Mulțumim, dle Isărescu, vă dorim o pensionare plăcută!

   În ultima vreme, atacurile la adesa lui Isărescu s-au înmulțit. Unii lupi tineri, sau unii izgoniți din breaslă (cum sunt  cazurile lui Lucian Isar și Florin Cîțu), au simțit miros de sânge și n-au ratat ocazia. 

   De un sfert de veac, dacă îi scădem perioada cât a fost prim-ministru, România și-a dat sistemul bancar pe mâna dlui Isărescu. Fără îndoială, Isărescu, prin funcția pe care a deținut-o, are o contribuție semnificativă la situația actuală a economiei românești.

    Falimentele bancare din anii `90 au fost puse pe seama găurilor legislative ce n-au permis intervenția BNR. Isărescu a ieșit fără pată din aceste scandaluri, deși există guri care spun că n-ar fi trebuit să fie așa. 

    Privatizările bancare pe sume derizorii, mai ales în cazul BRD-ului, au fost puse doar pe seama guvernelor, deși BNR-ul a fost măcar consultat în această privință. 

   Preluarea activelor Bancorex de către BCR, fără ca BCR-ul să plătească ceva la schimb, măcar ceva, cât de cât, ca să acopere puțin din gaura de miliarde de dolari produsă de faliment, nu-l lasă pe Isărescu fără pată.

   Dar, poate cea mai mare vină a lui Isărescu e comportamentul din anii 2008 și 2009, când BNR-ul s-a comportat ca un scut pentru băncile cu capital străin. 

   La începutul lui 2008, rata dobânzii de politică monetară era de 7,5% (vezi aici). Pe tot parcursul anului, sub pretextul temperării creditării, dobânda a crescut. Tot la începutul lui 2008, Isărescu prevestea, citez, „încă 7 ani de creștere economică” (vezi aici articolul).

   În economie, de la jumătatea anului se instaurase un blocaj financiar, pentru ca în septembrie și octombrie, piața bancară s-o ia razna. 

   Ce a făcut BNR-ul în aceste condiții?

    A crescut rata dobânzii de politică monetară, de la 9,5% în mai 2008, la 9,75% în iunie 2008, la 10% în august și la 10,25% în septembrie. Deci, economia era blocată din lipsă de bani, băncile se împrumutau pe piața interbancară prin septembrie-octombrie la dobânzi în creștere, iar BNR-ul a ales să salveze profiturile băncilor și nu economia.

   Creditarea companiilor s-a prăbușit, iar în 2009, BNR-ul pune cireașa de pe colivă prin acordul de împrumut cu FMI și Comisia Europeană. 

Banii intrați de pe urma împrumuturilor au oferit scuza reducerii rezervelor minime obligatorii ale băncilor la BNR. Băncile din România, înaintea crizei, s-au împrumutat de la băncile mamă pe dobânzi de-a dreptul nesimțite. Nimeni nu s-a sezizat că acesta e un mod de externalizare a profiturilor, prin umflarea costurilor asociate dobânzilor.

   În 2009, prin intermediul FMI și CE, presiunile băncilor mamă s-au făcut auzite și diminuarea rezervelor obligatorii de la BNR a oferit băncilor din România banii pentru plata împrumuturilor accesate înainte de criză de la băncile mamă. 

   

   Deal-ul cu FMI și CE poate fi rezumat astfel: „Vă dăm împrumutul, dacă reduceți rezervele băncilor cu capital străin, ca să poată să plătească împrumuturile luate de la băncile mamă”.

   România s-a împrumutat pentru ca băncile din România să poată plăti împrumuturile de la băncile mamă. 

   BNR-ul ne spune că a plătit cea mai mare parte a împrumutului, doar că plățile făcute de BNR trebuiau să se regăsească fie în profit, fie în majorarea rezervei BNR. S-au regăsit în conturile băncilor mamă. Economia a sucombat în 2009 din lipsa creditării firmelor. Băncile erau ocupate mai degrabă să trimită bani afară la băncile mamă decât să crediteze economia.

   În aceste condiții, în martie 2009, dl Isărescu vedea creștere economică până la finalul anului (vezi aici). 

   N-a fost să fie, iar finalul de an ne-a arătat o scădere economică de 7,1%. 

   Mai mult, în august 2009, Isărescu ne spunea că economia e pe creștere, dar încă n-au apărut cifrele (vezi aici). Scăderea economică s-a menținut și în 2010. Mulți dau vina pentru scăderea economică din 2010 pe măsurile de tăiere a salariilor, survenite de pe urma acordului cu FMI. În parte e adevărat, dar și vechiul acord cu FMI-ul prin care s-a dat frâu liber băncilor să scoată banii din țară, în loc să crediteze economia, și care a condus la o scădere de peste 7% a PIB-ului, are o parte de vină.

   Tragem linie și vedem cum politica BNR a sugrumat economia în ultima criză. Nu trebuie să aducem în discuție și falimentele bancare din anii `90, ca să ne dăm seama această instituție poate și trebuie să fie mai bine condusă. 

   Deci, dle Isărescu, vă dorim o pensionare plăcută, liniștită, fără eventuale neplăceri din partea DNA-ului!