Postări
Republica Socialistă România era o țară multilateral dezvoltată. Aveam industrie, aveam agricultură, aveam exporturi și n-aveam nicio datorie.
Întreabă orice nostalgic după acele vremuri ce-a reprezentat pentru el Epoca de Aur și ai mari șanse ca-n primele cinci-șase faze să auzi aceste realizări ale epocii.
Am abordat subiectul economiei din perioada comunistă de mai multe ori (vezi categoria „Economia în comunism” de pe pagina principală), de multe ori demontând niște mituri. Acum a venit vremea să dăm Ceaușescului ce-i al Ceaușescului.
1. Mitul datoriei externe plătite
La venirerea la putere a lui Nicolae Ceaușescu în 1965, România avea o datorie externă nesemnificativă. Date certe ale cuantumului datoriei externe apar abia în 1972, când se ridica la echivalentul de 30 de milioane de dolari. În jurul aceluiași an, încep negocierile cu FMI și Banca Mondială pentru accesarea de împrumuturi externe necesare pentru procesul de industrializare al României. Nouă ani mai târziu, în 1981, datoria externă a României ajungea la 10,44 miliarde de dolari (vezi aici evoluția datoriei externe a României în ultimii 150 de ani).
În 1982, România intră în incapacitate de plată, ratele anuale plătite de Banca Națională ajungeau la 2 miliarde de dolari. Problemele economice din acel an se văd și din inflația mare, de aproape 18% (vezi aici datele INS privind inflația din 1970 încoace). După acest an începe rambursarea anticipată a împrumuturilor externe, astfel că în șapte ani se plătește ceea ce ar fi trebuit să se plătească în 25 de ani.
În 1989, datoria externă a României declarată oficial era zero. În realitate, era de 174 milioane de dolari, conform raportului BNR din 1998 (accesează și descarcă aici raportul BNR pe anul 1998), cea mai mare parte din aceasta fiind însă o datorie comercială.
Așadar, putem spune că Ceaușescu a lăsat România cu zero datorie externă, lucru care ne-a costat în anii de după revoluție, când nimeni nu voia să ne împrumute.
Vezi și:
2. Mitul numărului mare de salariați
În 1989, numărul de salariați din economie era de 8,32 milioane, iar populația ocupată era de 10,95 milioane, conform datelor BNR (accesează aici raportul 1998 al BNR - pagina 176).
Anul trecut, numărul mediu al salariaților din economie era de 4,6 milioane, efectivul de salariați era de 5,04 milioane, iar populația ocupată era de 8,34 milioane (vezi aici comunicatul INS). În 1989, se calcula doar numărul de salariați. Știm din datele aferente anului 1990, când se calculau ambii indicatori, că valorile erau foarte apropiate.
Chiar dacă am aduna astăzi și muncitorii la negru (de peste un milion de pesoane), tot nu ne-am apropia de cifra salariaților din 1989.
Acest mit e adevărat, dar dacă ne referim la productivitatea salariaților sau a populației ocupate, atunci productivitatea de astăzi e net superioară.
În 1989, PIB-ul României era de 800 miliarde de lei. Dacă ținem cont de rata inflației cumulată și de denominarea leului din 2005, un leu din 1989, valora la finalul anului trecut 0,4195 lei. Deci PIB-ul de atunci ar echivala cu 335 miliarde lei din 2015. Anul trecut, PIB-ul României a fost de 712,8 miliarde de lei. Diferența de productivitate e clară.
Vezi și:
3. Mitul favorizării unor județe în procesul de industrializare
Au fost unele județe favorizate de Ceaușescu în procesul de industrializare? Da, între 1972 și 1985, ponderea producției industriale din unele județe în producția industrială națională a sporit în detrimentrul altor județe.
Anuarul statistic din 1973 (anul demarării procesului de industrializare prin accesarea împrumuturilor de la FMI și Banca Mondială) ne arată că, după capitală (17,1% din producția industrială națională), județele cu cele mai mari ponderi în producția națională industrială din anul 1972 erau: Brașov (6,6%), Prahova (5,9%), Hunedoara (4,5%), Galați (3,9%), Argeș (3,7%), Timiș (3,7%), Cluj (3,5%), Sibiu (3,5%), Dolj (3,4%), Mureș (3,3%) și Bacău (3,0% - vezi aici datele pentru toate județele).
13 ani mai târziu, în 1985, conform Anuarului Statistic din 1986, ponderea capitalei în producția industrială scăzuse la 13,5%, iar ierarhia pe județe era: Prahova (6,3%), Brașov (5,2%), Argeș (4,8%), Galați (4,5%), Bacău (4,0%), Timiș (3,5%), Hunedoara (3,2%), Sibiu (3,2%), Cluj (3,0%), Dolj (2,8%) și Iași (2,8% - vezi aici datele pentru toate județele).
Cele mai mari creșteri ale ponderii deținute în producția industrială națională le-au înregistrat județele: Argeș (+1,1 puncte procentuale), Olt (+1,1 p.p.), Bacău (+1 p.p.), Dâmbovița (+0,8 p.p.), Tulcea (+0,6 p.p.), Bistrița - Năsăud (+0,6 p.p.), Sălaj (+0,6 p.p.), Galați (+0,6 p.p.).
Cele mai mari scăderi ale ponderii producției industriale județene în producția industrială națională le-au înregistrat Bucureștiul (-3,6 p.p.) și județele: Brașov (-1,4 p.p.), Hunedoara (-1,3 p.p.), Caraș-Severin (-0,7 p.p.), Mureș (-0,6 p.p.) și Dolj (-0,6 p.p.). În cazul județelor Ilfov, Giurgiu și Călărași situația e neclară, cele trei având o altă configurație în 1972 (vezi aici situația detaliată pe județe).
Și acest mit se confirmă.
Vezi și:
4. Agricultura era mai productivă decât cea din prezent
Am scris în „Cinci mituri false despre economia de dinainte de 1989” despre productivitatea scăzută a culturilor la hectar față de cel obținute astăzi. E adevărat, agricultura din România comunistă obținea producții medii la hectar sub cele din prezent, dar per ansamblu, probabil, prin ramura zootehnică, era mai productivă.
Din raportul BNR din 1998 (accesează aici raportul - vezi pagina 172), aflăm că, în 1989, aportul agriculturii și silviculturii era de 115,2 miliarde de lei la un PIB de 800 miliarde de lei (cele două ramuri erau luate împreună). Ținând cont de faptul că un leu de atunci valora 0,4195 lei anul trecut, ne rezultă că aportul în lei comparabili era de 48,3 miliarde lei.
Anul trecut, aportul agriculturii și silviculturii la pib a fost de 29,8 miliarde de lei (PIB-ul fiind de 712,8 miliarde lei). Diferența de productivitate între agricultura anului 1989 și cea a anului 2015 e clară, în favoarea anului 1989, confirmând acest mit. Dezvoltarea ramurii zootehnice din anii comunismului e, cel mai probabil, cea care făcea diferența.
Vezi și:
5. Exportul net al României era mai mare decât cel din prezent
Exportul net rezultă din diferența dintre exporturi și importuri. Astăzi, mai uzitată e formula de balanță comercială.
Atunci când nostalgicii fac referire la exporturile României comuniste, trebuie știut că acestea se ridicau la 10,49 miliarde de dolari în 1989. Cu un an înainte, în 1988, erau mai mari, respectiv de 11,4 miliarde de dolari.
Importurile din 1989 erau în valoare de 8,44 miliarde dolari, ceea ce ducea la un export net sau o balanță comercială pozitivă de 2,05 miliarde dolari (accesează aici raportul BNR din 1998 - pagina 174).
Anul trecut, România a exportat mărfuri în valoare de 60,6 miliarde de dolari, conform datelor INS. Importurile de anul trecut s-au ridicat la valoarea de 69,9 miliarde dolari. Rezultă, așadar, un export net sau o balanță comercială negativă de 9,3 miliarde dolari.
În niciun an de după anul 1989, România nu a mai înregistrat un export net pozitiv. În fiecare an, România înregistrează un deficit al balanței comerciale, iar în ultimii ani acest deficit crește, după ce în timpul crizei economice se domolise.
Da, astăzi exportăm mult mai mult decât în 1989, atât în prețuri curente, cât și în valori comparabile ale dolarului.
Un dolar din anul 1989 era echivalent în 2015 cu 1,91 dolari.
Deci, exporturile de anul trecut în valori comparabile ale dolarului din 1989 ar fi de 31,7 miliarde de dolari (60,6 mld.$/1,91 = 31,7 mld.$).
În valori comparabile, exportăm de 3 ori mai mult decât în 1989, dar importăm de 4,3 ori mai mult (importurile de anul trecut la valoarea dolarului din 1989 au fost de 36,6 miliarde dolari), ceea ce duce la un export net negativ de 5 miliarde de dolari la valoarea dolarului din 1989. Și acest mit este confirmat.
Vezi și:
Cele cinci mituri ale perioadei comuniste sunt confirmate. Asta nu înseamnă că economia de atunci era superioară celei din prezent.
Astăzi avem o productivitate generală mai mare a economiei, PIB-ul din prezent, în valori comparabile, e mai mare decât cel din 1989, salariile din prezent sunt mai mari (tot în valori comparabile - vezi aici), avem, de asemenea, libertate de mișcare, de exprimare și de a-ți cumpăra iPhone 7 (dacă ți-l permiți).
Trebuie, totuși, să-i menajăm pe nostalgici, pentru că și ei au de ce să se agațe. Chiar dacă au stat în frig și foame pentru a plăti anticipat datoria externă, dacă cineva vrea să fie nostalgic după acele vremuri, e liber s-o facă. Acesta e cel mai mare câștig.
Vezi și:
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu