Dăncilă și-a luat un consigliere specialist în camuflarea tablourilor și lingourilor de aur

   Între două pauze de scris copiuțe pentru discursurile ce se vor dialoguri în ședințele de guvern, pe care le citește cu coada ochiului folosind intonația unei învățătoare din timpul unei lecții deschise,  Viorica-Vasilica și-a tras și un consigliere la propunerea fără loc de negociere a lui Daddy. 

   Darius Vâlcov, cunoscut pentru averea făcută de pe urma celor trei nunți și un botez, pe care a dosit-o mai apoi, ca tot omul cinstit, în pereții caselor și prin cavouri, e din nou cocoțat în guvern. De acolo, din sferele înalte ale Palatului Victoria, o consigliază pe tanti Viorica-Vasilica. Viorica nu prea știe ce presupune un consigliere, dar în sinea ei crede că e de bine, mai ales dacă e asortat cu câteva motive naționale.

   Pe lângă faptul că Vâlcov îi ascute cel mai mișto creioanele destinate scrierii copiuțelor, de pe care se inspiră tanti atunci când vorbește în public, Darius o mai ajută și la revoluția fiscală în plină expansiune, întocmai „ca și” coafura ei. De fapt el e artizanul acestei revoluții fiscale. Tot programul de guvernare, ăla pe care doar Daddy îl știe din scoarță în scoarță, e creația geniului finanțist cu averea investită în pereți și cavouri.

   În ultimul an de zile, artizanul părții fiscale din programul de guvernare a stat în spatele celor trei cabinete. Cred că cel mai bine s-a înțeles cu Tudose, cel speriat de conturile bancare și orice instrument modern de plată sau economisire. Și Vâlcov și Tudose aveau ceva în comun, și anume ura față dezvoltările moderne din ultimele secole ale tranzacțiilor sau instrumentelor de economisire. Banul e ban și trebuie să stea la saltea, în pereți sau cavouri, iar când banii se termină, în cavouri și pereți bagi lingouri sau tablouri. 

   Tanti Viorica - Vasilica n-are nicio părere despre tezaurizare, sau dacă are, e scrisă pe o copiuță pe undeva și încă n-a citit-o. Pe când își făcea veacul la Bruxelles și smotocea limba engleză aidoma Olguței, s-a prins că banii trebuie să circule, mai ales, de pe cardul de salariu în sacoșele de cumpărături. N-are ea tablouri ca Vâlcov, dar are niște țoale cu motive naționale de-ți suspină mintea și te mănăncă tălpile să încinzi o horă mare că să moară europenii de ciudă că nu-s români.

   „Ca și” simplu spectator la defilarea celei mai ciudate faune de agramați cu pretenția de a ne guverna, nu pot să nu mă întreb cu ce au greșit românii. Poate că prin anii `00 s-a râs prea mult de Marian Vanghelie, iar acum karma ne arată că nemulțumitului i se ia darul și, mai apoi, când crede că a scăpat, i se dă înzecit ca să se sature.

   O lege a lui Murphy ne spune că, într-o ierarhie, orice angajat tinde să fie promovat până la nivelul său maxim de incompetență. Murphy ăsta n-a fost prin România, sau dacă a fost, s-a îmbătat ca porcu` în centrul vechi și n-a învățat nimic despre noi. În Românica doar legile lui Daddy sunt bune, iar maximul de incompetență e ceva relativ, „ca și” pragul abuzului în serviciu.