România e pe locul 20 în UE în privința privința productivității populației ocupate în sectorul IT&C în anul 2017. Populația ocupată de la noi în sectorul IT&C e mai productivă decât cea din majoritatea statelor ex-comuniste din UE.
Doar în Cehia (61,5 mii euro) și Slovenia (51,5 mii euro) s-au înregistrat anul trecut valori adăugate brute medii pe persoană ocupată mai mari decât cea înregistrată în România (50,9 mii euro - vezi tabelul din imagine).
Ungaria, Polonia, Slovacia și restul de state ex-comuniste din spațiul comunitar sunt în urma noastră în privința productivității medii pe angajat din sectorul IT&C (vezi tabelul din imagine).
Trebuie precizat faptul că, prin populație ocupată înțelegem atât salariații cât și lucrătorii pe cont propriu angajați în activitățile IT&C. Am optat pentru raportare la populația ocupată și nu la numărul de salariați, pentru că sectorul IT&C are o mobilitate a forței de muncă mai mare decât alte sectoare ale economiei, ponderea angajaților pe cont propriu în acest sector fiind de 7% în 2017, conform datelor INS.
Cum arata productivitatea în sectorul IT&C la nivelul statelor comunitare în anul 2017?
În 2017, o persoană ocupată în România în sectorul IT&C a realizat în medie o valoare adăugată de 50,9 mii euro. Cei 189,6 mii de români ocupați în sectorul IT&C au produs o valoare adăugată în economie de 9,6 miliarde de euro (5,1% din PIB).
Media UE a valorii adăugate brute (VAB) pe persoană ocupată în IT&C a fost de 97 mii euro. 17 state, între care și România, s-au situat sub această medie a productivității.
Cele mai mari valori ale VAB/persoană ocupată în IT&C s-au înregistrat anul trecut în Irlanda (312,7 mii euro), Luxemburg (190,4 mii euro) și Suedia (151,4 mii euro - vezi tabelul din imagine). În cazul Irlandei, cel mai probabil, productivitatea ridicată, mult peste media UE, a survenit de pe urma faptului că țara e preferată ca locație pentru sediile multinaționalele din IT, climatul fiscal prietenos fiind un motiv suficient pentru atragerea acestor giganți.
Cele mai mici valori ale productivității medii din sectorul IT&C s-au înregistrat în Letonia (39,3 mii euro), Ungaria (37 mii euro) și Bulgaria (25,5 mii euro - vezi tabelul din imagine). Iată că vecinii noștri stau semnificativ mai prost decât noi în privința productivității medii din IT&C.
Cu cât au fost remunerați în medie salariații și lucrătorii pe cont propriu din IT&C în statele comunitare în 2017?
În România, remunerarea salarială pe persoană ocupată în IT&C a ajuns la 20,4 mii euro, fiind din acest punct de vedere pe locul 24 din 28 de state (vezi tabelul din imagine).
Trebuie precizat faptul că, în remunerarea salariaților,intră atât salariile, cât și contribuțiile angajatorilor.
La nivelul UE, remunerarea medie pe persoană ocupată în IT&C a fost de 51,1 mii euro în 2017.
Cele mai mari valori ale remunerării medii pe persoană ocupată s-au înregistrat în Luxemburg (81,9 mii euro), Franța (70,8 mii euro) și Belgia (70,7 mii euro - vezi tabelul din imagine).
Salariile anuale plătite pe persoană ocupată în sectorul IT&C au ajuns la 17,4 mii euro în România, fiind pe locul 23 din 28 de state. Vorbim doar despre salarii, fără contribuțiile angajatorilor.
Deci, la productivitate, românii sunt pe locul 20, iar la salarii pe locul 23. Observăm că și în IT&C întâlnim același decalaj între productivitate și salarii ca la nivelul întregii economii românești. Am mai spus (vezi aici raportul dintre salariile brute și productivitate la nivelul statelor UE) și o mai spun, românii sunt plătiți mai prost decât alți europeni dacă ne raportăm la productivitate.
La nivelul UE, salariul anual pe persoană ocupată a ajuns anul trecut la 41,2 mii euro. Primele locuri în funcție de salariul pe persoană ocupată în IT&C erau ocupate de Luxemburg (72,8 mii euro), Danemarca (65,1 mii euro) și Suedia (54,9 mii euro) iar ultimele de Bulgaria (15 mii euro), Polonia (14,7 mii euro) și Grecia (14,3 mii euro - vezi tabelul din imagine).
În România, IT&C-ul are o productivitate medie cu mult peste peste cea de la nivelul întregii economii, dar și peste cele din majoritatea statelor ex-comuniste din UE. La salarizare suntem puțin mai în spate, pentru că românul, chiar angajat IT&C fiind, se mulțumește cu mai puțin.
Mai e loc de creșteri de salarii în IT&C? Da, dacă ne ghidăm după situația din Slovenia, țară unde productivitatea medie pe persoană angajată în acest sector e cu puțin peste cea de la noi (51,5 față de 50,9 mii euro), dar salariile anuale pe persoană ocupată sunt mult mai mari (24,4 față de 17,4 mii euro).

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu