Pages

luni, 16 aprilie 2018

Cum a evoluat percepția corupției la nivelul statelor UE și non-UE între 2012 și 2017

Topurile statelor după indicele percepției corupției și după încrederea populației în independența justiției din 2017
   După ani de luptă împotriva corupției, românii n-au reușit să treacă de pragul de 50 al indicelui percepției corupție. Acest indice ia valori între 0 și 100, 0 reprezentând maximul de corupției, iar 100 reprezentând o societate cu fără corupție.

   Noi eram anul trecut la nivelul de 48, iar în 2012 valoarea indicelui era de 44 (vezi tabelul din imagine).
   În UE, doar două stateUngaria (45) și Bulgaria (43), erau anul trecut în urma noastră în privința indicelui percepției corupției.
    Bulgaria era în urma noastră și în anul 2012, cu o valoare a indicelui de 41, în timp ce valoarea înregistrată în România era de 44. Ungaria era cu mult în fața noastră în 2012, valoarea indicelui percepției corupției fiind de 55 (vezi tabelul din imagine)

    Grecia, care în 2012 era mult în urma noastră, dar și al Bulgariei, cu o valoare a indicelui de 36, a ajuns anul trecut la nivelul nostru (48). Grecilor li se pare că fenomenul corupției din țara lor s-a redus semnificativ. La noi, optimismul vis-a-vis de fenomenul de reducere a corupției e ceva mai moderat, iar reducerea cu doar patru puncte din 2012 încoace ridică serioase semne de întrebare asupra eficienței luptei împotriva corupției la nivel de percepție a populației

   E interesant de observat cum s-a schimbat percepția macedonenilor față de corupție, mai ales după ajutorul dat de Monica Macovei în lupta cu acest fenomen. Chiar și Codruța Kovesi a participat de câteva ori la niște conferințe pe tema corupției în Macedonia. Între 2012 și 2017, percepția macedonenilor asupra corupției din țara lor s-a înrăutățit, indicele scăzând de la 43 la 35 (vezi tabelul din imagine). Se pare că în ciuda importului de know-how românesc în materie de anticorupție, macedonenii se lasă greu convinși că lucrurile din țara lor se îndreaptă spre mai bine.

    Ce țări stau cel mai bine în privința indicelui percepției corupției?  

   Statistica Eurostat în privința indicelui percepției corupției e realizată pe baza datelor Transparency International.
 Cele mai mari valori ale indicelui percepției corupției de la nivelul statelor UE se înregistrau în Danemarca (88), Finlanda (85), Suedia (84), Luxemburg (82) și Olanda (82). Aceleași state se aflau pe primele cinci poziții și în anul 2012.
   Grecia (48), Romania (48), Ungaria (45) și Bulgaria (43 - vezi tabelul din imagine) erau pe ultimele locuri în UE în privința acestui indice.

   Eurostatul ne oferă date și despre unele state extra-comunitare. Dintre cele incluse în statistică, cel mai bine la capitolul indicelui percepției corupției stau Norvegia (85), Elveția (85) și Islanda (77 - vezi tabelul din imagine).
   Albania (38), Macedonia (35) și Rusia (29) sunt statele care stau cel mai prost la capitolul indicelui percepției corupției.

   Între 2012 și 2017, la nivelul UE, în 9 state s-a înregistrat o deteriorare a indicelui de percepție a corupției, în 3 state valoarea a rămas la fel, iar în celelalte 16 s-a înregistrat o îmbunătățire
   Cea mai mare înrăutățire a valorii indicelui s-a înregistrat în Ungaria (-10), iar cea mai mare îmbunătățire s-a înregistrat în Grecia (+12).


   În ce state comunitare se înregistra anul trecut cea mai mare încredere în independența justiției?

   Eurostatul, de data asta fără a apela la datele Transparency International, ne oferă și informații despre percepția populației privind independența justiției de la nivelul statelor UE.
   Astfel, în 2017, procentele cele mai mari din populație care aveau o părere bună și foarte bună despre independența justiției se înregistrau în Danemarca (86%), Finlanda (81%), Germania (78%), Austria (78%) și Olanda (76% - vezi tabelul din imagine).
   
   La polul opus, cu cele mai mari procente ale populației care avea o părere proastă și foarte proastă despre independența justiției se situau Bulgaria (63%), Croația (62%), Slovacia (59%), Spania (58%) și Italia (57% - vezi tabelul din imagine).

   În România, 50% din populație avea o părere bună și foarte bună despre independența justiției, iar 35% din populație avea o părere rea și foarte rea despre independența justiției.

   Observăm că românii nu sunt foarte pesimiști atunci când analizează independența justiției, dar încă percep nivelul corupției din România ca fiind foarte ridicat, chiar și după mai bine de un deceniu de la declanșarea campaniilor anticorupție.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu