Cât de mult se baza economia pe consum, investiții și exporturi în comunism și cât de mult se bazează acum

   În ciuda părerii generale, alimentate de unii habarniști cu pretenții de analiști economici, România avea o economie bazată pe consum încă de acum 32 de ani. 

   E probabil ca în anii `70 motorul principal al economiei să fi fost investițiile, mai ales dacă ținem cont de procesul de industrializare din acea perioadă, dar datele oficiale ale BNR privind structura PIB-ului pe categoriile de utilizări încep din anul 1985. 
   Trebuie spus că, din 1985 până în 2017, România a trecut prin trei perioade de recesiune economică (1988 - 1992; 1997 - 1999; 2009 - 2010 - vezi în tabelul din imagine evoluția reală a PIB-ului).

   Cum era treaba cu investițiile, exporturile și consumul pe timpul lui nea Nicu?

   În 1985, consumul final avea o pondere în PIB de 60%, investițiile de 30%, iar exportul net avea un impact pozitiv în PIB (vezi tabelul din imagine).

   
   Dacă e să comparăm categoriile de utilizări ale PIB-ului din perioada 1985 -1989, cu cele de astăzi, sau cu oricare ani de la revoluție încoace, cifrele de atunci arată mai bine decât cele din prezent. Consumul era mai scăzut, investițiile mai mari, iar exportul net era pozitiv (vezi tabelul din imagine). 
   În teorie, economia era bine ancorată și părea că n-o paște nicio primejdie. Totuși, faptul că aceste componente arătau mai bine n-a împiedicat economia comunistă să intre în recesiune încă din anul 1988 (cifrele în roșu reprezintă ani de scădere economică), astfel că, în primul an de libertate, eram deja în al treilea an de recesiune.

   Cum stă treaba în prezent?

   Din 1989 încoace, consumul total n-a coborât niciodată sub ponderea de 70% din PIB, investițiile au mai atins un nivel de peste 30% din PIB în anii 2007 și 2008, iar exportul net a avut mereu un impact negativ în PIB. Totuși, PIB-ul în termeni reali de anul acesta va fi mai mare cu 48% față de cel din 1985 (vezi tabelul din imagine). 

   Să ne speriem că economia crește pe bază de consum?

   În ultimul an de zile asistăm la o spaimă indusă de unele personaje privind creșterea pe bază de consum. E adevărat, creșterea e bazată în principal pe consum, dar nivelul consumului de astăzi în PIB (77,6%) e mult mai redus decât în urmă cu 10 și chiar 20 de ani (vezi tabelul din imagine). Și nivelul investițiilor e mai redus decât în perioada 2006 - 2008, dar și exportul net și-a redus impactul negativ în PIB. 

   De ce nu se aseamănă ultimii ani cu anii 2007 și 2008?

   Mulți idioței ne amenință că suntem într-o situație asemănătoare cu cea din anii premergători crizei 2007 și 2008. În mintea lor, economia creștea atunci pe bază de consum și, din acest motiv, a scăzut în 2009 și 2010. 
   Datele de la INS ne arată că în 2007 și 2008, deși economia a crescut, ponderea consumului în PIB a scăzut, iar cea a investițiilor a crescut spectaculos (vezi tabelul din imagine). 
   
   Semnalul crizei a fost dat în 2008, odată cu scăderea consumului de la o pondere de la 83% la 79,8% din PIB. Economia rămăsese fără un motor de creștere, dar alt motor se ambala în acea perioadă, acesta fiind reprezentat de investiții, care au înregistrat o creștere de la 26,4% în 2006, la 36% și 38,4% din PIB în 2007 și 2008 (cele mai mari ponderi ale investițiilor în PIB din 1985 până în prezent - vezi tabelul din imagine). 
   Deci, economia din acei ani a crescut pe bază de investiții, iar consumul și, mai ales, exportul net, au tras-o în jos. Recesiunea din 2009 și 2010 n-a survenit, așadar, ca urmare a creșterii necontrolate  a consumului, ci, din contră, ca urmare a reducerii acestuia, urmată apoi de reducerea investițiilor (vezi evoluțiile în tabelul din imagine). 

   Ce e diferit acum?

   Acum, când consumul crește, investițiile scad, și exportul net e negativ, suntem într-un alt scenariu, care nu prea seamnănă cu nicio perioadă premergătoare vreunei crize din 1985 încoace. 

   De la ultima recesiune, adică din 2011 încoace, per ansamblu, România a înregistrat o creștere reală a PIB-ului de 25%, o reducere a ponderii consumului în PIB, o reducere a ponderii investițiilor în PIB și o reducere a impactului negativ al exportului net în PIB. 

   Dacă analizăm situația din ultimii trei ani, în care am atins cele mai mari niveluri de creștere economică de după ultima criză, consumul a început să-și crească ponderea în PIB, investițiile și-au scăzut ponderea și impactul negativ al exportului net a crescut (vezi tabelul din imagine). 
   Ceea ce se întâmplă nu e în antiteză cu teoria economică, ci e o reașezare a economiei pe alte nivele ale componentelor. 

   Am mai abordat în trecut structura pe categorii de utilizări ale PIB-ului și am comparat datele cu celelalte state din UE (vezi aici datele), dar și cu marile economii ale lumii (vezi aici datele).
    Între statele UE, ponderea în PIB a consumului ne plaserază pe locul 13, iar ponderea investițiilor pe locul 9. Problema noastră e exportul net. Nu reușim să fim competitivi pe piețele externe. Dar și în cazul eportului net, sunt state care stau mult mai prost decât noi.
   
   Datele celorlalte state UE, inclusiv a marilor economii ale lumii, ne arată că nu suntem o excepție, ci ne apropiem de mediile ponderilor deținute de categoriile de utilizări în PIB. 
   Datele statistice din 1985 până în prezent ne arată că mulți așa-ziși analiști habar n-au despre ce vorbesc, pentru că, pur și simplu, nu se obosesc să adune și să interpreteze datele. 

   Vom mai avea o recesiune economică?

   Două din cele trei recesiuni (1988 - 1992 și 2009 - 2010) au fost precedate de ani în care investițiile au deținut ponderi importante în PIB și, totuși, asta nu ne-a ferit de cinci, respectiv doi ani de recesiune economică.
   Recesiunea din 1997 - 1999 a fost precedată de patru ani de creștere a ponderii consumului în PIB, dar și de patru ani de creștere a ponderii investițiilor (vezi tabelul din imagine). 

   Așadar, nu există un tipar al evoluției componentelor PIB-ului anterior recesiunii, conform datelor statistice, iar explicațiile savante ale unora nu sunt decât un exercițiu penibil de bătut câmpii. 
   Cel mai probabil, crizele economice apar în România atunci când contextul internațional și cel al incompetenței conducerii politice autohtone își dau mâna. Context internațional, urmat de incompoetența noii conduceri sunt ingredientele crizei din 1988 - 1992. Incompetența noii conduceri și contextul regional al crizei din Bulgaria din 1997 ne-a costat recesiunea din 1997-1999. Și tot cele două ingrediente și-au dat mâna la ultima criză (2009 - 2010), când, în condițiile scăderii dramatice a consumului, Boc și Băsescu au gândit măsura tăierii salariilor, sugrumându-l și mai mult, și amânându-ne ieșirea din criză cu un an.

   Partea bună e că ultimele trei crize economice și-au redus duratele de la 5 ani la trei și apoi la doi ani. Partea proastă e că politicienii noștri și-au completat cv-urile doar cu licențe de la Spiru Haret și doctorate de la Academia de Informații.