Social Icons

miercuri, 14 decembrie 2016

Păi ce-ai făcut, neicușorule?

PSD-ul nu mai reduce taxele
  Una ziceai ieri și alta fumezi azi? Păi, cum așa? Unde sunt taxele alea reduse? Nu acum?  Aaa, la anu`? Sau la anu`și la mulți ani?
   Mărim salarii, tăiem taxe și sprijinim antreprenorii români. Așa suna programul PSD. Dacă excludem treaba cu salariile, ai fi zis că avem de-a face cu programul lui Mc Donald Trump. Ieri, treaba cu taxele a căzut, deci au mai rămas două, respectiv salariile și antreprenorii. De fapt, reducerea de taxe era în sprijinul antreprenorilor, deci au căzut două. A mai rămas salariile mărite. Așa, neicușorule, acum chiar avem în față programul nefardat al PSD-ului. 

   Problema e că, mărirea salariilor făcută din pix, prin creșterea salariului minim, lovește tot în cei săraci, plătiți cu salariul minim, despre care PSD-ul, această „forță de stânga”, n-a suflat o vorbă în campanie. Să mă explic. Antreprenorul român, cel de dragul căruia nu mai putea PSD-ul în campanie, e inventiv și, în loc să plătească salariul minim pentru opt ore lucrate, va plăti salariul minim pentru patru ore lucrate legal, iar restul de patru ore vor fi plătite la negru. Așa face în prezent într-un număr însemnat de cazuri și își va extinde acest mod de lucru în condițiile creșterii din pix a salariului minim. Pentru orele plătite la negru nu se vor plăti taxe, deci bani mai puțini la buget, iar o bună parte din cei peste două milioane de salariați cu salariul minim (44% din numărul contractelor de muncă din România) are șanse să devină foarte rapid angajată part-time. Sigur, putem spera că Inspecția Muncii și ANAF-ul vor fi vigilente, doar că, avem experiența vigilenței acestor instituții de-a lungul timpului și, astfel, putem fi siguri că vom deveni o economie part-time.

   Dacă mergem pe scenariul că mediul privat nu va fi mârlan și va plăti salarii mai mari, atunci investițiile private stau și ele o tură până la anu`. Ok, deci investiții de la privați lipsă, și tot lipsă în privința investițiilor de la guvern, pentru că, ceea ce a investit guvernul în ultimii doi ani e o glumă, iar cu un buget în chingi, cum e cel de anul acesta și cum va fi și cel de anul viitor, nu prea mai ai cu ce tura economia. Consumul a încetinit și alt motor de creștere nu prea avem. Dacă mărim salariul minim, s-ar putea să crească puțin consumul, dar sigur ne va crește și mai mult munca la negru, iar efectul de creștere a cosumului populației e contrabalansat de scăderea veniturilor la buget, ce duce la rândul ei la o diminuare a consumului guvernamental. 

   Toate aceste scenarii ne conduc la concluzia că la anul, în loc de tăieri de taxe, vom avea creșteri de taxe, iar principala țintă luată în vizor va fi cota unică.

   PSD-ul și PNL-ul știau că modelul actual de creștere are picioare scurte, dar numai PSD-ul a putut merge la cacialma. PNL-ul nu putea să facă același lucru pentru că tot anul a crezut că o să fie la putere după alegeri și ar fi pus presiune pe guvernul tehnocrat. Acum vedem cacealmaua, chiar mai rapid decât am fi crezut. Amuzant e faptul că Dragnea a reușit in două zile să-i îndepărteze pe toți votanții atrași de la PNL. Dacă Iohannis joacă tare în meciul cu Dragnea, asul din mânecă, reprezentat de suspendarea președintelui, nu mai poate fi jucat cu succes. Pentru Iohannis, începe să devină tentantă dizolvarea parlamentului. 

    Meciul câștigat de PSD la scor de neprezentare, paradoxal, pare să se îndrepte către prelungiri și poate către penaltiuri, iar la penaltiuri, nimeni nu e favorit.

   

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu