Social Icons

miercuri, 11 octombrie 2017

Topul județelor după locuințele terminate în primul semestru al anului

Topul județelor după locuințele terminate în primul semestru al anului curent
   În prima parte a anului s-au finalizat mai puține locuințe decât în aceeași perioadă a anului trecut, conform datelor INS. Ceea ce părea să fie o nouă perioadă de boom imobiliar, susținută de prețurile în creștere ale locuințelor din ultimii ani, acum pare să devină o plafonare și chiar o inversare de trend în construcția de locuințe.

   Scăderii numărului de locuințe de la nivel național din primul semestru al anului față de aceeași perioadă a anului trecut (de la 24,11 mii la 23,06 mii locuințe terminate) îi corespunde o scădere mai ușoară a numărului de locuințe finalizate în mediul urban (de la 13,49 mii la 13,27 mii locuințe - vezi tabelul din imagine). 

   Dacă în mediul rural, cea mai mare parte din locuințe sunt realizate în regie proprie, în mediul urban, dezvoltatorii imobiliari sunt cei care dau tonul. Scăderea, chiar dacă ușoară, a numărului de locuințe din mediul urban, e un semnal destul de serios că piața a atins un anumit nivel de saturație.
   După anul 2013 (43,59 mii locuințe terminate), când s-a înregistrat minimul de locuințe finalizate după perioada de boom imobiliar din anii anteriori crizei economice, al cărei apogeu a fost atins în 2008 (67,25 mii locuințe terminate), numărul locuințelor finalizate în primul semestru al anului a crescut în fiecare an, cu excepția anului curent.

    Topul județelor după locuințele terminate în prima parte a anului curent

   Ilfovul e campionul locuințelor finalizate în prima parte a anului (2.991 locuințe - vezi tabelul din imagine). Clujul (2.252 locuințe) și capitala (1.964 locuințe) completează podiumul topului locuințelor terminate în prima parte a anului. Din primele trei clasate în top, doar în capitală numărul locuințelor terminate în primul semestru al anului a fost mai mare decât cele terminate în aceeași perioadă a anului trecut (1.964 față de 1.840 locuințe).
   În top 10 al județelor după numărul de locuințe finalizate mai intră județele Iași (1.533 locuințe terminate), Timiș (1.509 locuințe), Constanța (1.399 locuințe), Sibiu (1.198 locuințe), Brașov (920 locuințe), Suceava (744 locuințe) și Dâmbovița (611 locuințe - vezi tabelul din imagine).

   Cele mai puține locuințe s-au terminat în județele Mehedinți (91 locuințe), Tulcea (77 locuințe), Caraș-Severin (69 locuințe), Teleorman (68 locuințe) și Covasna (59 locuințe - vezi tabelul din imagine).

   La nivel de regiuni de dezvoltare, cele mai multe locuințe terminate s-au înregistrat în regiunea București-Ilfov (4.955 locuințe), urmată de regiunile Nord-Vest (3.785 locuințe), Nord-Est (3.426 locuințe), Centru (3.139 locuințe), Sud-Est (2.487 locuințe), Sud-Muntenia (2.254 locuințe), Vest (1.987 locuințe) și Sud-Vest Oltenia (1.047 locuințe).

   Datele INS ne arată că și indicii lucrărilor în construcții au înregistrat o scădere în prima parte a anului față de perioada similară a anului trecut. Scăderea a fost pusă de mulți pe seama reducerii construcțiilor inginerești finanțate de la buget. Iată că deja avem un semnal că și construcțiile rezidențiale vor înregistra o scădere în perioada următoare. E de așteptat, în aceste condiții, ca și prețurile locuințelor și ale celorlalte clădiri să se plafoneze în perioada următoare.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu