Din 2007 încoace, n-am recuperat nimic din decalajul ce ne separă de Occident

   Teoretic, dacă am calcula procentual, România a recuperat din decalajele ce o separă de statele occidentale. Practic, în cifre absolute, România pierde teren. Aceste două realități, una statistică și cealaltă reală, ne sunt prezentate diferit de către politicieni. S-o luăm pe rând, începând cu statistica și capcana creșterii procentuale, și mai apoi cu cea a realității din portofel.

   Din 2007 încoace, salariul minim brut din România a crescut cu 88,7%, ajungând la momentul actual, conform Eurostat, la 217,5 euro, del la 115,27 euro cât era în 2007 (vezi datele din imagine). Produsul intern brut pe locuitor a crescut cu 25%, de la 6.000 de euro în 2007, la 7.500 în 2014 (anul acesta va ajunge la 7.900 euro). Inflația cumulată între 2007 și 2014 a fost de 38,7%, adică atât  au crescut prețurile produselor și serviciilor. Cam atât cu România.

   Să luăm ca reper Franța, pentru că e statul vestic ce are reglementat salariul minim de mulți ani (nu toate statele UE au reglementat salariul minim), iar PIB-ul pe locuitor e cel mai apropiat de media UE dintre statele mari (media UE e de 27.400 euro, iar în Franța cifra se ridică la 32.200 euro). Spania, de exemplu, este statul ce are reglementat salariul minim de dinainte de 2007, dar e la o distanță mai mare de media UE în ceea ce privește PIB-ul. Italia nu are reglementat salariul minim, iar Germania l-a reglementat abia de anul trecut. Așadar, rămânem cu Franța, pe care o numim sora noastră mai mare, deși ea nu știe. Deci, salariul minim brut din Franța a crescut de la 1.254 euro în 2007, la 1.457 euro în 2015 (vezi datele din imagine). Creșterea procentuală a salariului minim e de 16,2%. PIB-ul pe locuitor a crescut cu 5,9% între 2007 și 2014, conform Eurostat (de la 30.400 euro la 32.200 euro). Prețurile din Franța au crescut între 2007 și 2014 cu 11,6%. Tragem linie și vedem că, deși avem o inflație mai mare ca-n Franța, în procente, atât salariile, cât și PIB-ul pe locuitor au crescut mai mult. Tocmai am căzut în capcana procentelor.

   În realitate, salariul minim al francezului a crescut cu 203 euro (vezi datele din imagine), iar al nostru, doar cu 102 euro, deci ecartul s-a mărit. PIB-ul pe locuitor din Franța a crescut cu 1.800 euro, iar al nostru 1.500 de euro și, de asemenea, ecartul s-a mărit. Inflația a erodat câștigul suplimentar al francezului cu 11,6%, adică la cei 203 euro câștigați, eroziunea a constat în 23,5 euro, iar pe cel al românului, cu 39,5 euro. Așadar, la valoare reală, francezul a câștigat în plus 179,5 euro, iar românul, doar 62,5 euro. Am pierdut și bătălia cu inflația. Tragem linie, și vedem că distanța între salarii s-a mărit, diferența de productivitate exprimată prin PIB-ul pe locuitor s-a mărit, iar inflația ne-a afectat mai mult. Iată cum, deși procentual stăm bine, în cifre reale ne depărtăm de francezi.

   Procentual, ne-am apropiat de francezi, dar în valori absolute ne-am depărtat. Dinamica celor două realități nu ne este prezentată în mod obiectiv. Un politician va prefera să ne prezinte avansul procentual, omițând diferența între buzunarele cetățeanului român și ale celui francez. În teorie, dacă vom urma același trend din 2007 încoace, și UE la fel, ar trebui ca prin 2031 să atingem media UE în privința PIB-ului pe locuitor. Aici intră o nouă capcană statistică, și anume capcana depopulării României. Creșterea PIB-ului pe locuitor din 2007 încoace provine și de pe urma scăderii populației. Adică, am produs ceva mai mult, dar am și împărțit la o populație mai mică. Dacă e să păstrăm ritmul actual, atunci și populația ar trebui să scadă. Toate aceste capcane statistice nu sunt explicate sau nu sunt înțelese suficient de cei ce se laudă cu creșterile procentuale, iar rezultatul e unul asemănător celui din anii  `80, când statistic o duceam bine, iar în realitate se murea de foame.