Zilele acestea, la o întâlnire a producătorilor agricoli, Laurențiu Baciu a tunat împotriva asistaților social. După el, din datele doar de el selectate de la INS, România plătește, sub o formă sau alta, cam 10 miliarde de euro anual pentru asistații social.
Toată presa tabloidă și Digi 24 au preluat această gogoriță drept adevăr absolut sculptat în statistica INS, și au transmis-o ca atare. De la tabloide nu aveam nicio pretenție, iar în cazul UM Digi 24, scuze, Digi 24, chiar mă așteptam să preia cu surle și trâmbițe știrea falsă, pentru că ordinul de serviciu e ca românii trebuie să înțeleagă că n-o duc bine din cauza asistaților și nu din cauza serviciilor ce căpușează cam tot ce mișcă prin economie.
De ce cifra de 10 miliarde de euro alocată asistaților social e o minciună bombastică a unui personaj burlesc
Anul trecut, tot bugetul României a fost de aproape 50 miliarde de euro (223,7 miiarde lei). Pe pensii s-au dus 52,4 miliarde de lei (11,6 mld. euro), iar pentru asigurările de șomaj s-au mai dus 1,9 miliarde de lei (420 mil. euro - accesează aici execuția bugetară din 2016). Te-ai fi gândit că la aceste cifre face referire dl. Baciu, el băgându-i pe pensionari și șomeri de-a valma în categoria asistaților social ce nu vor să-i muncească lui ogorul. Și pensionarii și șomerii au contribuit pentru a primi pensii și ajutoare de șomaj, iar statul nu-i consideră asistați social.
Să vedem ce cifre are respectivul personaj de la INS și ce a înțeles el din ele. La INS, datele pentru beneficiile și serviciile de asistență socială pentru 2015 (datele de anul trecut nu sunt încă publicate) ne arată că suma totală plătită se ridică la valoarea de 9,9 miliarde de lei, adică, 2,2 miliarde de euro și nu 10 miliarde de euro (vezi tabelul din imaginea 1).
În aceste beneficii și servicii sociale, cea mai mare pondere o au alocațiile pentru copii, cu 770 milioane euro (3,5 mld. lei), indemnizațiile de creștere a copilului, cu 355 milioane euro (1,58 mld. lei) și indemnizațiile lunare pentru persoanele cu handicap grav și accentuat, cu 330 milioane euro (1,47 mld. lei).
Iată că din cele 2,2 miliarde de euro (9,9 mld. de lei), circa 1,48 miliarde de euro (6,59 mld. de lei), adică circa două treimi din această sumă, se duce pe niște categorii de persoane ce trebuie ajutate de către stat (vezi sumele plătite de stat în imaginea 1).
Există, desigur, și persoane care au fentat statul și primesc ajutor de handicap grav și accentuat pe nedrept, dar a spune că toți cei 597 de mii de beneficiari ce primesc acest ajutor îl primesc ca urmare a unei fraude înseamnă că suferi de generalizare cronică (vezi numărul beneficiarilor de asistență socială în tabelul din imaginea 2). De la această boală până la nazism nu e decât un pas.
Ce-l doare pe acest personaj e faptul că asistații social nu merg să-i lucreze lui pământul pe trei lei. Toți, atunci când zic asistați social, se gândesc la persoanele ce primesc venit minim garantat și al căror număr oscilează între 240 și 250 de mii (vezi tabelul din imaginea 2). Anul acesta, în luna ianuarie, numărul de beneficiari de venit de minim garantat era de 249 mii, iar suma medie lunară primită de aceștia a fost de 282 lei (vezi aici situația lor pe județe). Datele din anul 2015 ne arată că totalul sumelor plătite beneficiarilor de venit minim garantat s-a ridicat la valoarea de 714 milioane lei. În această sumă intră atât ajutoarele plătite, cât și asigurările plătite de stat în contul acestora (vezi tabelul din imaginea 1).
Ok, deci dacă înțelegem că pensionarii nu sunt asistați social, aceștia contribuind pe parcursul vieții active pentru a primi o pensie, și nici șomerii nu sunt, pentru că, de asemenea, au contribuit pe parcursul unei perioade pentru a bebeficia de ajutor de șomaj și alte programe de ajutor asimilate, atunci ne rămân doar sumele plătite de stat pentru beneficiile și serviciile sociale, adică vreo 2,2 miliarde de euro plătite anual (9,9 miliarde lei - vezi tabelul din imaginea 1).
Din aceste beneficii și servicii sociale trebuie să excludem următoarele categorii: copiii care primesc alocații (în număr de 3,69 milioane), părinții ce primesc indemnizații de creștere a copilului (138 mii - vezi tabelul din imaginea 2), persoanele cu handicap grav și accentuat (597 mii), copiii aflați în plasament (40 mii) și alte categorii de beneficiari ce nu pot să lucreze pe moșia domnului Baciu (vezi tabelele din imaginile 1 și 2).
La final, suma rezultată e de 7,35 miliarde de lei (vezi tabelul din imaginea 1). Suma poate crește dacă mai adăugăm și ajutoarele de încălzire, energie electrică și gaze. Ne rămâne o sumă mai mică de 2 miliarde de lei anual (400 milioane de euro) ce se duc câtre categoriile atât de înfierate de Laurențiu Baciu, UM Digi 24, scuze, Digi 24, câțiva acoperici din presă și tabloidele destinate celor cu creierul neted.
De la 400 sau sub 400 de milioane de euro până la 10 miliarde de euro e o distanță mare, aș putea spune, ca de la omul cinstit și bine intențional până la gherțoiul demagog.
PS: Conform Eurostat (vezi aici), România alocă 14,8% din PIB pentru cheltuielile cu protecția socială (aici intră și pensiile și asigurările de sănătate), media UE e de 28,7% din PIB, iar Germania, atât de dată ca exemplu în orice comparație, inclusiv de dl Baciu, cheltuie 29,1% din PIB.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu