Cel mai mare salariu mediu brut de anul trecut din Uniunea Europeană s-a înregistrat în Luxemburg, a avut valoarea de 5.030 euro și e de opt mai mare decât cel înregistrat în România (626 euro).
Luxemburg e, de asemenea, și statul din UE cu cel mai mare salariu minim brut (1.999 euro în semestrul 2 din 2017). În privința ecartului dintre salariul minim de la noi (319 euro - vezi datele din imagine) și cel din Luxemburg stăm mai bine decât în cazul salariului mediu, luxemburghezii plătiți cu salariul minim sunt de 6,3 ori mai bine plătiți decât românii remunerați cu salariul minim.
Statistica Eurostat nu cuprinde salariile medii la nivel de economie, ci doar pe cele minime (acolo unde sunt reglementate). Datele privind salariile medii brute au fost preluate din statisticile OECD (pentru statele UE care fac parte din această organizație) și de pe paginile de internet ale institutelor/oficiilor/birourilor de statistică pentru celelalte state ce nu fac parte din OECD. Statistica OECD cuprinde salariile medii brute anuale, acestea fiind prelucrate pentru a evidenția salariile lunare.
Unde se înregistrează cele mai mari și cele mai mici salarii medii din UE?
După Luxemburg, în topul salariilor medii brute lunare din UE urmează Danemarca (4.843 euro), Irlanda (4.278 euro), Olanda (3.892 euro) și Belgia (3.591 euro - vezi harta din imagine).
Dintre statele ex-comuniste, cele mai mari salarii medii brute se înregistrează în Slovenia (1.896 euro), Estonia (1.185 euro) și Croația (1.073 euro).
Așa cum ne-am obișnuit, noi (626 euro) și bulgari (492 euro - vezi harta din imagine) suntem pe ultimele locuri în privința salarizării în UE.
În afară de noi și vecinii de la sud de Dunăre, cu salarii medii brute mai mici de o mie de euro lunar în anul 2016 mai erau Lituania (945 euro), Polonia (915 euro) și Ungaria (833 euro).
După cum vedem sunt slabe șanse să ajungem din urmă Ungaria sau Polonia în următorii ani, dacă ținem cont că în anul 2015 salariul mediu brut lunar de la noi a fost de 575 de euro, deci avem o creștere anuală între 2015 și 2016 de doar 51 de euro.

Unde sunt cele mai mari și cele mai mici salarii minime din UE?
Anul acesta, la începutul celui de-al doilea semestru, conform Eurostat, cele mai mici salarii minime din UE le aveau românii (319 euro) și bulgarii (236 euro - vezi harta din imagine). În UE, la momentul actual, doar 22 de state din totalul celor 28 au reglementat salariul minim.
În cazul salariului minim avem șanse să ajungem din urmă Letonia și Lituania (380 euro ambele state) în următorii ani dacă vom mai înregistra creșteri importante ale salariului minim.
Cele mai mari salarii minime din UE, după Luxemburg (1.999 euro), se înregistrează în Irlanda (1.563 euro), Belgia (1.563 euro) și Olanda (1.552 euro - vezi harta din imagine).
Dintre statele ex-comuniste, cele mai mari salarii minime se înregistrează în Slovenia (805 euro), Polonia (473 euro) și Estonia (470 euro).
În România, munca e prost salarizată și statisticile confirmă acest lucru, în ciuda vocilor ce plâng pe umărul patronatelor din cauza măririlor salariale din ultimii ani.
România a avut anul trecut un PIB pe cap de locuitor în prețuri curente de 8,6 mii euro, în Polonia și Croația a fost de 11 mii euro. Avem, așadar, un PIB pe cap de locuitor echivalent cu 78% din PIB-ul pe locuitor înregistrat în cele două state.
Când comparăm salariile medii, observăm că noi avem un salariu mediu brut echivalent cu 68% din salariul polonezilor și cu 58% din cel al croaților.
Dacă ar fi să fim la fel ca polonezii, atunci ar trebui ca salariul nostru mediu brut să fi avut valoarea în 2016 de 716 euro, deci cu aproape 90 de euro mai mare, iar în cazul comparației cu croații, salariul nostru mediu brut ar fi trebuit să fie de 839 euro (cu 213 euro mai mare). Există încă spațiu de mărire a salariilor, în ciuda celor care susțin contrariul.

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu