Din lipsă de idei politice, Tăriceanu cășunează pe beneficiarii de venit minim garantat. La muncă, bă, nu la întins mâna! Cred că, la auzul acestui îndemn de zapciu politic, toți votanții debusolatului PNL și-au luat bagajele și voturile și s-au mutat în curtea ALDE.
Dl. Tăriceanu, fără să facă sau să beneficieze de o analiză corectă a datelor, dă cu pumnul în masa asistaților social ca să dea bine în fața electoratului de dreapta. Cel puțin, așa crede el că dă bine. Nu mă îndoiesc că unora le-a sărit inima de fericire din piept la auzul acestor ziceri de duh de extremă dreapta.
Câți beneficiari de venit minim garantat, numiți generic asistați social, avem și cât ne costă?
Datele de la Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială ne arată că, în luna ianuarie aveam 249,2 mii de beneficiari ai venitului minim garantat. Datele sunt disponibile și pentru lunile februarie și martie, dar am optat pentru luna ianuarie pentru a avea o corespondență cu numărul de șomeri de la nivelul județelor.
Totalul plăților din luna ianuarie a anului curent pentru această categorie de asistați social s-a ridicat la suma de 70,2 milioane de lei. Presupunând că aceste cheltuieli se apropie de media lunară anuală, rezultă o sumă plătită anual de 842,4 milioane de lei, adică „fabulosul procent” de 0,35% din totalul cheltuielilor bugetului centralizat pe anul trecut. În medie, în ianuarie, un beneficiar de venit minim garantat a primit o sumă de 282 lei (vezi tabelul din imagine), conform datelor Agenției Naționale pentru Plăți și Inspecție Socială.
Cred că abordarea subiectului privind beneficiarii de venit minim garantat (asistați sociali), care stau și beau de dimineață până seara, și nu vor să muncească pe salariul minim, e un adevărat barometru al demagogiei. Dă bine la idioței să te iei de cei mai amărâți.
La nivel de județe, cei mai mulți beneficiari ai venitului minim garantat erau în luna ianuarie a anului curent în Dolj (15,06 mii), Buzău (12,11 mii), Bacău (11,75 mii), Galați (11,53 mii), Vaslui (11,42 mii) și Teleorman (11,2 mii - vezi tabelul din imagine). Cei mai puțini beneficiari se înregistrau în Timiș, Ilfov și București.
Dacă raportăm numărul beneficiarilor la populația rezidentă, ne rezultă că, la nivel național, 1,26% din populație intră în categoria de beneficiari ai venitului minim garantat. Topul județelor se schimbă după raportarea la populația rezidentă și pe primele locuri se află județele Teleorman (3,14%), Vaslui (2,95%), Buzău (2,81%), Mehedinți (2,75%), Dolj (2,35%), Galați (2,22%), Vrancea (2,05%) și Olt (2,01%).
Câți șomeri avem în județe și cât ne costă?
În ianuarie, conform datelor INS, România avea un număr de 421,2 mii de șomeri, din care doar 94,12 mii primeau indemnizație. Anul trecut, cheltuielile totale cu șomerii s-au ridicat la valoarea de un miliard de lei, din care cheltuielile cu indemnizațiile s-au ridicat la valoarea de 498 milioane de lei (49% din totalul cheltuielilor). Celelalte cheltuieli, până la un miliard, au fost alocate pentru formare profesională, plata absolvenților, pentru stimularea angajării, etc. Dacă ne raportăm la șomerii ce primesc indemnizație, atunci, anul trecut, indemnizația medie pe șomer s-a ridicat la 52,9 mii lei, adică 440 lei lunar.
Cei mai mulți șomeri, ce primeau sau nu indemnizație, în luna ianuarie, se înregistrau în județele: Dolj (26,2 mii), Galați (19,3 mii), București (18,6 mii), Buzău (17,4 mii), Vaslui (16,7 mii), Teleorman (16,2 mii) și Bacău ( 14,9 mii - vezi tabelul din imagine). Cei mai mulți șomeri ce primeau indemnizație în luna ianuarie erau în județele Hunedoara, Constața, Suceava, Dolj și Prahova.
Exceptând capitala, care intră în top din cauza populației numeroase, toate celelalte județe cu număr mare de șomeri, indemnizați sau nu, sunt și în topul cu cei mai mulți beneficiari ai venitului minim garantat (asistați social). Asta înseamnă că există o problemă cu piața de muncă din aceste județe, iar oferta limitată de locuri de muncă duce în primă instanță la un număr mare de șomeri indemnizați și neindemnizați, iar apoi, după ce aceștia ies din evidența agențiilor de ocupare a forței de muncă, îi trimite în rândul beneficiarilor de venit minim garantat. Județele cu un număr mare de șomeri indemnizați vor înregistra, cel mai probabil, o creștere a numărului beneficiarilor de venit minim garantat în viitorul apropiat.
Asistații social puși la zid de dl. Tăriceanu nu huzuresc, cu o sumă de 282 lei lunar, și nici șomerii indemnizați cu 440 lei lunar. Piața locală de muncă nu le oferă mare lucru, iar migrarea în alt județ pentru un salariu minim nu e o alternativă.
În ianuarie, doar patru județe și capitala înregistrau un salariu mediu net peste media națională de 2.300 lei (București, Ilfov, Cluj, Timiș și Sibiu - vezi tabelul din imagine). Numărul beneficiarilor de venit minim garantat era cuprins între 273 în capitală și 4,4 mii în Sibiu. Tot între aceste județe și în capitală găseam cele mai mari efective de salariați din țară (Timiș și Cluj). În aceste județe și în capitală, piața de muncă funcționează și populația aptă de muncă nu stă „la întins mâna”, cum le place celor de dreapta să zică.
Soluția nu e să tai venitul minim garantat, pentru că Gigi din Vaslui nu se mută în București pe un salariu care nu-i permite plata unei chirii și, implicit, supraviețuirea, ci să faci ceva pentru piața muncii din județele cu probleme.
Dl. Tăriceanu a fost patru ani prim-ministru al României, inclusiv al beneficiarilor de venit minim garantat, timp în care economia județelor cu probleme n-a înflorit. Aliatul său, dl. Dragnea, a călărit destinele Teleormanului din timpuri imemoriale, iar „rezultatele” se văd. Punerea la colț a celor mai amărâți e soluția găsită de Tăriceanu pentru a rezolva situația și a bifa puncte electorale ipotetice. Penibil.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu