De ce Erdogan va dispărea curând din peisaj

   SUA și Germania par doi cățeluși ca de pluș ce asistă perplecși la uraganul de pe Bosfor. Din când în când, unul scoate câte un scheunat ce sună a drepturile omului, sau a statul de drept, sau, poate, a „vă scot din NATO și nu mai intri în veci în UE”. Dinspre Bosfor, răspunsul la aceste amenințări firave vine și îmbracă forma pedepsei cu moartea aplicată retroactiv.

   Sultanul e cu mânecile suflecate și are încă treabă multă. Precum Becali odinioară, a subliniat cu o line galbenă ce i-a plăcut, a citit, și a considerat a-i fi de folos, și cu o linie roșie pe toți cei ce stau ca sardelele în pușcăriile Turciei. Să vezi ce frisoane are Erdogan că-l dau în judecată arestații pentru condițiile din penitenciare, mamă, mamă! 

   Cu drepturile omului suspendate (cum i-ar mai plăcea și dnei Prună, care ne spunea că „drepturile omului sunt un lux”), cu o nevastă îmbrobodită la propriu, dar și la figurat, de viziunile „liberale” ale soțului și cu un viloi cât al unui neam prost de pe la noi, lui Erdogan pare că nu-i pasă de amenințările de la Washington, Berlin, Paris, sau de oriunde. Mizează pe faptul că de opt ani Casa Albă e condusă de un bla-bla-never-ending, gârbovit de Premiul Nobel pentru Pace, primit parcă pentru a-l castra încă de la începutul primului mandat, iar la Berlin e o babă senilă terifiată de milioanele de imigranți ce se pot revărsa în fosta patrie a lui Goethe și actuala patrie a lui Iusuf shaormarul. 

   Și totuși, de ce va dispărea din peisaj în scurt timp Erdogan?

   Suportul populației ne arată că „tinerii frumoși” din Turcia, care protestau pentru nu știu ce parc din Istanbul acum câțiva ani, sunt o minoritate. Suportul sultanului e asigurat de cei mulți, săraci și care nu dau doi bani pe democrație, pentru că nu se poate unge pe pâine, ca să te culci cu stomacul plin.

    Economia Tuciei  e de circa 650 miliarde de euro (de patru ori mai mare decât a noastră), populația, conform Eurostat, e de 78,7 milioane de persoane (tot de patru ori cât a a noastră). Deci, suntem apropiați și în privința PIB-ului pe locuitor nominal, exprimat în euro (8,3 mii de euro). Problema mare a Turciei e diferența între bogați și săraci. Nu-i bai, că și la noi e aceeași problemă, dar la turci e mai acutizată.

     În 2012, ultimul an în care Turcia a transmis date Eurostatului cu privire la populația aflată în risc de sărăcie, procentul trecea de 61%. Tot în acel an, populația cu veniturile cele mai mari (primii 20%) avea venituri, în medie, de 9,3 ori mai mari decât populația cea mai săracă (ultimii 20%). De la venirea la putere a lui Erdogan (2003), diferența dintre veniturile bogaților și cele ale săracilor a scăzut nesemnificativ, indicele inegalității veniturilor în 2002 era de 10,8 (pentru 2003 nu sunt date). Deci mare lucru n-a făcut pentru cei ce ies în stradă pentru a-l apăra de lovituri de stat. 

   În cazul crizei economice ce se prefigurează, pentru că vor apărea fără îndoială și sancțiuni economice, tot cei săraci vor fi cei mai afectați. Turcia a exportat în UE anul trecut mărfuri de peste 61 de miliarde de euro. O restricție din partea UE e echivalentă cu aproape 10% din economia Turciei. În SUA exportă mult mai puțin (6,4 miliarde de dolari, deci cam 5,8 miliarde de euro), iar o interdicție o afectează mai puțin. Dacă adăugăm și pierderile din turism (în 2014, conform Băncii Mondiale, veniturile din turism s-au ridicat la 37,3 miliarde USD), soarta suporterului din stradă al lui Erdogan nu sună deloc bine.

  

    Dacă Turcia e dată afară din NATO, Moscova e o alternativă viabilă, unde mai pui că țarului nu-i prea pasă de mofturi precum drepturile omului. Dacă nu „mai poate adera la UE”, de parcă ar fi aderat vreodată, poate oricând să dea drumul la robinetul de imigranți, oferind ca alternativă Uniunii să fie integrată în Orientul Mijlociu. 

   Chiar dacă economia Turciei o ia la vale, și o va lua fără îndoială, Erdogan își asumă acest risc, sperând să-și adune cât mai multe butoane pe propria telecomandă. Chiar dacă pare pe moment că și-a asigurat o viață lungă în fruntea Turciei, în Orientul Mijlociu lucurile sunt mereu în schimbare, iar America de după alegeri nu-și poate permite să fie șantajată de Turcia, dar nici nu poate s-o abandoneze în brațele Moscovei. Soluția de compromis va fi eliminarea lui Erdogan la schimb, probabil, cu o cedare majoră în problema Ucrainei.