Ultimele trei crize economice ale României arată o tendință de scurtare a perioadelor

   De la Cuza încoace, România a înregistrat un număr de 41 de ani de recesiune economică. Asta înseamnă peste un an de rescesiune odată la patru ani. 

   Dacă înainte de Primul Război Mondial, anii de recesiune aveau ca principală cauză recoltele slabe din agricultură, productivitatea economiei Vechiului Regat fiind dependentă de anii agricoli buni, în perioada interbelică, ne-am aliniat la mersul lumii, astfel încât, am reușit să ne crizăm aproape în același timp cu occidentul, doar că recesiunile noastre au durat mai puțin decât cele din economiile dezvoltate (vezi graficul din imagine). 

   Anii de recesiune din perioada comunistă au fost puțini (vezi graficul din imagine), dar spre finalul perioadei s-a deschis calea către cea mai îndelungată perioadă de recesiune din istoria mordernă a României (1988 - 1992).

   Perioada tranziției a început cu o recesiune în desfășurare și, pentru prima dată în istorie, România a experimentat o recesiune economică în „W”, pentru că, după o scurtă revenire între anii 1993 și 1996, recesiunea a revenit, dar de data asta a durat mai puțin, doar trei ani (1997 - 1999).

   Ultima recesiune a venit în ciuda prognozelor optimiste a lui Mugur Isărescu, care vedea, la jumătatea anului 2008, încă „șapte ani de creștere economică”. Recesiunea a venit și a durat mai puțin decât ultimele două, doar doi ani.

   Din 1862 încoace, România a trecut prin șase perioade mai îndelungate de un an de recesiune economică. Numărul acestora poate fi mai mare, dacă ținem cont că datele economice din Primul Război Mondial nu există. Să zicem că am avut șapte recesiuni economice întinse pe o perioadă mai mare de un an de zile (vezi graficul din imagine). 

    Prima și ultimele trei crize sunt cele care ne interesează. Prima, pentru că a fost total atipică, iar ultimele trei, pentru că pot să reprezinte un tipar. 

  Prima recesiune a României a avut loc în timpul lui Cuza, cauza principală fiind secularizarea averilor mănăstirești.

    Prima recesiune din istoria modernă a României a fost una atipică. Statul, prin secularizarea averilor mănăstirești, a devenit brusc stăpân peste multe active, nu doar peste terenuri agricole. Pe lângă terenurile agricole, statul s-a trezit stăpân peste crame, crescătorii de animale, ateliere meșteșugărești și un număr impresionant de animale de lucru. 

    Toată această bulversare a proprietății a creat, timp de doi ani, o perioadă de recesiune în economie, dar, spre deosebire de o perioadă de recesiune clasică, în care veniturile la buget scad, recesiunea secularizării a adus venituri mult mai mari în visteria țării (accesează aici datele). 

   Ultimele trei recesiuni au tendința de a se scurta ca perioadă

    După recesiunea mamut, întinsă pe o perioadă de cinci ani, între 1988  și 1992 (vezi graficul din imagine), a doua recesiune, începută în anul 1997 și terminată în 1999, a avut efecte mai mari asupra veniturilor populației decât asupra productivității. 

   Salariul real din perioada regimului Constantinescu a scăzut mai mult decât în recesiunea din regimurile Ceaușeascu - Iliescu (accesează aici datele), chiar dacă PIB-ul a scăzut mai puțin (accesează aici datele). 

   Ultima recesiune a durat doar doi ani, dar scăderea economică din anul 2009, de 7,1%, a fost mai bruscă decât în orice an din recesiunea regimului Constantinescu. Această scădere e comparabilă ca amploare cu cea din anul 1992, din guvernarea Stolojan a regimului Iliescu (8,7% - accesează aici datele). 

   Ce au în comun cele trei recesiuni? 

   La prima vedere nu par să aibă prea multe în comun. Prima recesiune, cea începută în comunism și terminată în FSN-ism, era una de trecere de la un sistem la altul, a treia recesiune, cea din regimul Băsescu, a venit ca urmare a conjuncturii nefavorabile economice internaționale.  

   Ambele seamănă prin faptul că s-au suprapus pe un context intenațional. Atât recesiunea începută în sistemului comunist, cât și cea din timpul lui Băsescu au fost contemporane cu recesiunile din alte state și ambele au ținut mai mult la noi decât în majoritatea țărilor din jur, pentru că guvernele noastre n-au avut niciun plan de revenire a economiei. Asta ne arată că suntem mai vulnerabili decât alții la un context internațional și că, oricât de mult timp ar trece între perioadele de recesiune, politicienii noștri sunt la fel de incompetenți.

  Recesiunea din regimul Constantinescu și cea din regimul Băsescu seamănă prin modul de abordare a situației economice în timp de recesiune. Odată declanșată recesiunea, consumul populației se restrânge, iar în cele două crize, în loc să asistăm la măsuri de stimulare a consumului, am asistat la măsuri de sugrumare a acestuia, prin tăieri de salarii, în cazul lui Băsescu, și închideri de capacități de producție și diponibilizări masive, în cazul regimului Constantinescu. Aceste măsuri n-au făcut decât să prelungească criza.

   Ultimele trei recesiuni de cinci, trei și doi ani ne pregătesc să ne așteptăm ca viitoarea recesiune să fie de doar un an, dar cum România e mereu surprinzătoare, nu m-ar mira să reluăm ciclul.