5 mituri false despre economia anilor `90

   Anii `90 reprezintă o perioadă de decădere accentuată a economiei, echivalentă cu trecerea printr-un război, PIB-ul României scăzând la 72,7% față de cel înregistrat în 1989. 

   După decenii de propagandă, în care ni s-a spus că suntem cei mai cei și că avem cea mai cea economie, urmările impactului dintre economia românească multilateral dezvoltată și gumele de mestecat Turbo, blugii Pyramid și televizoarele GoldStar au fost dezastroase. Debandada economică din anii tranziției a dus și la nașterea unor mituri false perpetuate cu valoare de adevăr până în ziua de azi.

   Un prim mit e acela că economia România a intrat în recesiune în primul an după revoluție. Fals. Primul an de recesiune a fost 1988. În acel an, economia a scăzut în termeni reali față de 1987 cu 0,5%, pentru ca în anul 1989 scăderea economică să ajungă la 5,8% (vezi aici crizele economice ale României între 1862 și 2016). Economia a continuat să scadă în următorii trei ani, cu 5,6% în 1990, 12,9% în 1991 și cu 8,8% în 1992. În 1993, economia a început să crească, creșterea ținând până în anul 1997, când s-a intrat într-o a doua perioadă de recesiune.

   Al doilea mit fals e reprezentat de competența tehnocratului Solojan. Acest mit a fost perpetuat până la alegerile din 2005. Venit la guvernare în octombrie 1991, după căderea guvernului Roman, guvernul Stolojan a încheiat anul 1991 cu cea mai mare scădere economică de după al doilea război mondial (-12,9%  - vezi aici realizările economice ale guvernelor post-decembriste). Dacă în 1991, Stolojan nu putea face minuni în ultimul trimestru al anului, în anul următor, 1992, România înregistrează a doua cea mai mare scădere a economiei de la al doilea război mondial încoace, de 8,8%. 

   Tot în 1992, salariul real a scăzut de la un nivel de 85,2% față de cel din anul 1989, la 74,1% (vezi aici datele evoluției salariului real și a PIB-ului în anii `90). Aceste cifre ne arată o guvernare sub-mediocră, nicidecum una caracterizată de competență.

   Al treilea mit fals e dat de cea mai mare țeapă dată în anii `90, despre care nu se vorbește deloc. Nici jocurile piramidale de tipul Caritasului, nici falimentul băncilor și nici cel al FNI nu egalează țeapa dată de stat statului prin vânzarea la un preț de nimic a apartamentelor și caselor aflat în proprietatea lui. Două treimi din populația României a asistat impasibilă la vânzarea la un preț fix, neindexat cu rata inflației, a 2,2 milioane de locuințe către chiriași (vezi aici evoluția locuințelor aflate în proprietatea statului și evaluarea acestora). FSN-ul a hotărât în 1990, prin legea 61, că o treime din populație, reprezentată de chiriași, e mai specială decât celelalte două treimi din populație, care erau proprietari. 

   Valoarea locuințelor aflate în proprietatea statului în 1990 se ridica la peste 14 miliarde de dolari. După vânzarea către chiriași a acestora, statul s-a ales cu sume de ordinul sutelor de milioane de dolari. Despre această mega-țeapă nimeni nu vorbește pentru că de ea au beneficiat mai mulți.

   Al patrulea mit fals e acela conform căruia economia din timpul lui Constantinescu s-a prăbușit mai mult decât cea din timpul lui Iliescu. Fals. Economia a scăzut mai puțin în timpul lui Constantinescu, dar salariile au scăzut mai mult. Între 1990 și 1992 PIB-ul a scăzut pănă la un nivel de 72,7% față de cel existent în 1989. În timpul mandatului lui Emil Constantinescu, PIB-ul a ajuns la un minim de 77% față de cel existent în 1989 (vezi aici graficul cu evoluția PIB-ului între 1989 și 2000). 

   Totuși, percepția că pe timpul lui Constantinescu a fost mai rău e îndreptățită de nivelul atins de salarii. Astfel, salariul mediu real a scăzut la un minim de 61,6% față de cel existent în 1989 în timpul lui Iliescu (anul 1993) și la un minim de 58,8% față de cel din 1989, în timpul lui Constantinescu (anul 1997 - vezi aici).

   Al cincilea mit fals e acela că guvernele din timpul lui Constantinescu s-au împrumutat mai mult decât cele de pe timpul lui Iliescu. Deși în timpul guvernelor Ciorbea, Radu Vasile și Mugur Isărescu, discuțiile cu FMI-ul au fost mult mai mediatizate decât în timpul guvernelor Roman, Stolojan și Văcăroiu, datele BNR ne arată că, în perioada 1990 - 1996, datoria publică a ajuns de la 210 milioane de dolari la aproape 6,2 miliarde de dolari (vezi aici evoluția datoriei publice între 1985 și 2016), în timp ce între 1996 și 2000, datoria a mai crescut 3,6 miliarde de dolari, ajungând la 9,75 miliarde de dolari. 

   Interesant e faptul că între anii 1997 și 1999 datoria publică nu a variat mult, situându-se în intervalul 6 - 7 miliarde de dolari. Abia în anul 2000, în timpul guvernului Isărescu, România a reușit să se împrumute cu o sumă mai mare, de 3,6 miliarde de dolari (vezi aici datele). Din datele BNR, rezultă că guvernele lui Iliescu au avut mai mare intrare pe piețele financiare decât cele ale lui Constantinescu. Prin prisma acestor date nu poți să nu te întrebi ce negociau atât cu FMI și Banca Mondială guvernele Ciorbea și Radu Vasile, dacă bani tot nu primeau.

   Cele cinci mituri false ale tranziției au fost perpetuate de presă și politicienti din diferite considerente. Singurul dintre cele cinci mituri despre care nu s-a discutat mult e al celei mai mari țepe date de stat statului prin vânzarea către chiriași a celor peste 2 milioane de locuințe. În România, cu cât sunt mai mulți beneficiari la o țeapă, cu atât se discută mai puțin despre ea.