Social Icons

marți, 31 ianuarie 2017

Băieții deștepți din energie s-au reinventat. Acum, toți se cred niște Sorosi ai burselor

Pretul energiei electice OPCOM
   ANRE-ul a anunțat, după un îndelungat somn de frumusețe și repaos cerebral, că face o anchetă pe piața OPCOM, să vadă cine se joacă pe-acolo de-a specula. 

luni, 30 ianuarie 2017

Când vom înțelege că statele nordice stau mult mai prost decât noi în privința criminalității?

Rata criminalității statele UE
   Când vine vorba de țările nordice, la noi, tot prostul ia poziția de drepți. Prea bun, prea ca la suedezi. Chiar și unii ce-și duc veacul pe la televiziuni de prim-plan ne asasinează cu reportaje în care modelul suedez, finlandez, norvegian, în materie de orice, e ceva la care musai trebuie să aspirăm. 

duminică, 29 ianuarie 2017

Dragnea pompează în TVR o sumă echivalentă cu bugetul municipiului Cluj-Napoca

Bugetul TVR
   Dezmățul pe bani publici a celor peste 2.300 de angajați ai TVR poate continua nestingherit. Dragnea, și nu Grindeanu,  e mărinimos. De la buget, anul acesta, la ordinul Întâistătătorului din PSD, 950 de milioane de lei iau calea mașinăriei de tocat bani din  Dorobanți 191. 

vineri, 27 ianuarie 2017

Analize economice a avut dreptate. Dezastrul colectării, anticipat încă de la începutul anului trecut, e confirmat oficial

Execuția bugetului 2016
   La începutul anului trecut, prin luna aprilie, o luam în vizor pe dna Dragu și puneam sub semnul întrebării capacitățile acesteia de finanțist. Semne de întrebare aveam încă din luna martie, când spuneam că Cioloș va rămâne cu buzunarele goale. În mai eram deja lămurit de capacitățile dnei Dragu și ale dlui Doroș de la ANAF și avertizam că va fi un an dezastruos pentru colectarea la buget. La vremea respectivă, mai toată presa economică părea prea optimistă ca să n-o bănuiești de interese. 

joi, 26 ianuarie 2017

La mulți ani, iubite tovarășe Nicolae Ceaușescu!

PIB-ul și datoria externă în timpul lui Ceaușescu
   Dacă ar mai fi trăit astăzi, Nicolae Ceușescu ar fi împlinit vârsta de 99 de ani. E puțin probabil să fi atins această vârstă, dacă ținem cont că era diabetic, dar, cu puțin ajutor de la medicina, care, probabil, ar fi atins noi culmi ale dezvoltării în comunism, ziarele de astăzi ar fi adus omagiile de rigoare iubitului venerabil conducător. Cum n-a fost să fie, trebuie să ne mulțumim cu ziare care îl înjură la unison pe Dragnea. 

miercuri, 25 ianuarie 2017

Cu cât au crescut efectivul de salariați și salariul net în ultimul an în județul tău

Topurile județelor după creșterile efectivelor de salariați și ale salariilor medii
   Ilfovul, Bristrița-Năsăud și Timișul sunt județele ce-au înregistrat cele mai mari creșteri procentuale ale efectivelor de salariați din octombrie 2015 până în octombrie 2016, conform ultimelor date publicate de INS. Cele mai mari creșteri procentuale ale salariilor nete, în aceeași perioadă, s-au întegistrat în județele Bacău, Tulcea și Vaslui.

luni, 23 ianuarie 2017

Un buget mult prea optimist pentru capacitatea noastră de colectare

Buget 2017
   Ministerul Finanțelor a publicat proiectul de buget. În linii mari, veniturile bugetului consolidat pentru anul acesta vor fi de 254,7 miliarde de lei, iar cheltuielile totale se vor ridica la valoarea de 278,8 miliarde de lei, ceea ce va duce la un deficit de 24,1 miliarde de lei (2,96% din PIB-ul estimat la valoarea de 815,2 miliarde lei).

duminică, 22 ianuarie 2017

Să facem America cu mătreață din nou!

Promisiunile lui Trump
   America strălucitorare, dar înconjurată de ziduri, America măreață, dar care cere drept de șmecher și de la Zimbabwe, America redată poporului fără asigurări medicale, America sigură și singură, America apocaliptică pentru terorism, dar doar dacă vine și Rusia la bal, America cu tratate comerciale echivalente până la ultimul dolar, America cu fabrici și uzine exact ca acum un secol - toate acestea sunt promisiunile lui Trump din primul său discurs în calitate de președinte.

vineri, 20 ianuarie 2017

joi, 19 ianuarie 2017

Dacă vrei să faci o mârlănie, acum e momentul propice

Acum e momentul potrivit pentru ordonanța de grațiere
   PSD-ul n-a fost votat de susținătorii luptei împotriva corupției. Nu discut dacă lupta împotriva corupției e pe bune sau e o răfuială între diferitele grupări de interese. 

marți, 17 ianuarie 2017

Cât profit au făcut companiile din România din 2008 încoace

Profitul companiilor din România
   196,7 miliarde de lei reprezintă profiturile brute ale companiilor din industrie, construcții, comerț și servicii de piață în perioada 2008 - 2015. În 2015, profiturile acestor companii s-au ridicat la valoarea de 49 de miliarde de lei (vezi tabelul din imaginea 1).

luni, 16 ianuarie 2017

Îmbătrânirea forței de muncă va afecta cel mai mult județele bogate

Ce județe vor fi afectate cel mai mult de îmbătrânirea populației
   Datele de la INS, referitoare la structura pe vârste a populației rezidente, ne arată că îmbătrânirea populației va afecta piața forței de muncă preponderent în județele bogate.

joi, 12 ianuarie 2017

Harta raportului dintre salariați și pensionari

Topul județelor după raportul între salariați și pensionari
   Capitala și Teleormanul sunt extremele raportului dintre salariați și pensionari. Dacă în București unui pensionar îi revin 1,94 salariați, în Teleorman numărul de salariați e de 0,59 la un pensionar

miercuri, 11 ianuarie 2017

Cei mai mulți miniștri din România sunt, de fapt, niște vizitii făra hățuri

Ministerele nu au control asupra propriilor bugete și a domeniilor administrate
   Până la Dumnezeu, te mânâncă sfinții. Așa o fi fost pe vremuri, acum, până să ajungi la sfinți ești fezandat bine de subalternii lor. De fapt, e greșit să-i numim subalterni, de vreme ce ei sunt numiți direct de Dumnezeu și nu dau socoteală sfinților, deși ar trebui.

marți, 10 ianuarie 2017

Între 2005 și 2015, în Neamț s-au construit de două ori mai multe vile decât în Cluj

Topul județelor după numărul de locuințe finalizate
   Clujul e indiscutabil vedeta pieței imobiliare din ultimii ani, dar doar puțin peste 17% din locuințele finalizate în acest județ în perioada 2005 - 2015 au patru sau mai mult de patru camere, cu mult sub media de la nivel național (46,5% din totalul de locuințe finalizate).

luni, 9 ianuarie 2017

Dragnea e un Moș Gerilă cu sacul mai gol cu 10 miliarde de lei

Gaura de 10 miliarde de la buget
   Pe bune? Acum ai realizat că n-ai bani să-ți pui programul ăla, pe care doar tu îl știi din scoarță-n scoarță? Te-au furat tehnocrații și abia acum realizezi? Unde ai fost în ultima jumătate de an, când bugetul era făcut praf de tehnocrați?

duminică, 8 ianuarie 2017

Dacă dezvăluirile lui Ghiță fac parte dintr-un troc între Dragnea și SRI?

Teoria conspirației cu Ghiță, Dragnea, SRI și Iohannis
   Ghiță dispare de sub nasul urmăritorilor în perioada când se propunea premierul, chiar după o întâlnire în SRI. Propunerea de premier a dnei Shhaideh cade și Dragnea vine cu o altă propunere. 

joi, 5 ianuarie 2017

miercuri, 4 ianuarie 2017

Din 2007, dintre monedele naționale din UE, leul românesc s-a depreciat cel mai mult față de euro

Evoluția leului în raport cu euro
   Straja BNR-ului la stabilitatea monedei naționale ne arată că această misiune sfântă asumată de eternul Isărescu, cu jumătate de gură după liberalizarea contului de capital din 2005, s-a soldat cu un eșec răsunător. 

marți, 3 ianuarie 2017

Prognoze economice pentru anul 2017

5 prognoze economice pentru anul 2017
   La început de an încercăm să facem câteva prognoze pentru anul acesta. Și anul acesta, ca și anul trecut, am putut constata că liderii adevărați de la nivel mondial sunt păsări pe cale de dispariție. 

luni, 2 ianuarie 2017