Marțea neagră la americani

   Dacă ar fi să caracterizez campania de peste ocean, aș spune că aceasta a semănat cu un concurs de Miss Isterica, în ton cu șușa cu picioare lungi și minte scurtă organizată anual de McDonnald Dump.

   Acum câteva săptămâni, toate sondajele o dădeau pe baba senilă cu emailurile la un avans de zece procente. McDonnald acuza faptul că sondajele sunt manipulate. Toată lumea mustăcea și-l trimitea la culcare. N-am înțeles la momentul respectiv de ce Obama părea atât de disperat s-o sprijine pe Hillary. 

  Dacă Hillary avea zece procente avans, ce rost mai avea ca Obama să se compromită implicându-se în campanie într-un mod jenant, așa cum n-o mai făcuse niciun președinte până la el?

   Lacheii democraților ne explicau savant că implicarea lui Obama avea ca scop conservarea așa-numitei moșteniri lăsată de el. Acum o săptămână și ceva au apărut alte sondaje, în care Trump avea avans. Lingăii de serviciu ai democraților au justificat revenirea spectaculoasă a lui Trump prin implicarea FBI-ului în scandalul cu emailurile. E puțin probabil ca ancheta FBI-ului să fi determinat o asemenea răsturnare a situației într-un timp așa de scurt, mai ales că tema emailurilor a fost tocată pe parcursul întregii campanii. 

   Ne dăm seama că Trump avea dreptate în privința manipulării sondajelor și că implicarea lui Obama în campanie nu era altceva decât o încercare disperată de a-i spori șansele lui Hillary. 

   Americanii sunt puși în situația de a alege între doi candidați slab pregătiți chiar în domeniile pe care cred că le stăpânesc. 

   Hillary se crede stăpână, mai ales, pe domeniul politicii externe. Dezastrul politicii externe americane din ultimii opt ani nu e ceva cu care să te mândrești. Administrația Obama a reușit performanța să facă Rusia mare din nou și a permis destabilizarea Orientului Mijlociu prin încurajarea Primăverii Arabe. Sunt două mari pietre de moară care fac parte din moștenirea lui Obama și, implicit, a lui Hillary. Dacă punctul forte al lui Hillary e atât de discutabil, despre celelalte nu prea are rost să discutăm.

   Donnald are o părere foarte bună despre abilitățile sale în domeniul economic. Viziunea lui despre economie se aplică foarte bine sfârșitului de secol XIX, înainte de apariția mișcărilor sindicale. 

   Muncă multă, drepturi puține, supraviețuiește cine poate - asta e viziunea lui despre piața muncii. 

   În privința capitalului, el propune o infuzie de peste o mie de miliarde de dolari pentru a spijini companiile americane. Banii ar trebui să determine în economie un efect multiplicator, care se va regăsi și-n buzunarele americanului de rând, binențeles, după ce tot managementul din companii își va fi luat de mult partea.

   Și baillout-ul băncilor din 2008, ce a avut sume comparabile cu ceea ce propune acum Trump, trebuia să se regăsească în economie, dar s-a regăsit în primele directorilor din băncile cu probleme. Banii dați de guvern nu s-au întors în economie prin creditarea companiilor, n-au creat niciun efect multiplicator, ci au băltit în bănci sau au sponsorizat în continuare jocurile cu derivative pe burse. Economia și-a revenit târziu și nu datorită banilor pompați de guvern. Când și-a revenit economia, datoria publică a SUA crescuse cu vreo două mii de miliarde de dolari.

   Efectul multiplicator din economie va exista doar dacă piața poate absorbi o asemenea sumă plus multiplicarea acesteia, în caz contrar, va produce doar inflație. Asta ar trebui să-i spună cineva dlui McDonald Dumb, înainte să arunce pe gură bazaconii cu creștere economică de peste 5%, în cazul unei economii mature, și nu emergente, precum cea a SUA.

   

   Mâine, cică americanii au de ales. Serios?