În România, remunerarea salariaților din economie a avut anul trecut una din cele mai mici ponderi în PIB (35,8%), în urma noastră fiind doar Grecia (33,6%) și Irlanda (28,8%).
Grecia e o țară care, din 2008 încoace, a avut doar doi ani de creștere economică (2014 și 2017), iar măsurile de austeritate din acest stat au ținut la un nivel scăzut ponderea remunerării salariaților în PIB.
În cazul Irlandei, ponderea redusă e cauzată de creșterea accelerată a PIB-ului din 2014 încoace (de la 194,5 mld. euro în 2014 la 296,2 mld. euro în 2017), ca urmare a relocării unor mari companii în această țară. Deci există o explicație pentru faptul că Grecia și Irlanda stau mai prost decât noi în privința ponderii remunerării salariaților în PIB.
Noi, în ciuda creșterilor salariale din ultimii ani, suntem tot în coada topului statelor UE și, bineînțeles, în urma statelor ex-comuniste ce-au aderat la spațiul comunitar. Vecinii bulgari aveau anul trecut o pondere a masei salariale în economie de 43,1 %, iar vecinii maghiari de 43,5% (accesează datele Eurostat aici). E clar, munca românilor e retribuită mult mai prost decât în alte state din UE, dar și decât ceea ce își însușește factorul capital.
Valoarea Adăugată Brută (VAB) de la nivelul economiei românești din 2017 a fost de 774 miliarde de lei, asta însemnând 90,3% din PIB-ul pe anul trecut (856 mld. lei - vezi tabelul din imagine). Aceasta este produsul celor doi factori principali de producție: munca și capitalul.
Muncii i-au revenit 40% din VAB, prin ceea ce numim remunerarea salariaților sau masa salarială din economie. E evident faptul că, restul de 60% din VAB a revenit capitalului. Raportarea la valoarea adăugată e mai corectă decât cea la PIB, pentru că, pe lângă VAB, în componența PIB-ului intră și impozitele nete pe produs (9,7% din PIB), iar impozitele nete nu sunt rezultatul procesului de producție.
Cum a evoluat remunerarea muncii în economie între 1987 și 2017?
În ultimii ani ai regimului comunist, remunerarea salariaților s-a situat în jurul procentului de 50% din VAB, iar în primul an de libertate a fost atinsă cea mai mare pondere (56% din VAB - vezi graficul din imagine). Asta înseamnă că, factorului capital, care la acea vreme avea ca proprietar statul, îi revenea mai puțin decât jumătate din VAB, întocmai cum se întâmplă în prezent în economii precum cele ale Franței și Germaniei.
Pe parcursul tranziției, ponderea masei salariale în VAB a scăzut până la 34% (anul 1995), acesta fiind cel mai scăzut nivel din 1987 încoace.
După anul 2000, ponderea masei salariale a oscilat între 46% și 38% din VAB (în anii 2001 și 2007 - vezi graficul din imagine).
După criza din anii 2009 și 2010, ponderea a scăzut până la nivelul de 36% din VAB în anul 2013, iar în ultimii ani a urcat treptat până la nivelul 40% din VAB, nivel înregistrat anul trecut.
Nivelul înregistrat de remunerarea muncii anul trecut e sub media înregistrată în perioada 2000 - 2010 (41% din VAB) și sub cea din perioada 1990 - 2000 (42% din VAB). Asta ne arată că tot corul de bocitoare din ultimii ani care se plângeau de creșterea prea accelerată a salariilor cânta pe o notă falsă.
Problema României nu e nivelul ridicat al masei salariale în VAB sau PIB, ci dezechilibrul existent în privința acestei ponderi în sectoarele public și privat.
Datele INS privind structura PIB-ului în 2017 ne arată că remunerarea angajaților din administrație publică, apărare, asigurări sociale publice, educație, sănătate și asistență socială, deci cea mai mare parte din sectorul public, avea o pondere de 79% din VAB-ul produs de aceste activități. În restul activităților, adică în sectorul privat, ponderea remunerării salariaților era doar de 30% din VAB-ul produs la nivelul sectorului privat.
Și totuși, problema nu e reprezentată de faptul că statul dă salarii mai mari, ci de faptul că partea de capital privat din economie ține salariile foarte jos, însușindu-și cea mai mare parte din VAB.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu