Câte locuințe aflate în proprietatea statului erau le nivel de județe în 1990 și câte mai sunt în prezent

   Aproape o treime din locuințele existente în România anului 1990 erau în proprietatea statului. Din totalul celor 8 milioane de locuințe, cât număra fondul locativ în primul an de libertate, 2,62 milioane aveau ca proprietar statul, iar din acestea, 2,44 milioane erau în mediul urban.

   În 2016, conform datelor INS, statul mai avea în proprietate 107 mii de locuințe, din care aproape 88 de mii erau în mediul urban. 

   Statul a renunțat la acest patrimoniu imens pentru cel mult câteva sute de milioane de dolari, pentru că, la două luni după revoluție, FSN-ul de atunci a dat Legea 61/1990, prin care se vindeau locuințele aflate în proprietatea statului către chiriași. Cele 2,6 milioane de locuințe aveau o valoare de piață de peste 10 miliarde de dolari. Asta însemna peste un sfert din PIB-ul României din primul an de libertate. 

   Prețurile fixe, stabilite de această lege, au devenit ridicol de mici în anii următori, când inflația galopantă a dus prețurile foarte sus. Până în 1995, din proprietatea statului dispăruseră 2,05 milioane de locuințe, toate vândute la un preț fix, calculat în februarie 1990. În loc de miliarde de dolari, statul s-a ales cu câteva sute de milioane sau mai puțin, situația încasărilor fiind neclară. 

    FSN-ul a făcut cadou unei treimi din populație ceea ce aparținea de drept populației totale. A fost prima și cea mai importantă țeapă dată avutului public de la revoluție încoace, o țeapă de care nu vorbește nimeni, pentru că un român din trei a beneficiat de pe urma ei.

   Care era situația la nivel de județe în privința locuințelor deținute de stat în 1990 și 2016?

   Capitala și Ilfovul (cele două erau luate împreună în statistici în 1990) conduceau în topul județelor în care statul deținea cele mai multe locuințe în 1990, cu peste jumătate de milion  de locuințe (vezi tabelul din imagine). 54% din locuințele din regiunea capitalei erau în proprietatea statului în 1990. Acum doi ani, statul mai deținea în București și Ilfov 9 mii de locuințe.

   Brașovul era județul aflat pe locul doi la numărul de locuințe deținute de stat în 1990 (110,5 mii), iar pe locul trei se afla județul Hunedoara (109,3 mii). Hunedoara era județul cu cea mai mare pondere a locuințelor aflate în proprietatea statului în primul an de libertate (55,7% - vezi tabelul din imagine).

   În topul județelor în care statul deținea multe locuințe în 1990 urmau Constanța (103,4 mii), Cluj (97,2 mii), Timiș (94,2 mii), Galați (91,4 mii), Iași (90 mii), Bacău (81,3 mii) și Argeș (75,2 mii).

   Județele cu cele mai puține locuințe deținute de stat în 1990 erau Ialomița (25,3 mii), Tulcea (23,4 mii), Călărași (23,3 mii), Sălaj (23 mii) și Giurgiu (14,7 mii - vezi tabelul din imagine).

   În 2016, statul mai avea în proprietate 1,2% din fondul total de locuințe (107,3 mii), cele mai multe fiind în regiunea capitalei (9 mii), Hunedoara (6,6 mii), Constanța (6,3 mii), Cluj (5,3 mii) și Brașov (4,7 mii - vezi tabelul din imagine).

   

   România e țara din UE cu cea mai mare rată a proprietarilor de locuințe. 95,6% dintre români erau proprietarii locuințelor în care locuiau. Asta ne arată că doar 4,4% dintre români stau cu chirie, ceea ce cauzează o inflexibilitate a forței de muncă la nivel național. Românul care pleacă în străinătate nu are nicio problemă să stea cu chirie, dar în țară are cu totul alt comportament. 

   Cele 2,6 milioane de apartamente aflate în proprietatea statului în 1990 ar fi creat o piață a forței de muncă mult mai flexibilă, dacă nu ar fi fost vândute către chiriași. Nivelul chiriilor ar fi fost mult mai redus, iar mobilitatea forței de muncă ar fi fost asemănătoare statelor vestice. Avem peste 3 milioane de români plecați peste graniță, care locuiesc cu chirie în țările de destinație, iar în țară, în unele județe, angajatorii se plâng de lipsa forței de muncă, pentru că nivelul chiriilor din marile orașe nu permite relocarea românilor decât pentru job-urile plătite cu salarii mari.