Cei mai mulți miniștri din România sunt, de fapt, niște vizitii făra hățuri

   Până la Dumnezeu, te mânâncă sfinții. Așa o fi fost pe vremuri, acum, până să ajungi la sfinți ești fezandat bine de subalternii lor. De fapt, e greșit să-i numim subalterni, de vreme ce ei sunt numiți direct de Dumnezeu și nu dau socoteală sfinților, deși ar trebui.

   În România ultimilor două decenii, se numesc miniștri pe diverse domenii, dar ei nu controlează financiar decât o mică parte din domeniul respectiv. Cea mai mare parte din resurse sunt controlate de niște băieți iluștri necunoscuți pentru publicul larg, numiți direct de prim-ministru, sau, cum se întâmplă în prezent, de șeful partidului ce a câștigat alegerile. 

   Aceste pile politice ocupă posturi cheie precum cel de șef de ANAF, șef de CNADNR, actualmente CNAIR, șef de CNAS, şef de ROMSILVA, etc. Toate aceste instituţii au pe mână bani mai mulţi decât ministerele de care aparţin. Teoretic, şefii lor ar trebui să dea socoteală miniştrilor de finanţe, transporturi, mediu, sănătate. În practică, sunt nişte mici Dumnezei care nu dau socoteală decât şefului cel mare.

   Bugetul Casei Naționale de Asigurări de Sănătate e mai mare de câteva ori decât bugetul Ministerului Sănătății. Publicul larg habar nu are cine conduce Casa, dar când nu mai sunt bani de medicamente compensate sau alte probleme, cel înjurat e ministrul sănătății. Niciun ministru al sănătății nu poate exercita un control real asupra acestei instituții, șeful de acolo fiind, de obicei, pila politică a premierului sau a șefilor de partid. Dacă lucrurile merg prost și, de obicei, merg prost, ministrul sănătății știe că nu prea poate face nimic în această instituție.

  ANAF-ul e cel ce colectează circa 85% din bugetul centralizat al României. Teoretic, șeful ANAF ar trebui să dea socoteală ministrului de finanțe. Practic, e imun la orice pretenție a ministrului de finanțe. El răspunde șefului cel mare, pentru că șeful cel mare l-a numit. Ministrului de finanțe nu-i rămâne decât să înghită în sec și să o facă pe contabilul, pentru că banii, atât cât se colectează, vin doar de la ANAF. Ca să dea dovadă de inițiativă, ministrul mai face niște simulări de tăieri de taxe, mai dă un punct de vedere la rectificarea bugetară, distribuie banii veniți de la ANAF și cam atât. Dacă cei de la ANAF nu-și fac treaba și, de regulă, nu și-o fac, pentru că suntem pe penultimul loc în UE la colectare, ministrul nu poate să-i facă nimic șefului ANAF. 

   La CNAIR, parte din fostul CNADNR, șeful e numit tot de prim-ministru sau de șeful de partid, cum se va întâmpla în zilele următoare. Compania ține de domeniul transporturilor, dar ministrul transporturilor cred că trebuie să-și facă programare dacă vrea să se întâlnească cu secretara șefului acestei instituții. Bugetul e cu adevărat baban, iar rezultatele nu se văd. Mai grav e că, pe lângă CNAIR, de data asta, în interiorul Ministerului Transporturilor, mai sunt niște instituții, precum Tarom, CFR, în care ministrul nu prea are un cuvând de spus. 

   Lista ar putea continua cu companiile din energie, aflate în subordinea Ministerului Economei, cu Romsilva, aflată în subordinea Ministerului Mediului, și cu multe alte instituții și companii care, deși sunt în subordinea ministerelor, nu răspund la comenzile miniștrilor, ci ale celor care i-au numit. Rezultatul e cel care se vede, adică o perpetuă aruncare a pisicii în ograda altuia, atunci când se încearcă a se justifica rezultatele slabe.