Cea mai mare eroare strategică a ultimilor ani e amânarea trecerii la euro

   Anul trecut, am aflat că trecerea la euro în 2019 nu mai reprezintă o țintă realistă. Anul acesta, în preajma oficializării Brexitului, am aflat că proiectul Uniunii Europeane va continua pe mai multe viteze. 

   Nefiind în zona euro și fără un calendar clar aderare la aceasta, România a fost prinsă din nou cu pantalonii în vine. Istoria trece peste noi, dar nu și peste eternul guvernator al BNR. Cu mai puțin de trei ani înainte de ținta 2019, Isărescu a realizat brusc că nu suntem pregătiți să intrăm în zona euro. Un cor de lingăi de serviciu s-au alăturat, explicându-ne savant că, dată fiind productivitatea noastră scăzută, ne vom face economia praf în caz că aderăm la euro. E un argument repetat până la saturație de economiștii de la noi. Unii îl dau pentru că asta e părerea lor, alții, pentru că nu au nicio părere, îl dau pentru că așa l-au auzit zicând pe Marele Isărescu. 

   PIB-ul nostru pe cap de locuitor la paritatea puterii de cumpărare era în 2015 de 57% din media UE. Datele pentru anul trecut ale Eurostat încă nu sunt disponibile, dar având în vedere creșterea economică mare și evoluția negativă prețurilor din România, e posibil să urcăm la 59% din media UE sau chiar 60%. 

   Grecia, în momentul aderării la euro (anul 2001) avea un PIB pe locuitor la paritatea puterii de cumpărare de 84% din media UE. În Portugalia era de 72% din media UE (anul 1999), iar în Spania era de 80% (anul 1999). În Letonia  era de 64% din media UE (anul 2014), iar în Slovacia era de 71% (anul 2009). Muntenegru, stat din afara UE, care a adoptat moneda euro, avea PIB pe locuitor la paritatea puterii de cumpărare de 34 % din media UE în anul 2006, când s-a separat de Serbia (în 2015 era de 42% din media UE). 

   Vedem că, din aceste state, cel mai bine stătea Grecia în privința PIB-ului pe locuitor la momentul aderării și ea a ajuns în situația cea mai dificilă. Argumentul că Grecia nu era pregătită pentru zona euro cade. Problemele Greciei țin de nivelul mare de îndatorare și nu de aderareea la zona euro (în 2000, nivelul datoriei Greciei era deja la 105% din PIB - vezi aici evoluția datoriilor statelor UE din 1995 până în 2016). 
   De asemenea, observăm că nu există un nivel anume al PIB-ului pe locuitor pe care trebuie să-l atingi pentru a adera la zona euro. Dacă s-ar respecta această regulă nescrisă trâmbițată de Isărescu, atunci Vasluiul, cu un PIB pe locuitor echivalent cu 46% din media națională (vezi aici PIB-ul pe locuitor la nivelul județelor din 2017), ar trebui să-și facă monedă proprie. Și ca Vaslui mai sunt și alte județe.

   Săptămâna trecută, Eurostatul a dat publicității clasamentul regiunilor după PIB-ul pe locuitor la paritatea puterii de cumpărare în 2015 (accesează aici). Există regiuni din statele ce sunt în zona euro care au un PIB pe locuitor mai mic sau apropiat de cel înregistrat în România. Cu aceste regiuni ce ar trebui să se întâmple după părerea dlui Isărescu? Ar trebui să iasă din zona euro până le crește PIB-ul?

   România a pierdut trenul euro pe mâna lui Isărescu. Nu e singurul tren pierdut pe mâna eternului Isărescu. Pentru a-și păstra din atribuții, pentru că după o eventuală aderare la zona euro multe din jucăriile guvernatorului se transferă la BCE, Mugurel ne-a spus că nu suntem pregătiți să intrăm în zona euro. Așa că, trebuie să fim pregătiți să lustruim banca de rezerve în liga a II-a în UE, pentru că acolo vom ajunge într-o uniune cu mai multe viteze.