Pages

joi, 5 ianuarie 2017

Topul județelor după cifra de afaceri a companiilor

Topul județelor după greutatea în economia națională
   63% din cifra de afaceri a unităților locale și din valoarea producției agricole era concentrată în anul 2015 în capitală și alte 9 județe

Cifra de afaceri a unităților locale din industrie, construcții, comerț și alte servicii se ridica la valoarea de 1.177 miliarde de lei în anul 2015, conform datelor furnizate de INS. Cifra e mai mult decât dublă față de anul 2005 (514 miliarde de lei) și cu peste 30% față de valoarea înregistrată în 2010 (vezi tabelul din imagine). 

   Valoarea producției agricole a înregistrat între 2005 și 2015 un avans mai modest, de doar 48% (de la 46,5 miliarde de lei la 68,7 miliarde de lei). Valoarea producției agricole nu trebuie confundată cu cifra de afaceri a companiilor ce activează în sectorul agriculturii, aceasta fiind mai mică, deoarece există o pondere mare a producției realizate de gospodăriile populației. Motivul pentru care am inclus alături de cifra de afaceri și valoarea producției agricole e pentru a ne face o idee mai bună despre greutatea economiei locale în cadrul economiei naționale (INS-ul nu mai calculează cifra unităților locale din agricultură din anul 2012).

   Ce județe conduc în topul cifrei de afaceri a unităților locale și a valorii producției agricole?

   Capitala și Ilfovul au o pondere cumulată de 33,4% din totalul național al cifrei de afaceri a unităților locale din industrie, construcții, comerț, alte servicii și din valoarea producției agricole (vezi harta și tabelul din imagine). Dacă ne raportăm doar la cifra de afaceri a unităților locale, procentul capitalei și Ilfovului depășește 35%. 
   Față  de anul 2010, ponderea cumulată a celor două entități administrative în cifra de afaceri și valoarea producției agricole a scăzut (de la 34,5% la 33,4%), dar este la un nivel superior celei din anul 2005 (29,8%). Asta ne arată că unitățile locale din regiunea București-Ilfov au rezistat mai bine decât restul județelor în cei doi ani de criză economică (2009 și 2010).

   După capitală și Ilfov, în topul județelor după cifra de afaceri a unităților locale din industrie și al valorii producției agricole urmează județele Timiș (4,7%), Constanța (4,2%), Argeș (4%) și Prahova (4%). 
   În coada topului se află județele Teleorman (0,8%), Covasna (0,7%), Giurgiu (0,7%), Vaslui (0,6%) și Mehedinți (0,4%). 
   Capitala are o cifră de afaceri a unităților locale și o valoare a producției agricole de 66 de ori mai mare decât cea a județului Mehedinți (347 miliarde de lei față de 5,3 miliarde de lei - vezi tabelul din imagine).

    În topul cifrei de afaceri a unităților locale din industrie, construcții, comerț și alte servicii, capitala conduce detașat cu o valoare aferenta anului 2015 de 347 miliarde de lei din totalul de 1.177 miliarde lei (29,5% din total). Ilfovul, Timișul și Constanța sunt județele care urmează în acet top.

   În topul valorii producției agricole, fruntașe sunt județele Timiș (3,2 miliarde lei), Suceava (2,5 miliarde lei), Dolj (2,4 miliarde lei), Călărași (2,4 miliarde lei) și Buzău (2,3 miliarde de lei - vezi tabelul din imagine).

   Topul județelor după cifra de afaceri a unităților locale și valoarea producției agricole diferă de cel după PIB-ul realizat la nivel de județ (vezi aici ponderile județelor în PIB-ul național). Asta se întâmplă din cauză că unele ramuri ale economiei, deși au o valoare mare a cifrei de afaceri, realizează o valoare adăugată mai redusă decât celelalte ramuri (de ex. comerțul). 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu