de creștere a consumului, după reducerea CAS-ului din ultimul trimestru al anului trecut. Scăderea TVA, creșterea alocațiilor, a salariilor minime, reintroducerea pensiilor speciale, toate acestea se reflectă direct în consum. Teoretic, după reducerea CAS-ului, trebuia să crească investițiile private, însă acest lucru nu s-a întâmplat. Toate aceste măsuri au crescut disponibilitățile populației, astfel că Gheorghiță, Vasilică și Maria au mai mulți bani în medie, atât de pe urma măririi salariilor și alocațiilor, cât și de pe urma reducerii TVA-ului. În economie sunt mai mulți bani, iar inflația e aproape de zero din cauza ieftinirii produselor la care s-a redus TVA-ul. În mod normal, orice surplus de venit, ce apare ca urmare a unei majorări fără legătură cu productivitatea e mâncat de inflație. Din cauza reducerii TVA, inflația n-a putut înghiți surplusul de bani de pe urma salariilor. Tot acest surplus se duce în consum, iar consumul se reflectă în importuri. Dacă măcar guvernul Ponta ar fi făcut ceva investiții, de vreme ce sectorul privat nu le-a făcut, creșterea de venituri ar fi fost compensată de o creștere a productivității, în schimb, creșterii de venituri îi corespunde, de fapt, o creștere accelerată a consumului. Pe termen mediu asta e un fel de urcuș pe o trambulină, la capătul căreia trebuie să sari în gol. Aterizarea, însă, va fi dureroasă, exact ca-n anul 2010. Noi suntem acum într-un fel în anul 2009, când, din rațiuni de alegeri, s-a amânat criza cu un an.

   Guvernului îi convine o creștere a consumului din cauză că încasează prin taxele și impozitele pe consum mai mulți bani la buget. Această situație nu poate dura mult, pentru că odată diminuat efectul reducerii TVA și al creșterii de venituri, economia nu mai are unde să crească, din lipsa investițiilor. În momentul în care economia încetinește, se intră pe spirala inversă în care consumul se reduce, producția se reduce, iar veniturile la buget scad. Ce face guvernul când nu are bani? Fie crește taxele, cum a făcut în 2010, fie taie din cheltuieli, cum a făcut în același an, fie se împrumută la FMI, cum a făcut în 2009, fie toate trei, cum a făcut în 2009 și 2010. Intrăm, așadar, într-o nouă perioadă de austeritate, pentru că guvernele nu se pot abține să nu toarne kerosen pe o plită încinsă. Dacă avem nenorocul să ne suprapunem cu o criză economică internațională, situația se complică din cauza repatrierilor de capital pe care le vor face companiile cu capital străin de la noi către companiile mamă.

   Părțile bune ale situației actuale sunt că populația a învățat să economisească mai mult, nivelul creditelor neperformante s-a redus după curățarea bilanțurilor băncilor, iar bula imobiliară nu mai există. Părțile proaste sunt că toți banii de care a dispus guvernul în ultimii doi - trei ani s-au dus în consum și nu în investiții, investițiile străine sunt la un minim din ultimul deceniu, gradul de îndatorare a statului e mai mare (40% din PIB) față de sfârșitul anului 2008 (13,8% din PIB). Vedem, așadar, că avem, pe de o parte, o populație mult mai responsabilă financiar, ce nu se mai aruncă să cumpere apartamente construite în câmp, pe scoruri astronomice, iar, de cealaltă parte, avem aceleași guverne iresponsabile, incapabile să aplice politici anti-ciclice, care să atenueze aterizările bruște ale economiei. Suntem într-un fel de buclă temporală, în care, fieTăriceanu, fie Boc, fie Ponta, fie chiar Cioloș (dacă nu face ceva să oprească supraîncâlzirea economică) fac aceleași prostii de fiecare dată, așteptând rezultate diferite. Asta e definiția nebuniei.