Costul forței de muncă plasează România în continuare pe penultimul loc în UE

  Din când în când, aflăm că patronul român e cocoșat de costurile cu forța de muncă. În sprijinul acestei false realități, sunt aduse date ale Eurostatului privind costul forței de muncă din UE. 

   Toate aceste date, mestecate de analiștii cu epoleți din presă, se referă la creșterile procentuale anuale ale costului forței de muncă și nicidecum la costul efectiv al forței de muncă.

   Dacă un chel are un fir de păr în cap și printr-un miracol în mai crește unul, atunci putem vorbi de o creștere de 100%. Problema e că, și cu două fire de păr, chelul rămâne tot chel.

   Care e costul forței de muncă în România și cum stăm față de alte state din UE?

   5,5 euro pe oră a fost costul total al forței muncă în România anului trecut, conform datelor Eurostat. Care-i media în UE? 25,4 euro pe oră (vezi tabelul din imagine). 

   Cât de productiv e angajatul român comparativ cu angajații din alte țări? Ultimile date ale aceluiași Eurostat sunt din 2015 și, conform acestora (accesează aici), un angajat român avea o productivitate de 59,4% din media UE. 

   Care va să zică, avem o productivitate pe angajat de 60% din media UE, dar costul forței de muncă e de cinci ori mai mic. Asta e o realitate pe care niciun analist economic de la televiziunile cu epoleți nu o spune. Ei se crizează la ordin doar că ne crește costul forței de muncă de la 4,9 euro în 2015 la 5,5 euro în 2016, ceea ce se traduce într-o creștere procentuală de 12,2%, dar cu 5,5 euro pe oră tot pe penultimul loc din UE ești, ca și în urmă cu patru sau opt ani (vezi tabelul din imagine). 

   România e țara cu cei mai plângăcioși angajatori din UE și cu cei mai mulți analiști cu ochelari de cal, ce țin  doar partea care convine patronatelor.

   Repet: angajatul român are o productivitate de 60% din media UE la un cost al forței de muncă de cinci ori mai mic. În costul forței de muncă intră salariul plătit angajatului (brut) și costurile sociale și alte costuri cu forța de muncă plătite de angajator. Din cei 5,5 euro pe oră, cât era costul total al forței de muncă în România anului trecut, 4,4 euro erau reprezentate de salariul brut, iar 1,1  euro reprezentau costurile sociale și alte costuri plătite de angajator (vezi tabelul din imagine). 

   Asta înseamnă că, salariul brut reprezintă 80% din costul total al forței de muncă și 20% reprezintă  costurile sociale și alte costuri plătite de angajator. Media în statele membre UE a costurilor sociale plătite de angajator e de 24%. Din acest punct de vedere, România se află pe locul 18 în UE în privința ponderii costurilor sociale și alte costuri cu forța de muncă plătite de angajator în totalul costurilor cu forța de muncă. În fața noastră se află state ex-comuniste precum:  Ungaria (24,1%), Slovacia (26%), Cehia (26,5%), Estonia (26,6%) și Lituania (27,4%). 

   Angajatorul român plătește 1,1 euro pe oră pentru costurile cu beneficiile sociale și alte costuri cu forța de muncă, iar media în UE e de 5,1 euro (vezi tabelul din imagine). Angajatorul suedez plătește 12,3 euro pe oră în contul acestor costuri, iar cel francez 11,8 euro pe oră. Deci aceste costuri pentru angajatorii suedezi sunt de 11 ori mai mari, iar pentru cei francezi sunt de peste 10 ori mai mari decât costurile angajatorului român. 

   Cum stau la capitolul productivitate angajații suedezi și cei francezi? Suedezii aveau în 2015 o productivitate cu 13,4% mai mare decât media UE, iar francezii cu 15,3% mai mare (accesează datele aici). Așadar, angajații suedezi și francezi aveau o productivitate aproape dublă decât a românilor (60% din media UE), dar angajatorii suedezi și francezi plăteau costuri cu beneficiile sociale și alte costuri cu forța de muncă de 11 și 10 ori mai mari decât angajatorul român. 

   Cum e situația în alte state ex-comuniste?

   În Letonia, angajatorii au costuri totale cu un angajat de 10,9 euro pe oră, din care salariul brut e de 8 euro. Așadar, un angajator eston plătește pe lângă salariul brut încă 2,9 euro pe oră pentru costurile cu beneficiile sociale și alte costuri cu forța de muncă. La noi, repet, aceste costuri sunt de 1,1 euro pe oră, deci de 2,6 ori mai mici. Productivitatea unui angajat eston era în 2015 de 71,1% din media UE, iar la noi era de 59,4%. Care angajator e mai înrobit de taxe? 

   Exemplele pot continua. 

   În Cehia, aceste costuri pentru angajator se ridică la valoarea de 2,7 euro pe oră, iar productivitatea angajaților era de 79,9% din media UE. 

   În Slovacia, aceste costuri erau tot de 2,7 euro pe oră, iar productivitatea angajaților e de 83,2% din media UE. 

   În Ungaria, costurile pentru angajator sunt de 2 euro pe oră, iar productivitatea angajaților e de 70,3% din media UE. 

   În toate aceste țări, angajatorii au costuri cu beneficiile sociale mai mari decât în România, dacă le comparăm cu productivitatea angajaților. Costurile cu salariile sunt, de asemenea, mai mici decât în majoritatea statelor UE, cu excepția Bulgariei. Și totuși, asistăm la un bocet național pe tema costurilor cu forța de muncă. 

   Oare să fie companiile acoperite ale serviciilor atât de devastate de creșterea „accelerată” a costului cu forța de muncă, de la 4,9 euro la 5,5 euro pe oră, de vreme ce, toți epoleții din presă țipă de parcă i-a mușcat falimentul de fund?