Social Icons

joi, 26 octombrie 2017

De ce asistații social nu dau năvală să se angajeze pe salariul minim

Câți asistați social avem și cu cât îi plătim
   În ultimele săptămâni, un cor de televiziuni, câteva ziare și mai mulți patroni îi înfierează cu mânie capitalistă pe asistații social, care nu vor să se angajeze pe salariul minim și preferă să primească ajutorul social. 

   Când spun asistați social, mă refer la beneficiarii de venit minim garantat, pentru că în categoriile de beneficiari de asistență socială mai intră vreo 3,55 milioane de copii, pe care nu-i poți angaja, încă vreo 163,5 mii de mame, ce primesc indemnizatie de creștere a copilului, care, de asemenea, nu pot munci pentru că sunt în concediu maternal, și încă alte categorii mai mici de beneficiari de asistență socială. Nu mă întrebați de ce sunt incluse mamele aflate în concediu de maternitate în categoria asistaților social (ele contribuind  la asigurările sociale anterior concediului de maternitate), pentru că nu înțeleg, dar sunt incluse. 
   Unii neghiobi includ și pensionarii în categoria de asistați social, ducând numărul total al acestora la aproape jumătate din populația României, pentru ca apoi să țipe că suntem o țară de asistați social.

   Câți beneficiari de venit minim garantat avem? 

   Nu e clar. Statisticile Agenției Naționale pentru Plăți și Inspecție Socială ne arată că luna trecută  aveam 218.856 beneficiari de venit minim garantat, prescurtat VMC (vezi tabelul din imagine). Doar că acești beneficiari pot fi o persoană sau o faminile formată din mai multe persoane. În cele mai multe cazuri, vorbim de familii, pentru că dacă un membru al familiei primește VMC, atunci toți membrii primesc VMC. Așadar, cei 218.856 beneficiari sunt persoane și familii laolaltă.

   Câți bani primesc beneficiarii VMC lunar?

   Luna trecută, suma totală plătită pentru beneficiarii VMC a fost de 60,37 milioane lei. Asta înseamnă circa 720 milioane lei la final de an (sub 0,1% din PIB). Suma medie pe beneficiar (persoană sau familie) a fost în luna septembrie de 275,8 lei. Vorbim, așadar, de persoane și familii laolaltă.
   Anul acesta, venitul minim garantat pentru o persoană a fost stabilit la valoarea impresionantă de 142 lei lunar. O familie formată din două persoane beneficiare VMC, care poate fi compusă dintr-un părinte și un copil sau din doi adulți, primea 255 lei lunar, iar o familie de trei persoane primea 357 lei (vezi tabelul din imagine).
   Ok, deci sumele lunare nu sunt atât de impresionante.

   Totuși, de ce nu se angajează asistații social pe salariul minim, dacă e nevoie mare de forță de muncă?

   Salariul minim brut e de 1.450 lei începând din luna februarie a anului curent. Asta înseamnă 1.065 lei net, deci de 7,5 ori mai mare decât VMC-ul primit de o persoană, de 4,2 ori mai mare decât VMC-ul pentru o familie de două persoane și de aproape 3 ori mai mare decât VMC-ul primit de o familie cu trei persoane.

   Să luăm cazul unei familii de beneficiari VMC formată din doi adulți și un copil mai mare de doi ani. Suma aferentă VMC-ului e de 357 lei. La aceasta se poate adăuga alocația primită de copil, adică aproape 84 lei lunar și, poate, dar nu e sigur, alocația pentru susținerea familiei, care a fost luna trecută în medie de aproape 160 lei. Deci, totalul pe care l-ar putea primi această familie de asistați e 601 lei.

   Dacă un adult al familiei s-ar angaja pe salariul minim la o distanță rezonabilă de casă ar primi 1.065 lei, deci mai mult cu 464 lei. Dacă ambii adulți s-ar angaja, ar primi în plus 1.529 lei
   Dacă ar face naveta, acest surplus ar mai scădea cu 200 de lei sau mai mult, ajungând la, să zicem, 1.329 lei
   Suma în plus reprezintă circa zece zile de muncă la negru pentru ambii aduți, presupunând că ziua de muncă la negru de 60-70 lei. Le mai rămân celor doi adulți încă 20 zile de care să dispună cum vor, fără să-și bată capul cu orarul de lucru. Orice zi de lucru la negru în plus  le-ar asigura un venit mai mare decât cel câștigat în cazul angajării. Dacă mai face unul dintre ei și o excursie de câteva luni în agricultură într-o țară vestică, e deja nabab față de salariul minim.

   Chiar dacă li s-ar tăia ajutoarele sociale și familia ar primi lunar aproape 84 lei, reprezentând locația copilului, cei doi adulți ar acoperi două salarii minime muncind la negru în 16 -17 zile. Dacă ar lucra sezonier în străinătate, în câteva luni își fac salariul minim.

   Putem spune că, pe lângă salariile minime, ar fi asigurați, dar asistatul social își dă seama că nu poate face o carieră pe bază de salariul minim și în caz de criză economică sau de fluctuației a industriei de lohn, de exemplu, rămâne și fără salariu minim și trebuie să-și facă din nou dosarul pentru primirea VMC. Așa că va prefera de fiecare dată un venit mic stabil fără a presta nimic, și mai încolo vede el cum se descurcă.

   Problema nu sunt ajutoarele sociale mari, ci salariile minime oferite și numărul mare de șomeri din județele cu mulți asistați social.

   Datele statistice ale Casei Naționale de Pensii Publice ne arată că din totalul asiguraților (cu normă întreagă, parțială, asigurați individual, etc. - vezi tabelul din imagine), peste 31% aveau venituri brute egale sau mai mici decât salariul minim (1,84 din 5,93 milioane asigurați, exclusiv șomerii). 
    Aproape un milion de asigurați cu normă întreagă au venituri egale sau mai mici cu salariul minim (vezi tabelul din imagine). Aceștia sunt salariați și vor intra în concurență cu asistații social pentru salariul minim pe economie. Suntem o țară cu prea mulți angajați plătiți cu salariul minim. Dacă înainte de criză, numărul angajaților cu normă întreagă plătiți cu salariul minim era de sub 100 de mii, acum e de zece ori mai mare. 

   Ce fac patronatele pentru remedia această situație? Te-ai gândi că ar dori să-și eficientizeze activitate prin tehnologizare și să crească salariile angajaților existenți. Dar te înșeli, ei caută noi surse de angajați plătiți prost. De câțiva ani de zile li s-a pus pata pe asistații social și-o țin langa, acompaniați de televiziunile statului care te vrea umil și prost plătit. Amenință că vor aduce muncitori din străinătate, de parcă pe aceia poți să-i prostești cu un salariu net de doar 231 euro și nu trebuie ca, pe lângă salariu, să li se asigure masă și cazare, deci cheltuielile finale s-ar îndrepta către salariu mediu pe economie (2.364 lei sau 514 euro în luna august a anului curent).

   Județele cu mulți asistați social sunt și campioanele la numărul de șomeri

   În afară de capitală, primele județe campioane la numărul de șomeri sunt și campioane la numărul de beneficiari VMC (vezi tabelul din imagine). Dolj, Buzău, Galați, Bacău, Teleorman, Vaslui sunt campioane și la șomeri, și la asistați. 

   Dacă șomerii nu-și găsesc de muncă, pentru că de asta sunt șomeri (sunt înscriși la oficiile de șomaj, își caută loc de muncă, și sunt gata să-l înceapă dacă îl găsesc), cum își vor găsi asistații social?

   Mulți dintre habarniștii de la televiziuni nu văd mai departe de Chitila. Ei au impresia că un asistat din județiul Buzău poate face naveta pe salariul minim în București sau că același asistat, dacă e în zona montană a județului, poate face naveta în reședința de județ. Tot mai mulți idioței confundă vestul României cu estul, crezând că dacă în Timiș e nevoie de forță de muncă, același fenomen se petrece și în Vaslui sau Dolj.
   Unii patroni au impresia că un pat într-un container și un salariu puțin peste cel minim îl va determina pe un băcăuan șomer sau asistat să se mute în Timiș.
   Trăim parcă într-o întrecere de idei absurde, în care presa, patronatele, dar și unii așa-ziși economiști, vor să se distanțeze clar în clasament.

   Asistații social preferă să stea acasă și să lucreze la negru, suplimentându-și veniturile, pentru că alternativa salariului minim e prea puțin îmbietoare deocamdată. Chiar dacă le tai ajutoarele, aceștia nu vor năvăli la poarta fabricilor cu salarii minime, pentru că, de regulă, locuiesc în zone izolate, în județe cu mulți șomeri, n-au nicio calificare, iar venituri echivalente cu salariul minim le pot realiza din munca la negru sau pe un contract sezonier de câteva luni în străinătate, fără prea multă bătaie de cap


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu