Anul trecut, conform INS, doar 47,7% din populație era deservită de sistemul de canalizare și 45,7% din populație era deservită de sistemul de canalizare dotat cu stații de epurare.
Datele Eurostat, pentru 2014 (datele pentru 2015 nu sunt complete), ne arată că 33,3% din locuințele din România au toaleta în curte. Asta înseamnă că 2,94 milioane de locuințe din totalul celor 8,84 milioane, existente la finalul lui 2014, nu aveau toaleta încorporată. Suntem pe ultimul loc în UE în această privință. Până și vecinii noștri bulgari stau mult mai bine la capitolul WC-ului din fundul curții, ei având doar 20,6% din locuințe dotate cu asemenea „facilități” (vezi tabelul din imagine).
În cât timp vom scăpa de WC-ul din fundul curții și vom avea toată populația deservită de sistemul de canalizare, în ritmul actual?
Anul trecut, conform INS, rețeaua de canalizare a crescut cu 10,6% față de 2014 (de la 28.659 km la 31.702 km). La așa o creștere, te-ai aștepta ca și procentul populației deservite să crească măcar cu jumătate. Ghinion. Procentul populației deservită de sistemul de canalizare a crescut cu 0,58% (de la 47,08% în 2014, la 47,66% în 2015). Da, vedeți bine, nu e 5,8%, e doar 0,58%. Asta înseamnă că numărul populației deservite de sistemul de canalizare a crescut cu 80 de mii. În ritmul acesta, presupunând că populația totală va rămâne la fel, vom atinge un procent de 100% din populație deservită de sistemul de canalizare în 38 de ani.
Conform Eurostat, în anul aderării noaste la UE aveam un procent de 44% din locuințe cu WC-ul în curte. Șapte ani mai târziu, procentul era de 33,3%. Tragem concluzia că, anual, doar 1,5 procente de populație scapă de vizitele nocturne în fundul curții. O aritmetică simplă ne așează în față perspectiva ca abia peste 21 de ani (presupunând că anul trecut am avut același ritm) să atingem procente asemănătoare Germaniei, Suediei și Olandei, adică de 0% WC în curte (vezi tabelul din imagine).
Problema e că perspectiva eradicării WC-ului din curte nu se potrivește cu cea a racordării locuințelor la canalizare. Peste 21 de ani, în ritmul racordărilor la canalizare de anul trecut, vom atinge un procent de populație deservită de 63,4%, presupunând că populația totală rămâne la fel. Putem spera ca vreo șase milioane de români să aibă fose septice, pentru că perspectiva unei populații totale de doar 12,6 milioane e prea sumbră.
Ce regiuni stau cel mai bine în privința racordării la rețeaua de canalizare?
Revenind la racordarea la sistemul de canalizare, observăm din datele INS (vezi tabelul din imagine) că regiunea de Nord-Est, considerată a fi codașă la majoritatea indicatorilor, nu e ultima și de această dată. Pe ultimul loc între regiunile de dezvoltare, cu procentul cel mai mic din populație deservită de sistemele de canalizare, e în regiunea Sud-Muntenia (33%) și la fel și în cazul sistemului de canalizare dotat cu stații de epurare (31,8% - vezi tabelul din imagine). Situația din această regiune e explicată de gradul redus de urbanizare (39,5% în 2015).
Nici regiunea București-Ilfov nu stă excepțional la capitolul populației deservite de sistemul de canalizare. Procentul de 81,3% al populației deservite de sistemul de canalizare ne arată că în lumea de dincolo și dincoace de Chitila, 426 de mii de persoane (vezi tabelul din imagine) nu locuiau în locuințe racordate la sistemul de canalizare.
După regiunea capitalei, cel mai mare procent de populație deservită de sistemul de canalizare se află în regiunea Centru (57,4%). Regiunile Vest și Sud-Est sunt următoarele, cu procente de 54%, respectiv 50,4% (vezi tabelul din imagine).
Guvernul și autoritățile locale trebuie să-și stabilească prioritățile. Dacă anul trecut, rețeaua de canalizare a crescut cu 3.000 de km față de anul anterior și populația deservită a crescut cu 80 de mii, rezultă o medie 27 de persoane pe km. Media de persoane deservite de 1 km de rețea de canalizare în 2014 era de 696. Anul trecut, această medie a scăzut la 627 de persoane. Constuim mult pentru prea puține persoane, în timp ce majoritatea populației nu beneficiază deloc de pe urma extinderii rețelei de canalizare.
Caz concret, Bunești, județul Vâlcea. Pe fonduri europene s-a făcut canalizare și apă curentă și totuși mai puțin de jumătate au apă curentă și wc-uri în casă. De ce m-am tot întrebat? (1) am pus pe primul loc spatiul si nu banii, pentru că batranii pot face rost de bani de la tinerii care lucreaza la oras si carora le-ar prinde bine baia in casa, deci: casele vechi nu au încăperi care să permită amplasarea unui wc, dus și chiuveta în casă si (2) mentalitatea „cum sa aduci mizeria in casa?” si abia pe (3) lipsa banilor. Apoi, lungimea nefireasc de lungă a canalizărilor ține de modul de construcție specific românesc: localitățile se înșiruie pe zeci de km de-a lungul șoselei. De ex, între Vâlcea și Horezu sunt aproz 40 km, pe toată lungimea ar trebui o canalizare continuă cu ramificații laterale. Lungimea canalizării cred că ar depăși-o pe cea din Timișoara, la o populație de nici un sfert. Nu știu cum se poate rezolva problema, dar ar trebui gândite guvernamental proiecte zonale. Și mai cred că lupta se dă pe două planuri: unul statal (politică de interes național) și unul local, de mentalitate. În fine. Bune analizele dvs. Felicitări!
RăspundețiȘtergere